Interviu: Ciprian Soleriu

Home $ Articole $ Interviu: Ciprian Soleriu

by | Jan 30, 2015 | Articole

Ciprian Soleriu este unul dintre speakerii invitaţi la prima ediţie ClujLife Community Conference, unde ne vom întâlni cu cei care contribuie la dezvoltarea culturală a orașului pentru discuții interactive, prezentări utile și experiențe plăcute.

Ciprian ne va vorbi despre importanța unui site propriu și ne oferi sfaturi despre cum putem înțelege mai bine clienții ce își petrec timpul în online.

Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Salutare, sunt Ciprian Soleriu, fondatorul Conversion Academy, locul unde înveți marketing și pshihologie ca să faci vânzări online ca prin magie.

Acum 3 ani, încă lucram într-o bancă ca director de vânzări. Nu pot să mă plâng, aveam tot ce îmi doream: mașinp, laptop, subordonați, dar totuși simțeam că ceva lipsește. Vroiam să am propria mea afacere și să îmi pun ideile în aplicare așa cum simt eu că ar putea funcționa.

Mi-a venit o idee de business cu care credeam că voi da lovitura. Unde poți cel mai ușor să devii antreprenor? În online. Așa că am investit într-un website și am pornit afacerea. După nu foarte mult timp am ajuns să pierd 15.000 euro. Credeam că dacă știu principiile vânzării tradiționale în online voi reuși să obțin rezultatele dorite. Nu a fost așa și am înteles rapid că e important ce vor vizitatorii tăi, nu ce le poți tu vinde.

Atunci am început să învăț tot ce găseam despre vânzările online și despre psihologia vizitatorilor. Ca să demontrez teoriile am aplicat strategiile învățate direct în business-ul meu. Așa am pornit proiectul Conversion Academy. După un an de zile am ajuns speaker la numeroase conferințe din domeniu despre creșterea vânzărilor online și să cresc o comunitate de peste 4000 de oameni înscriși care mă urmaresc și citesc articolele pe care le postez.

Ce parere ai despre subiectele propuse pentru ClujLife Community Conference?
E foarte important ca fiecare dintre subiecte tratează o problema pe care o au antreprenorii și nu doar local, ci oriunde te-ai duce. De la social media la cum fac vânzăre, toate sunt subiecte de actualitate și este bine ca fiecare proprietar de business să fie cât mai informat. În ziua de astăzi dacă nu ești la curent cu ce se întâmplă în jur, nu poți să își crești afacerea numai după metodele vechi, cu alte cuvinte riști să fii scos de pe piață sau cum ar zice americanii, out of business.

Cum vezi piața localurilor din Cluj la capitolul prezență online?
Din ce văd eu, clar pot să spun că există mare potențial. Am observant un lucru, despre care o să povestesc și în prezentare puțin, că localurile au mulți clienți recurenți (și eu mă număr printre aceștia în locurile în care îmi place să ies) cu care nu fac nimic și aceștia ar putea să fie amplificatori ai eforturilor de vânzare online.
Am observat și că există localuri în Cluj care se bucură de expunere în online, însă au doar pagini de Facebook. Acestea uită un lucru: platforma Facebook nu le aparține în totalitate. Abia aștept să discutăm o soluție ca să își crească expunerea și să își cunoască mai bine clienții.

De ce ai recomanda unui local să investească într-un site propriu când poate fi prezent, gratuit, pe diverse rețele sociale?
Le-as recomanda un site pentru ca acela le apartine în întregime și îl pot construi cum îl doresc fară să se lovească de restricții cum se întâmplă în cazul rețelelor de socializare (reach mai mic, reguli schimbate frecvent, interdicții etc). Bineințeles, există niște reguli care trebuie respectate și când îți construiești un website, dar în materie de informație, imagini și alte materiale vizuale, un website îți oferă o oarecare flexibilitate.

