Peste 1.000 de voluntari la Untold Festival!

by | Mar 31, 2015 | Știri Cluj

Organizatorii UNTOLD Festival, în parteneriat cu Brigada de Voluntari, anunță startul campaniei de recrutare voluntari, pentru cel mai așteptat festival al anului, care va avea loc în această vară, la Cluj-Napoca.

Tinerii entuziaști și cu inițiativă, care vor să facă parte din cea mai mare echipă de voluntari din România sunt invitați să participe la programul de selecție pentru echipa de peste 1.000 voluntari ce va contribui la succesul UNTOLD Festival. Primul pas pe care trebuie să îl facă toți cei interesați este să completeze formularul de pe brigadadevoluntari.ro/UNTOLD, până la data 14 aprilie 2015. Înscrierile sunt deschise pentru persoanele peste 18 ani, cetățeni ai unei țări europene.

Departamentele în care își vor putea aduce contribuția cei selectați vor fi dintre cele mai dinamice din festival: Producție (decoruri, baruri, scene), Acces (general, zona de camping, parcări), Info (acreditări, greeters, info points), Merchandising, PR & Press, Photo & Video.

Perioada de selecţie se va încheia în luna mai și va fi urmată de mai multe sesiuni de training-uri, în care voluntarii se vor familiariza cu activităţile susţinute în cadrul festivalului. La sfârșitul acestei perioade, voluntarii vor fi repartizați în echipe în funcție de necesar şi de abilitățile dovedite în urma procesului de selecție și training.

“Voluntariatul reprezinta un element cheie în succesul unui proiect precum Untold Festival, motiv pentru care acordăm o atenție specială programului dedicat lor. Colaborăm cu Brigada de Voluntari și Academia de Voluntariat a Capitalei Europene a Tineretului 2015 pentru a ne asigura că oferim tinerilor cadrul și condițiile de care au nevoie pentru a avea o experiență peste așteptări. Urmărim să consolidăm o echipă de peste 1.000 de tineri care să experimenteze “din culise” producția unui eveniment de anvergură și avem deja peste 200 de tineri care ne-au contactat și s-au înscris prin Academia de Voluntariat Cluj 2015.” a detaliat Constantin Covaliu, project manager UNTOLD Festival.
Pe lângă șansa de a face parte din echipa UNTOLD Festival și de a acumula experiență în organizarea unui eveniment internațional de amploare, voluntarii vor avea acces gratuit in toate zonele festivalului, precum și în zona de camping. În plus, organizatorii vor oferi fiecaruia dintre voluntari un welcome package, ce va conține materiale promoționale UNTOLD.

UNTOLD Festival va avea loc în perioada 30 iulie – 2 august și este proiectul major de divertisment din cadrului programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca. Printre artiștii care au fost confirmați se numără: Avicii – aflat în premieră în România, David Guetta, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDY C şi mulţi alţii. Organizatorii estimeaza un număr de peste 300.000 de participanți în cele 4 zile de festival, atât din țară cât și din străinătate.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This