“Portretul luptatorului la tinerete” se lanseaza la Cluj Napoca

Home $ Cinema $ “Portretul luptatorului la tinerete” se lanseaza la Cluj Napoca

by | Nov 16, 2010 | Cinema

Lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu, “Portretul luptătorului la tinereţe“, se lanseaza la Cluj Napoca pe 19 noiembrie la Cinema Victoria.

Proiecţia de gala va avea loc la h19.30 iar la final, regizorul şi actorii vor sta de vorbă cu publicul, într-o discuţie moderată de istoricul Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte CNSAS.

Din 26 noiembrie va rula si la Cinema Arta.

Bazat pe memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, pe documente istorice şi pe arhivele Securităţii – care a dedicat mişcării tomuri întregi – filmul încearcă să redea cu fidelitate episoadele de luptă ale tinerilor care au urcat cu armele în munţi, în numele unei idei, în anii 50. Câteva dintre hainele purtate de actori au aparţinut unor partizani ucişi de Securitate, iar recuzita (arme, rucsacuri, bocanci, lanterne, cuţite, binocluri, topoare, bidoane, aparate de radio, costume militare etc.) a fost, în proporţie de 95%, originală.

Ion Gavrilă Ogoranu, singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde, a încetat din viaţă în 2006, la trei săptămâni după ce a aflat că va fi subiectul unui film.
„Portretul luptătorului la tinereţe” este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte” şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.

Cu acest film, prezentat în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, Constantin Popescu a obţinut premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava. Filmul îşi va continua traseul festivalier, urmând a fi proiectat la sfârşitul lunii noiembrie în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Torino

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!