Mini Reactor – Noiembrie 2014

Home $ Articole $ Mini Reactor – Noiembrie 2014

by | Oct 29, 2014 | Articole

Luna noiembrie se anunță foarte aglomerată la Mini Reactor. Micuța noastră sală de teatru îl va găzdui, în prima zi a lunii, pe Demeter Ferenc, care ne va spune povestea Prințului Fericit, cu păpuşi, cu umbre, cu trup si mai ales… cu suflet. Sâmbăta ce urmează, adică pe 8 noiembrie, îi invităm pe cei mici să facă cunoștință cu Cipi și prietenii săi și să râdem împreună de ce năzbâtii fac aceștia, în spectacolul Cipi și supriza, după cunoscuta poveste Cipi acest pitic uriaș de Fodor Sandor. Apoi, la cererea spectatorilor, în data de 15 noiembrie, Babuska și Deduska îi așteaptă iar pe cei mici să-i ajute să scoată Ridichea Uriașă. În 22 noiembrie, Madame Pové ne va îndruma să căutăm morala poveștii Turtița, iar la final de lună, în 29 noiembrie, vom intra un pic în culisele teatrului unde vom învăța să facem păpuși din materiale reciclabile, în cadrul Atelierului de creație – Eco Puppets.

Mini Reactor este platforma din cadrul Reactor de creație și experiment, destinată copiilor. Este un spațiu alternativ, nou, plin de viață și voie bună, care promovează și susține arta independentă. Aici găsiți în fiecare sâmbătă, de la ora 11.00, tot felul de evenimente destinate celor mici: spectacole de teatru de păpuși, spectacole de magie, storytelling, proiecție de animații, ateliere creative și multe alte surprize!

Programul lunii noiembrie la Mini Reactor

1 noiembrie, ora 11:00
Prințul fericit
Recomandat copiilor 4+
Regia: Vadas Laszlo
Cu: Demeter Ferenc

08 noiembrie, ora 11:00
Cipi și surpriza
Recomandat copiilor: 3+
Distribuția:
Cipi/Iepurașul/Cerbul 2 – Silviu Ruști
Chiorâș Chiondorâș/Pasărea/Cerbul 1 – Florin Suciu Buh
O producție a Companiei Magic Puppet

15 noiembrie, ora 11:00
Ridichea uriașă
Recomandat copiilor 3+
Regia: Delia Gavlitchi
Scenografia: Filip Odangiu
Muzica: Corina Sirbu
Cu: Florina Florian, Ramona Atănăsoaie, Raluca Mara
O producție a Companiei Improwise

22 noiembrie, ora 11:00
Turtița
Povestită de Madam Pové
Recomandat copiilor 2+
Regia: Delia Gavlitchi
Cu: Oana Mardare
O producție a Asociației Persona

29 noiembrie, ora 11:00
Atelier de creație păpuși – Eco Puppets
Recomandat copiilor 3+
Coordonatori: Delia Gavlitchi și Raluca Mara

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!