Concurs: Saptamana #3 cu Adi Hadean
Publicat la 21 Noiembrie 2009, ora 16:04
Au trecut doua saptamani, timp in care s-a derulat un concurs cu maestrul Adi Hadean. In prima saptamana am avut un castigator din Bucuresti care a si venit pentru premiu iar in saptamana #2 a fost vorba de Nicoleta, din Cluj, care si-a scos prietena cea mai buna la cina pregatita de Adi Hadean.
O divinitate, as putea spune :) Cel putin sosul de ciuperci a fost genial iar daca nu ati mai mancat telemea fripta chiar va recomand. E combinata cu diverse condimente care schimba multe si e deosebita :)
Nu va mai povestesc si va anunt concursul pe saptamana #3. Premiul este acelasi: una din cele trei feluri pregatite exclusiv de Adi la Irish Music Pub in seara de vineri. Meniul pe toata saptamana il gasiti aici si va puteti face o idee despre ce fel sa va alegeti in cazul unui castig :) Am schimbat putin tema concursului dar mai multe va va povesti Adi:
Ideea e opusa fata de tema trecuta: povestiti cea mai neplacuta experienta culinara. Bafta ;)
Sper c-am inteles bine, ca era cam zgomot pe fond: cea mai neplacuta experienta culinara.
Asadar, eram la Herculane, in 2000, vara, cu (pe atunci) prietena mea, actuala sotie. Bugetul nu era mare, inca nu lucra nici unul dintre noi, asa ca masa o luam pe unde apucam si chiar am avut bafta uneori – cei mai buni mici din “cariera” i-am mancat acolo. Dar sa trec la subiect.
Intram la o terasa (nu tin minte numele), ne punem la masa (fata de masa arsa cu tigara peste tot, dar totusi fusese spalata zilele alea), comandam amandoi cascaval pane cu cartofi prajiti, cu salata de care-o fi fost. Si-o bere langa. Si ne punem sa asteptam livrarea. La intrarea pe terasa, un aparat de inghetata din acelea cu wafe. Individul care deservea masinaria s-a dus la un moment dat dupa pahare, ca ramasese fara. Vine din spate cu ele bagate unul in altul, cum vin bagate in tubul de plastic. Fiindca e greu sa le tii in echilibru, nu-i asa, omul le rezema de burta pana la umar, via subratul unde se lafaia o pata mare de transpiratie. Cand ajunge langa aparat ii cad vreo doua pe jos, le ia, le sufla si le pune peste celelalte care nu-i cazusera. Deja aveam dubii mari in legatura cu terasa, dar ce sa-i faci, comanda era facuta, berea (calda) aproape gata, asa ca am ramas.
Vine si cascavalul nostru, ne punem pe mancat, si perechea-mi zice: “Auzi, al tau n-are un gust?”. Am zis ca e OK, de ce? Sa vedeti de ce: la cascavalul ei s-au gandit sa puna doua cruste, una de pane si alta de mucegai. Nenobil. Am vrut sa fac scandal, nu m-a lasat, a mancat doar cartofii si salata si dusi am fost.
Cam asta ar fi, ceva de genul asta am mai trait la o pizzerie(?) peste drum de Manastirea Durau, unde de fapt incalzeau la microunde pizza de-a gata din cea (care ar fi trebuit sa fie) congelata, si unde tot asa pe dosul blatului era mucegai de un deget. Dar mai freaky mi se pare imaginea wafelor “sarate” la subrat. Numa’ bine!
[...] din meniul Hădean exclusiv de Vineri. Povestea câştigătorului de săptămâna trecută e aici. Provocarea pentru săptămâna asta e [...]
Cea mai neplacuta experienta s-a petrecut cu mult timp in urma. Eram singura acasa, aveam undeva la vreo 15 ani sa zic, si vroiam sa-mi astept parintii cu clatite parca. Oricum, ideea e ca am facut ce am facut, insa mi s-a aprins uleiul din tigaie. Fata blonda (adica fara prea multa experienta culinara) ce eram pe atunci, am luat repede tigaia, si am pus-o sub jet de apa (sa o sting, nu?). Sa va mai mentionez ca mobila noastra de bucatarie de atunci era (timp corect) alba?
. Corpul de deasupra chiuvetei, n-a mai fost alb 
. Dar am invatat ceva.
Cea mai ciudata experienta culinara s-a intamplat acu cateva saptamani, cand am gatit niste carnaciori prajiti ce urma sa mi-i pun pachet [plecam la munte]. Dupa ce i-am prajit i-am pus intr-o cutie emailata cu capac [pentru pastrat mancarea, student-type] pe care am pus-o frumos pe pervaz ca sa se raceasca. Doar ca pervazul e acoperit in tabla, e putin inclinat si in ziua respectiva se formase o pojghita de roua [sau ceva de genu'] si saracii carnati au facut bungee-jumping fara coarda de la etajul 4. Din fericire n-a omorat pe nimeni, nici macar vreo matza pofticioasa ce imediat a atacat “prada”.
Felicitari castigatoarei, si iata, vin si saptamana asta, cu povestea pentru Adi.
Cea mai neplacuta experienta culinara au fost prajiturile facute de mine, “pe sestache” fara sa stie mama.
Am vrut sa fac faguri, prajiturele dintr-acelea gen “Gaufre”, dar home-made. Am incercat eu sa fac acolo marele aluat, am inceput sa pun intr-o forma pentru facut saratele, dar spre surprinderea mea, nu au iesit asa cum m-am asteptat. Arse, necrescute, vai de capul lor…am inceput sa le mananc, ca sa nu le vada mama, desi era un fumalau in casa de nu se putea sa scap cu una, cu doua. Dupa o ora mi s-a facut foarte rau, iar o buna perioada de timp, nu mi-am mai dorit sa mananc asemenea prajituri. Acum insa, sunt preferatele mele. Sunt foarte,foarte bune.
Deci, cea mai nefericita experienta culinara s-a petrecut tot din cauza mea.
Bafta la concurs!
Experienta culinara neplacuta .. nu prea cred ca a fost chiar neplacuta, insa am cu siguranta amintirea primului meu rantas pentru care am piscoshit (adica murdarit) trei randuri de cratite/linguri de lemn/sita prin care m-am caznit din greu sa strecor rantasul facut cocloase
A fost sa zic “interesant” … da mi-a iesit zama mancabila asta e cel mai important. Numai bine!
Si ma plimbam eu intr-o dimineata de vara in Chinatown pe niste strazi pline de…lampi. Corpuri de iluminat. Am intrat intr-un restaurant cu autoservire si am comandat ceva cu pui. Can’t go wrong with chicken, right? WRONG! Am primit o caserola cu un orez fiert, apos, lipit, fara sare, fara condimente, un ochi rece care parea si ala fiert in apa, o frunza de varza, ati ghicit, fiarta si nesarata si, piesa centrala, o bucata de spate de pui, mai mult os si piele. Fiarta.
My one and only meal in New York.
Cea mai neplacuta experienta culinara s-a petrecut in anul 1 de studentie cand mi-am umplut bucataria cu colege de facultate, pe care le-am ademenit cu placinte poale-n brau, facute de mine. Nu mai facusem niciodata, dar mi-am zis ca sigur voi reusi. A fost un fiasco total: branza prea apoasa, aluatul prea moale, placintele prea arse si tari. De atunci nu m-am mai laudat cu poale-n brau si nici nu am mai incercat sa fac.