Riscul de a fi prezent doar pe rețelele de socializare este că oricând te poți trezi că Facebook , spre exemplu, ți-a blocat pagina sau mai rău, ai mii de fani pe Facebook, dar nu știi nimic despre ei și mesajul tău nu ajunge la ei.
Și încă ceva, există anumite reguli pe care rețelele de socializare ți le impun și nu poți să faci nimic în legătura cu acest lucru, decât să le respecți. Pe un site, regulile ți le faci tu și numai tu 🙂

Merită să investești într-un simplu site de prezentare?
Nu recomand această metodă, decât ca ultimă soluție. Ce însă mi-ar plăcea să văd mai mult sunt siteuri care încearcă să creeze o comunitate în jurul lor, astfel încât să merite să păstrezi legatura cu ei.
Este clar că un site e cartea de vizită a unui business în online, dar nu e sufficient să prezinți lucrurile. Ar trebui de la bun început să te gândești cine sunt vizitatorii tăi și ce caută: o rezervare, prețurile din meniu, detalii despre locație etc și să fii dispus să ÎMBUNĂTĂȚEȘTI site-ul în funcție de ceea ce afli. În ziua de azi oamenii sunt obișnuiți să caute aproape totul online, să își schimbe preferințele rapid, iar dacă nu ești acolo cu ceea ce au ei nevoie e ca și cum nu ai exista.

Care ar fi condițiile minime pentru un site pentru a fi considerat de actualitate, la nivelul anului 2015?
Sunt trei aspecte de actualitate, pe care multă lume le ignoră, probabil pentru că nu fac parte din categoria tendințelor cool: atenția, câștigarea încrederii, îndemnul la acțiune.

De cele mai multe ori, oamenii uită cât de prinși sunt în viața de zi cu zi, asaltați de media din toate părțile și că în aceeași situație sunt și vizitatorii lor. Așă că primul lucru pe care ar trebui să îl facă site-ul lor e să le capteze atenția: de ce să rămână acolo? Ce are de câștigat? Ca să facă asta are cam 5 secunde înainte că vizitatorul să apese butonul de back, și poate, să plece pentru totdeauna.

Un al doilea lucru, oamenii fac site-uri faine și cu multe poze, ceea ce e bine. Dar nu e suficient. De cele mai multe ori vizitatorii vor să știe cine e în spatele poveștii. Și chiar pe pagina despre noi e un text standard, nici o poză și nimic detaliat. Că n-a mai avut nimeni timp să se ocupe de ea. Dacă localurile ar avea grijă ca acolo să fie povești frumoase, ar avea șanse mai mari să le câștige inimile și buzunarele.

Și ultimul, dar poate cel mai important lucru este o tendință de actualitate, dar rar folosită pentru că probabil nu arăta prea bine – butoanele de Call to Action.
După orice secțiune este necesară prezența unui buton ca omul să știe care este pasul următor. Da chiar și pe pagina despre noi ar trebui să ai un buton de contact chiar dacă ai meniul în partea de sus. Online, vizitatorii se așteaptă să le li se pună toate lucrurile sub nas, să aibă o cărare clară și atunci vor lua acțiune și vor fi mai aproape cu un pas de a deveni clienți.

Să zicem că urmează să-mi deschid un local în Cluj și vreau să investesc într-un site dar nu știu ce ar fi mai potrivit. Cum ar arată un scurt brief de pe urma căruia ar trebui să-mi oferi soluția potrivită?
Noi nu facem site-uri și nici brief-uri pentru cel mai bun site. Dar… îi ajutăm pe clienți să înțeleagă cine sunt vizitatorii lor online și ce caută. Și cred că cel mai important lucru atunci când îți faci un site este să înțelegi că acesta nu e pentru totdeauna. Va trebui să îl schimbi și să îl îmbunătățești dacă vrei să fie mai bun și să îți aducă vânzări noi în afacerea ta: nu există site-ul perfect.

###

Mulţumesc, Ciprian.
Ne vedem pe 7 februarie! Detalii despre eveniment găsiţi aici.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!