Ioana, colega noastra, a fost la Festivalul Gărâna in acest weekend. Ca un preview pentru materialele ce vor urma (galerii foto si recenzii din fiecare zi de festival) incepem cu un interviu cu Marius Giura.
Interviul a fost realizat in dimineața celei de-a doua zi a festivalului.
Ioana Tăut: Așadar, a șaisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna. Cum au decurs pregătirile în acest an?
Marius Giura: Pregătirile au durat mai bine de un an. A fost o ediție foarte greu de pus pe picioare, în primul rând datorită dorinței de a avea line-up-ul ăsta, care e destul de interesant și destul de greu de adunat. Ținând cont că în perioada verii sunt destul de multe festivaluri importante în aceeași perioadă e dificil pentru orice artist să ajungă în zona banatului datorită legăturilor aeriene destul de proaste. Dar până la urmă am reușit să pun cap la cap toate astea și să rezolv problema artistică. Probelma financiară, care e în egală măsură importantă, a avut foarte multe probleme, multe dintre ele nerezolvate nici până acum.
I.T.: Tocmai despre asta foream să vă întreb. Știu că obținerea sponsorizărilor pentru Festivalul de Jazz de la Gărâna este un aspect delicat în organizarea acestuia. Care mai este relația cu Primăria Timiș?
M.G.: Chiar astăzi, la o zi după ce festivalul a început, a fost o ședință de Consiliu Local în care am înțeles că se va pune la vot o propunere a primarului de a se reduce e cinci ori suma aprobată în luna martie pentru acest festival. Rămâne de văzut ce o să se întâmple, încă nu știu. Probabil că după masă voi afla ce s-a întâmplat.
I.T.: La urma urmei, este corectă sau legală această răsturnare de situație, din moment ce sponsorizarea a fost deja aprobată? Cu atât mai mult cu cât festivalul este în plină desfășurare?
M.G.: Nu știu cât e de legal sau ilegal, în orice caz, faptul că se supune la votul Consiliului Local e legal. Acuma, ce decizie se va lua, în măsura în care se va aproba reducerea asta, mie mi se pare imorală decizia. Mai cu seamă că am impresia că în aceeași ședintă se va vota și o finanțare imensă pentru echipa de fotbal.
I.T. Așadar, avem o nouă cultură: fotbalul!
Trecem mai departe și vă întreb despre premiul de excelență pe care l-ați primit anul acesta din partea Registrului Urbaniștilor din România, pentru organizarea Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?
M.G.: De unde știți (râzând)? Întreb pentru că eu nu am făcut publică chestia asta și nu am discutat-o cu nimeni. Probabil că o fi apărut din partea lor pe internet…
În primul rând știu cine face parte din asociația, sunt oameni interesați de cultură, artă și urbanism, de arhitectură, de păstrarea tradițiilor arhitectonice… e importantă distincția asta pe care ei mi-o acordă. Ea vine datorită faptului că acest festival a contribuit major la revitalizarea zonei turistice sau, în sfârșit, a acestei părți din zona turistică a banatului montan, care este absolut splendidă, dar, din păcate, ani de zile lăsată în paragine inexplicabile.
I.T.: Credeți că această nouă relație de prietenie, dacă îi pot spune așa, va putea aduce contribuții financiare? Poate nu acum, dar în viitorul ceva mai îndepărtat?
M.G.: Sincer nu știu ce posibilități au, nu m-am gândit la treaba asta. Nu cred, e totuși o asociație profesonală, care are resurse limitate… nu știu. Nu m-am gândit la aspectul ăsta.
I.T.: Și acum, vorbind despre festivalul propriu-zis, observa că există o varietate mai mare între artiștii acestei ediții, în sensul că zona de proveniență a acestora e mai diversificată, în comparație cu alți ani. Ați făcut această alegere în mod intenționat sau a fost o întâmplare?
M.G.: Și – și. Fiind inclus într-un cirucit european, Festivalul de la Gărâna e membru al Europe Jazz Network și cumva ne corelăm între noi în ceea ce privește artiștii care sunt în turnee în perioada respectivă. Peste vară sunt vreo două sute cincizeci de festivaluri mari în Europa. Marea majoritate sunt în Franța, Spania și țările nordice. Bineînțeles că primesc foarte multe propuneri de ariști și sunt la curent cu toate turneele care au loc.
