Magda Puskas si Vali Moldovan @ Irish Music Pub

Home $ Articole $ Magda Puskas si Vali Moldovan @ Irish Music Pub

by | Oct 22, 2009 | Articole

Magda Puskas si Vali Moldovan @ Irish Music Pub – joi, 5 noiembrie 2009

Nascuta la Reghin, Magda Puskas si-a inceput activitatea in lumea muzicii inca din anii de liceu, facand parte din grupul de folk „Artemis” al scolii din acelasi oras. Odata cu terminarea liceului, aceasta trupa s-a destramat, dar din ea s-a nascut, in anul 1981, un nou grup format din Magda Puskas si fosta sa colega, Sorina Bloj. Cele doua au continuat sa cante in cadrul Clubului Tineretului purtand numele „Ecoul”. Melodii precum „La o cana cu vin”, „Din copilarie”, „Ardealul” sau „Taina”, cantate in turneele sustinute alaturi de „Cenaclul Flacara”, au produs un adevarat ecou la acea vreme. Dupa incheierea colaborarii cu Sorina Bloj, Magda Puskas si-a adus aportul muzical in „Cenaclul Flacara” alaturi de Tatiana Stepa sub numele de „Partaj”, cantand impreuna „Descult prin zapada”, „Creion”, „Partaj”, precum si vechile hituri ale „Ecoului”.
Dupa 1989 Magda Puskas si-a continuat activitatea concertistica in Cenaclul „Totusi iubirea”, sustinand recitaluri solo sau cantand alaturi de alti folkisti. Fiind una dintre importantele voci feminine ale folk-ului romanesc in general si ale „Cenaclului Flacara” in particular, ea se numara si printre persoanele „vinovate” de renasterea folk-ului romanesc de dupa anul 2000. In prezent o putem vedea pe marile scene ale festivalurilor „Folk You” sau „Om bun”, fiind chiar membru fondator al celui din urma. La aceste evenimente nationale, precum si la diferitele concerte pe care le sustine in tara, o veti regasi fie in recitaluri solo, fie acompaniata de artisti precum Vali Moldovan, Ghita Danciu si Dora Denes.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!