Clujul Arheologic

Home $ Cultural $ Expozitii $ Clujul Arheologic

by | Mar 11, 2015 | Expozitii

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează vineri, 13 martie, ora 13.00, vernisajul expoziţiei CLUJUL ARHEOLOGIC / Str. Şt. O. Iosif nr. 1-3, la sediul central (str. C. Daicoviciu, nr. 2).

Expoziţia aduce în atenţia publicului rezultatul cercetărilor efectuate de arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei în anii 2013-2014 în Cluj Napoca, pe strada Şt. O. Iosif, nr. 1-3.

Acest demers cultural e în fapt o prezentare sintetică a aspectelor muncii pe care o presupune cercetarea arheologică (cercetarea de teren – „săpătura arheologică”, sortarea materialului, munca de restaurare şi conservare), prin intermediul imaginilor, textului şi a artefactelor propriu-zise. De asemenea, prin intermediul acestei manifestări expoziţionale poate fi surprinsă şi varietatea artefactelor descoperite într-un sit arheologic urban şi importanţa lor pentru istoria locală.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 13 martie – 3 mai 2015. Program de vizitare: marţi, joi – sâmbătă între orele 10.00-16.00 şi miercuri între orele 12.00-18.00.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!