Artiștii americani, pentru că poate la ei vă referiți, ei sunt atipici prin stilul lor față de linia cunoscută anilor trecuți. Au venit oarecum la pachet. Am avut posibilitatea să aduc împreună trei nume mari – Scofield, Holland și Ribot – pentru că ei sunt arondați la aceeași casă de impresariat și orice pasiune muzicală ai și orice afinitate, nu poți să nu iei în calcul asemenea trei nume și atunci, ele chiar sunt formulele atipice ale festivalului. Dar nu cred că acest lucru este un minus, cred că diversitatea stilistică ce se manifestă anul acesta pe scenă e bine venită pentru toată lumea. Adică Scofield apare, deși nu este titluar la casa ECM, apare ca side man la foarte mulți ariști de la ECM. Același lucru e valabil pentru Dave Holland, care apare frecvent la ECM – a și fost într-o vreme acolo – iar Ribot este un exponent foarte important al scenei underground. Se știe că el a fost ghitaristul lui Tom Waits și a cântat în foarte, foarte multe formule din astea puțin mai ciudate ale scenei americane. Deci e un american atipic, Marc Ribot. Proiectul ăsta cu care vine îl reia o dată la șapte, opt ani, zece ani… au discuri apărute acum zece ani, acum douăzeci de ani. Bineînțeles că și cubanezii s-au mai schimbat între ei și de data asta cred că sunt vreo doi cubanezi, dar proiectul are substrat bazat pe tradiții cubaneze, dar sunt americani mulși acolo, iar Horacio el Negro Fernandes e fără naționalitate, un percuționist al lumii și cam atât.
I.T.: Totodată, am observat destul de mulți artiști români în programul acestei ediții, indiferent că sunt artiști plecați și stabiliți în afara României sau nu. Cum vedeți acest lucru? Se încearcă o promovare intensă a jazzului românesc?
M.G.: Și la edițiile trecute au fost, cam la fiecare ediție am avut un român pe seară.
Ce vreau să vă spun, sunt foarte multe discuții în lumea jazzului românesc, vis-a-vis de felul în care fac eu selecția, în special în cazul artiștilor români. Că place cuiva treaba asta sau nu, eu nu agreez proiectele conjuncturale sau, mai precis, formulele conjuncturale. Există mulți muzicieni buni, care spun lasă că găsesc eu încă doi și venim și cântăm de spargem curtea și, în final, se cântă standarduri, se cânta chestii improvizate, care nu fac altceva decât să trimită lumea la comercianții din spate. Agreez artiștii care lucrează pe proiecte, care-și cântă discurile cu compoziții și care au o anumită continuitate și o anumită seriozitate în prezența pe scenă. De aia l-am adus pe Iordache, pentru că discul lui e foarte bun, formula ați văzut cât de bună a fost – a ost un concert extraordinar de reușit. Astăzi, Mario Florescu vine cu un proiect de aceeași anvergură și intră în sfera locală și pentru că e din Arad și originar din Caraș. Gaspar este și el originar din Caraș, deci nu am renunțat la promovarea artiștilor din zonă. Emi Drăgoi este un mare muzician al lumii, după Galian a al doilea cotat cordianist al lumii, ceea ce este extraordinar. Și în formula lui e un timișorean și-un ardelean din Târgu Mureș, Alex Mann, iar recitalul de duminică este recitalul celui mai important baterist pe care l-a avut și-l are România, Eugen Gondi, chiar dacă în paranteză, după numele lui scrie Olanda, el s-a format la Timișoara, e timișorean și după unsprezece ani reușesc să-l aduc din nou la Gărâna.
I.T.: Dacă ar fi să faceți un top 3 a celor mai așteptați artiști ale acestei ediții, în opinia dumneavoastră, care ar fi ei? Locul trei, doi și intâi.
M.G.: Locul trei: Edgar Knecht; locul doi: Kuara și locul întâi: Bugge Wesseltoft & Friends. V-am surprins?
I.T.: Puțin, dar asta cel mai probabil datorită faptului că anul acesta sunt artiști care revin la pentru a doua oară la Gărâna și care mi-au plăcut foarte mult când i-am auzit prima dată. În privința unora am venit cu subiectivismul împachetat de acasă (he he he).
M.G.: Probabil că după ce o să ascultați concertele, poate o să-mi dați dreptate… poate nu. Am fost un subiectiv întotdeaună (râzând).
I.T.: Și eu sunt subiectivă când spun că pentru seara de vineri, favoritul meu a fost Slawek Jaskulke. Mi-a plăcut chiar mai mult decât John Scofield, pe care l-am apreciat, de asemenea, foarte mult!
M.G.: Dar nu întâmplător l-am adus (Slawek Jaskulke) a doua oară. E unul dintre pianiștii mari ai lumii. În Polonia, este o școală de jazz absolut fenomenală! În momentul de față, trio-ul Marcin Wasilewski este cel mai important al Europei, iar chiar el, Marcin Wasilewski este un pianist absolut fantastic, din păcate, o ploaie n-a putut să aducă atât de mulți spectatori, în urmă cu doi ani, când a cântat aici, să vadă ce frumos a fost concertul.
