Nu merg prea des la cantina de la Litere. De obicei ajung acolo când merg să împrumut cărți de la bibliotecă și mi se face foame, așa că decid să împușc doi iepuri dintr-o lovitură; dacă aș putea să și mănânc iepurii după împușcare, ar constitui cea mai bună mâncare de la cantină – dar despre asta mai încolo. Pentru a ilustra coborârea în infernul lui Dante, spațiul e situat la subsol. La sosire cantina se dovedește a fi nu chiar atât de groaznică, beneficiind de elemente de bază ale unei cantine, cum ar fi masă sau scaun. Prezența ferestrelor și a becurilor este, de asemenea, de remarcat, ele servind iluminării alimentelor și minții tânărului student, ajuns aici din cea mai necesară foame de cultură.
Atmosfera din cantină este una jovială, căci dacă ajungi pe la prânz, ca mine, o să fii înconjurat de cârduri de studente tinerele, frumoase și deștepte, care mai de care mai sporovăitoare. Pentru complementaritate, scaunele sunt vechi, urâte și proaste, având spătar din ăla ortopedic pentru îndreptat coloane strâmbe. Mesele, echivalent de deprimante, sunt, totuși, compuse dintr-un material din ăla gen granit care-mi scapă acuma din memorie, colorat în albastru-venil ca să te ducă cu gândul la valurile mării și să-ți ușureze, astfel, experiența îndurată în cantină. Pentru un plus de modernitate, pe un perete tronează o plasmă unde poți urmări PRO TV la calitate mediocră, în format 4:3. Locul aduce de la o poștă a birt ieftin de cartier privatizat imediat după comunism, și tocmai asta îi dă un aer nostalgic, dulce-amar. Dintre toate cantinele unde am fost până acum, asta e cea mai intimistă; pe cât de renovată și europeană o fi cantina FSPAC, n-o să mă facă niciodată să mă simt ca Geo Bogza în „175 de minute la Mizil.”
Dar destul cu indicii spațio-temporali, că n-am mers la cantină să mănânc arhitectura locală. De mâncare mi-am luat următoarele: supă de fasole verde, papricaș de ciuperci cu orez, salată, pită. Când am băgat lingura în supă, s-a simțit de parcă am scufundat un drug de fier într-o piscină limpede: nu m-am lovit de nimic străin. Am învârtit un pic prin ea și am reușit să dibuiesc vreo 3-4 bucățele de fasole pirpirii, în rest, ioc. Zeamă pură. După câteva linguri, m-am enervat și am început să beau direct din bol, pentru că era tot una: dacă e să mă umflu, să mă umflu ca la carte. Gustul era ok, nu cine știe ce, dar decent pentru o supă.
Am capitulat în fața supei cea umplătoare de burți și am trecut la felul doi. Când am luat prima gură de orez cu mazăre, am simțit un vag gust de șosete ude. Derutat, am mai luat o gură și totul era în regulă. La următoarea gură, șosetele ude erau din nou prezente, așa că am ridicat din umeri și am continuat să mănânc, încercând să mă concentrez pe lingurile cu număr par. Când dat de papricaș, mi s-a părut cel mai bun din toată combinația, numai că era cam diluat. Și dacă stau să mă gândesc, parcă tot meniul ăsta a fost un fel de variantă îndoită și apoasă a unui meniu normal. Mă rog, să zicem că ciupercile au fost bune. Salata nu s-a lăsat nici ea mai prejos, dovedindu-se umedă și răcoritoare, cum trebuie să fie o salată, iar nu ca aia de la Agronomia, care era uscată ca neuronii Mihaelei Rădulescu. După această porție, am hotărât să revin la restul de supă, am gâlgâit o gură și avea un vag gust de vomă. Poate am eu simțurile date peste cap azi, cine știe.
În fine; enervat că sunt deja plin după o masă paradoxal atât de apoasă, m-am decis să nu-mi stric chiar de tot părerea despre cantină și să comand și altceva care să mă însenineze. Mi-am luat, deci, un cremșnit și un iaurt din ăla șmecher la 1,8 lei. Au fost bune. Cremșnitul îmi fugea nițel din furculiță și se lăbărțea când încercam să-l tai, dar și-a făcut datoria. Bravo cremșnit. Ai dat golul de onoare.
Cremșnitul + iaurtul au costat 3,6 lei. Meniul a costat (deja clasica sumă de) 7,2 lei cu reducere (aka 9 lei fără), ceea ce e foarte rentabil, numai că la același preț poți mânca mâncare adevărată la cantine gen FSPAC. Și sunt convins că mnoa, dacă îmi luam și eu piure cu caș pané, ca alții, eram mai plăcut impresionat culinar, dar n-am făcut-o. Am ales meniul ăsta și după asta mă iau.
De baie nu mă leg, că ar însemna să vorbesc de băile facultății, care diferă toate între ele. Alegeți una care vă place mai mult.
Pro
– ieftin
– studente drăguțe
– decor visător; ajută la intrarea în transă à la poeții decadenți (înainte de examenele la comparată); generează artă născută din suferință; stimulează apetitul pentru alcool
Contra
– îh
Așa se face că cantina de la Litere (cacofonie intended) primește de la mine o modestă notă de 2/5 furculițe. Mă tentează să-i dau 3 întocmai pentru efectul de transportare în trecut, dar s-ar putea să fiu printre puținii care se bucură de așa ceva. Work on your ciorbe, man.
Cantina de la Litere
Strada Horea nr. 31 (în incinta facultății)
Orar: 08.00-16.00 (cred)
Citește aici ce a mai scris Șnur.