Duminica este prin excelență o zi dedicată odihnei. Și procrastinării. Și relaxării. În cazul meu, singura zi din săptămână în care mă uit la altceva decât statusuri de Facebook, poze de pe Pinterest, seriale de 20 de minute sau videoclipuri de pe Youtube. Cu alte cuvinte, îmi permit luxul de a mă regala cu un lungmetraj. Presupunând că nu sunt un caz singular, m-am gândit să vă fac o recomandare cinefilă.
Citind textul lui Marian, v-ați lămurit și voi, sper, că noul Spider-Man e un flops. Cu Snowpiercer în schimb, lucrurile stau altfel. Nu are sens să căutați filmul în programul cinematografelor din oraș, nu-l veți găsi. Îl puteți închiria, cumpăra de pe net sau procura pe alte căi (de la vreun prieten obsedat de filme, cu toții avem cunoștințe de genul ăsta).
O co-producție sud-coreano-americană, bazată pe romanul „Le Transperceneige”, scris de francezii Jacques Lob, Benjamin Legrand și Jean-Marc Rochette, Snopiercer e un action-sci-fi movie numai bun de urmărit duminică seara. Dacă „v-ați dat vreodată filme” despre cum se va sfârși lumea altfel decât printr-un potop, explozia unei bombe atomice pantagruelice sau vreo coliziune iminentă cu un ditai asteroid, Snowpiercer vă propune o alternativă glacială. Mai exact undeva prin 2030 și ceva, pe fondul unui experiment ratat care-și propune stoparea încălzirii globale, întreaga suflare omenească, animală și botanică se duce pe apa sâmbetei. O nouă eră glacială se instalează pe Pământ, de la Nord la Sud și de la Est la Vest, orice formă de viață fiind exterminată de temperaturile neprietenoase de „minus foarte mult”. Pe modelul „Arca lui Noe”, ultimii supraviețuitori ai omenirii coabitează în zecile de vagoane al unui tren hiper-special, loc în care se recreează la nivel microscopic întreaga societate umană. Sigur, “Trenul lui Wilford”, care parcurge mereu același traseul pe o distanță de mii de kilometri, fără oprire, de aproximativ 17 de ani, este utopic, imposibil de creat și menținut funcțional în eventualitatea unei astfel de catastrofe. Ideea însă este una bine exploatată în pelicula regizată de Joon-ho Bong (see The Host).
Și acum, două vorbe despre tren. Dacă ești sărac și vai de capu’ tău, locuiești în ultimele vagoane ale trenului-minune, laolaltă cu ale sute de persoane care-și împart infecta condiție umană cu tine. Dormiți în paturi supra-etajate, n-ați făcut duș cam niciodată (mă mir că se pot face și copii în aceste condiții), mâncați niște batoane negricioase care seamănă cu forma lingourilor de aur, doar că au la bază un maglavais proteic indescriptibil și desigur, vă ocupați cu planuri de revoltă.
Dacă ai avut norocul să fii copilul lu’ Hilton înainte ca hotelul și afacerea să îți înghețe, atunci locuiești în primele vagoane ale Străpungătorului de Zăpadă, laolaltă cu alți indivizi full de bani. Care nu te ajută prea mult în tren, fiindcă nu poți face shopping la Prada. Dar, poți lenevi la saună, face baie în piscină, mânca la Sushi Bar sau te poți la chiorî pisicile de mare care înoată într-un acvariu imens, construit în interiorul trenului. Adică faci parte din upper-class.
Între cele două capete ale trenului sunt vagoanele cantină, vagoanele discotecă, vagoanele închisoare, vagoanele grădiniță. Și o armată blindată cu arme până-n dinți.
Dincolo de o serie de lucruri care par nefirești (Sushi Bar care servește nigiri proaspăt preparat, într-un tren care nu a oprit de 17 de ani?! Pe bune?!), dincolo de clasica revoltă împotriva sistemului, de lupte frumos realizate, de o distribuție care dă greutate peliculei (Chris Evans, Jamie Bell, Tilda Swinton, John Hurt, Ed Harris) – mărturisesc că abia pe la mijlocul filmului m-am prins că personajul Curtis este jucat de actorul Chris – se poate filosofa o zi întreagă pe ideea filmului: menținerea unui echilibru în eco-sistemul creat artificial chiar merită orice preț și orice sacrificiu uman?
Una peste alta, Snowpiercer are acel aer de film hollywoodian, îndulcit totuși cu mici elemente tipice peliculelor europene mai deștepte și mai imprevizibile, care-l fac numa’ bun de văzut. Sigur, finalul e cât de poate de USA, dar cumva, nici eu nu l-as fi conceput altfel!
