FestLit Cluj 2014

Home $ Festivaluri $ FestLit Cluj 2014

by | Sep 25, 2014 | Festivaluri

Între 5 şi 7 octombrie 2014, se desfăşoară prima ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, FestLit Cluj 2014. Iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, evenimentul reuneşte în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor. Timp de trei zile, Clujul va fi capitala scrisului românesc. Programul cuprinde Ronduri de gală ale scriitorilor, lecturi publice, dezbateri pe teme la ordinea zilei (anul acesta: Revistele literare de azi pentru mâine), un Desant scriitoricesc în facultăţi, colegii, licee, biblioteci, lansări de carte-maraton, recital poetic etc. Se va acorda Marele Premiu al Festivalului de către un juriu care alege câştigătorul dintre nominalizările deja anunţate de cele 20 de filiale ale USR.

Festivalul urmăreşte două ţinte de importanţă egală: pe de-o parte, crearea unui spaţiu de enunţare propice dialogului şi dezbaterilor pe teme de stringentă actualitate pentru breasla scriitoricească; pe de altă parte, atragerea în acelaşi spaţiu a unui număr mare de beneficiari (cititorii). De anvergură naţională şi gândit ca manifestare deschisă spre marele public, FestLit Cluj speră să contribuie substanţial la îmbunătăţirea imaginii scriitorului în cetate, la o mai bună cunoaştere şi apreciere a literaturii române contemporane, la diversificarea mijloacelor şi metodelor de promovare a lecturii. De însemnătate indiscutabilă pentru împlinirea acestor deziderate este parteneriatul cu Festivalul Internaţional de Carte Transilvania.

Programul FestLit Cluj 2014

Duminică, 5 octombrie
ora 11-13 (la Muzeul de Artă Cluj-Napoca) – Deschiderea festivă; Rondul de gală al scriitorilor invitaţi.
ora 17,30-21 – (la Centrul de Cultură Casino, Parcul Central) – Lectură publică/Recital: „Microfonul vă aparţine”

Luni, 6 octombrie
ora 10 (în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai) Festivitatea de decernare a titlului de Doctor honoris causa al UBB scriitorului Antonio Lobo Antunes (Laudatio: Ruxandra Cesereanu)
– program alternativ: La pas prin centrul vechi al Clujului. Ghid: Lukács Jószef (redactor la revista Apostrof)
ora 16: (în Aula Magna a UBB) COLOCVIUL NAŢIONAL: Revistele literare de azi pentru mâine. Moderator. Ruxandra Cesereanu.
Momente aniversare: Steaua 65, Apostrof, Poesis, Euphorion 25.
Dezbatere. Participă, alături de revistele „clujene” (Steaua, Tribuna, Apostrof, Echinox, Helikon, Mişcarea literară, Nord literar, Poesis, Caiete Silvane etc.), reprezentanţi ai celor mai importante reviste din ţară: România literară, Viaţa Românească, Ramuri, Luceafărul de dimineaţă, Convorbiri literare, Arca, Ateneu, Dacia literară, Orizont, Vatra, Familia, Discobolul, Euphorion, Argeş, Conta, Alpha, Ex Ponto, Observatorul cultural, Contemporanul, Cultura, Dilema veche, Vatra veche etc.

ora 16, (în Sala Popovici a Facultăţii de Litere): Întâlnire cu Gabriela Adameşteanu şi Florina Ilis (amfitrion Călin Teutişan).

Marţi, 7 octombrie
între orele 10 şi 12,30 – desant scriitoricesc/momente de literatură la Facultatea de Litere (amfitrion: Corin Braga); Departamentul de Jurnalism al UBB (amfitrion: Elena Abrudan), Colegiile/Liceele Bariţiu, Bălcescu, Coşbuc, Eminescu, Avram Iancu, Racoviţă, Şincai, Seminarul Teologic Ortodox, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”
ora 14,30-17,30 – (în Piaţa Unirii), Scriitori pe scenă: lansări de carte – maraton pe scena Festivalului Internaţional de Carte Transilvania.
17,30 – 18,30 – Lansare de carte Răzvan Voncu (O istorie literară a vinului în România) cu degustare de vinuri şi Vernisajul Salonului de toamnă al scriitorilor plasticieni ai Filialei Cluj a USR (pavilion Piaţa Unirii)
ora 17 – Întâlnire cu Nicolae Manolescu la Colegiul studenţesc de performanţă academică (amfitrion Ilie Rad)
ora 18,30 – (Piaţa Unirii) decernarea Marelui Premiu al FestLit Cluj 2014 şi a Marelui Premiu al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania
20-21,30 – Nocturna „Rostirea poetică” (Recital de închidere a Festivalului de Literatură pe scena Festivalului Internaţional de Carte Transilvania) şi/sau la Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!