Recitalul de aseară (vineri), un recital de pian solo, la un festival de jazz în aer liber, să aibă trei bisuri – dacă nu mă înșel – a fost extraordinar! V-a plăcut asta în mod deosebit, dar totuși, starul serii a fost John Scofield.
I.T.: În sfărșit, pe final aș vrea să abordăm puțin aspectul comercial al festivalului, de care pare să se plângă o parte a publicului prezent la Gărâna. Într-un interviu vorbeați despre această chestiune și, din ce am dedus eu, ideea de bază era cea că cei care vin sunt bine veniți, cine nu vine în mod special pentru muzică are totuși șansa să-și ciulească urechile și să plece cu ea acasă și la următoarea ediție să revină. Sunt foarte multe comentarii pe subiectul ăsta. Putem lămuri acest aspect odată pentru totdeauna?
M.G.: Haideți să vă spun – și asta vreau să o consemnați exact așa cum o spun. Eu fac festivaul ăsta (l-am făcut și în curte la Răscruce, îl fac și acuma), ce-mi aparține mie în acest festival este festivalul efectiv. Eu aduc artiștii, eu aduc sunetul, eu plătesc fiecare fir de iarbă aici. Terenul nu e al meu, spațiu comercial nu-m aparține niciunu și n-am niciun ban din ele. Faptul că mi se permite ca pentru sponsorii importanți, ei să poată beneficia de spații de promovare, în general, plătesc și pentru chestiile astea. Este cea mai lungă discuție pe care o am cu cei de aici vis-a-vis de acest comerț care se practică, pentru că eu sunt om de radio și chiar specialist în adevertising și marketing – știu ce înseamnă chestiile astea. Ce se întâmpla aici este la un nivel destul de suburban. Adică, comerțul e de tarabă, lucru pe care, cei care dețin spațiu îl acceptă. N-am absolut niciun drept de decizie legat de ce fac ei cu spațiul lor. Mă deranjează, am declarat-o întotdeauna, e unul din minusurile festivalului, din păcate, mi-e aproape imposibil să rezolv treaba asta. Sunt discuții care țin de zece ani vis-a-vis de treaba asta. Bineînțeles că mi-aș dori un spațiu pe care să îl gestionez în totalitate și în care să se întâmple lucrurile așa cum îmi doresc. Nu se poate le Gărâna fără mâncare, pentru că lumea vine de la sute de kilometrii, vin din străinătate, iar posibilitățile de a lumea masa aici sunt extrem de limitate. Totul e subdimensionat sau, mai precis, e dimensionat la nivelul unui sat turistic, ce-i drept, dar care un an de zile are, să zicem, cinci sute de turiști vara, o sută iarna – lucruri care să zicem, le poate acoperi satul. Dar când de-odată vin opt mii de oameni s-a terminat. Deci turiștii și, în special cortiștii, au sigura posibilitate de a mânca aici, ce-i drept, dar lucruile astea pot fi făcute într-un alt mod. Poate fi impusă o linie. Ce se întâmplă în afara spațiului e de domeniul public. Nu eu am vreo decizie; sunt lucruri care îmi produc chiar greață, taraba asta cu ringilspiele și nici nu știu cum se numesc jocurile astea.
Cei care sunt audiofili și vin si vor să aculte în condiții excelente e firesc să fie deranjați de persoane care vorbesc, care comentează, care zdrăngăne pahare. Există un public foarte sensibil, care, într-adevăr și-ar dori condiții optime. La un festival din ăsta la care intrarea nu se face pe bază de cunoștiințe e greu de controlat asemenea lucruri.
I.T.: Cu toate astea, cred că Festivalul de Jazz de la Gărâna are un caracter educativ puternic, iar educația nu e ceva ce se face peste noapte, ci în timp.
M.G.: Educația se face în timp și eu îi văd roadele! Festivalul ăsta a avut un rol educativ cu suguranță și și-a făcut treaba. Sunt spectatori care la primele ediții erau copii, acuma vin la rândul lor cu copiii în brațe, aici, la festival. Am văzut copii de sub un an aici. Gărâna are un public fidel.
I.T.: O ultimă întrebare: pro sau contra ploii?
M.G.: Eu sunt contra ploii, dar asta nu înseamnă că nu m-am obișnuit și nu mă aștept în orice clipă. E un munte, iar natură își face mendrele cum vrea. La Gărâna nu știi niciodată cum e vremea, dar totuși, deși site-urile meteo nu mai sunt atât de riguroase și se precise ca pe vremuri, când știai cu două săptămâni înainte cam cum va fi vremea, acum nu mai cred în totalitate în ele, pentru că vremea s-a schimbat major în România, în ultimii ani. Dar de aia, toate spun că va fi vreme frumoasă la Gărâna. Iată, ieri a fost o zi superbă, astăzi dimineață la fel, deseară poate fi altfel. Eu deja sunt obișnuit cu asta.
I.T.: Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat!
