Teodora Enache va concerta pentru mame singure

Teodora Enache @ Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” – sambata, 13 martie 2010, h19.00

Fundaţia de Caritate Herald organizează Recitalul extraordinar de Jazz “MUZICA INIMILOR”, cu participarea solistei TEODORA ENACHE, în scopul strângerii de fonduri pentru proiectul “Casa în care să-mi cresc copilul!”.
Evenimentul va avea loc în data de 13 Martie 2010, cu începere de la ora 19.00, în Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”, Str. I.C. Brătianu Nr. 25. Artista Teodora Enache va fi acompaniată de două nume mari ale muzicii: Prof. Liviu Butoi de la Facultatea de Muzică din Timişoara şi pianistul american Burton Greene, recunoscut pe marile scene internaţionale.

Preţul unui bilet este de 35 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală Cluj, restaurantul Baracca, Club Diesel şi Cafeneaua Crazy Café.
Casa în care să-mi cresc copilul!” este un proiect prin care Fundatia de Caritate Herald vrea să construiască locuinţe pentru şase mame care îşi cresc singure copiii şi care în momentul de faţă trăiesc în condiţii greu de imaginat pentru Clujul secolului 21. Locuinţele urmează a fi construite în localitatea Apahida, judeţul Cluj, pe un teren donat de către o familie generoasă, care ţine să-şi păstreze anonimatul.

Comentarii:

Sus