6 idei de cadouri pentru 8 Martie

Mulți bucuroși sunt în lume că s-a terminat luna îndrăgostiților – probabil unii s-au despărțit din cauza cadoului, alții s-au logodit ori alții au luat o pauză săptămânile astea, cât să-și păstreze bugetele intacte.

Valentine’s Day, pentru cei ce au adoptat sărbătoarea sau Dragobetele, pentru păstrătorii de tradiții, au trecut, însă gesturile de apreciere nu încetează odată cu începutul Primăverii. Mărțișoarele și florile au generat zâmbete cât a fost ziua de marți de lungă, iar acum bărbații deja trebuie să se pregătească pentru ziua de 8 martie.

Cu toții știm că data este dedicate Zilei Internaționale a Femeii, dar nu mulți cunoaștem modul în care s-a ajuns la ea. Comemorând realizările sociale, politice, condițiile economice ale femeii, cât și discriminarea și violența care încă își fac simțită prezența la nivelul societății, Ziua Femeii a fost adoptată în anul 1977 în cadrul unei Adunări Generale ONU. Proveniența simbolisticii (ziua mamei, ziua tuturor femeilor – iubite, prietene, surori) ar putea fi asociată cu perioada grecilor antici, care o celebrau pe Rhea, mama tuturor zeilor, în fiecare primăvară.

Cu timpul, primăverile secolului 20 au stat sub semnul schimbărilor pentru condiția femeii: greve ale sindicatelor feminine pentru schimbarea programului de lucru ori încetarea războiului și câștigarea dreptului la vot. Astăzi, ziua de 8 Martie este sărbătorită în 60 de state, în unele fiind declarată zi liberă prin lege.

Însă poveștile triumfătoare nu ușurează deciziile bărbaților când vine vorba de alegerea unui cadou, care să nu fie neapărat și cel mai obișnuit sau previzibil. Așadar, am cercetat puțin oferta din Cluj-Napoca și am găsit 6 posibilități mai deosebite care le vor face pe femei și fete să se simtă apreciate și iubite.

8 Martie în familie 
Spuneam la recomandările de cadouri pentru Ziua Îndrăgostiților că probabil printre cuplurile cu cea mai mica rată de adopție a sărbătorii se numără cele cu familie și copii, care ajung să neglijeze distracția în umbra ideii că e perfect normal ca prioritățile să se schimbe.

Însă fenomenul există și în ceea ce privește ziua mamei, ziua femeii – în percepția multor soții regăsindu-se ideea că trebuie să-și facă datoria acasă. Nimic mai neadevărat, întrucât și ceilalți membri ai familiei vor aprecia mai mult timp petrecut împreună, în detrimentul sarcinilor zilnice îndeplinite în rutină. Așadar, cei de la Pensiunea La Mesteceni propun o serie de evenimente tematice, organizate săptămânal, menită să ofere relaxare și răgaz de povești părinților în timp ce copiii se vor bucura de distracția și atenția cuvenită.

Căci acolo vor fi animatorii de la Fantasmagia, care îi vor distra pe cei mici prin spectacole de scenă, ateliere și jocuri, în timp ce restul familiei se poate bucura de masă, alături de prieteni, soți, bunici. Evenimentul îl găsiți aici, iar o galerie foto de Duminica trecută găsiți aici.

Un 8 Martie dulce
Există studii care arată că, atunci când vine vorba de cadouri, femeile preferă să primească ciocolată în loc de flori. Aș încerca să explic cam cât de bună este ciocolata Leonidas, dar cred că aș eșua exemplar. O să spun doar că e ciocolată belgiană produsă din cacao pură 100%, chiar în Belgia, si livrată în România pentru a face oameni fericiți.

Recomandarea perioadei constă în Bijoux – o cutie roșie, elegantă, din matase naturală, care conține un asortiment de praline pe două straturi; după consum, cutia se poate transforma intr-o casetă de bijuterii încăpătoare și ușor de depozitat. Important de știut este faptul că asortismentul poate rămâne cel propus de ciocolatieri, dar se poate și customiza.

Bonus info: deși există ciocolaterii deschise sub franciză la nivel global, toată ciocolata se produce într-o singură fabrică din Bruxelles. Transportul ajunge la Cluj-Napoca în aproximativ două zile, iar termenul recomandat pentru consum este de aproximativ 8 zile de la data achiziției produselor. Găsiți ciocolateria pe strada Universității 2.

Concerte cu și pentru femei
Pe Luiza Zan am descoperit-o de curând, mai exact de când a început promovarea concertului ei în Cluj-Napoca, și m-am convins repede că e de mers. Putem spune că primăvara aduce un cadou muzical publicului clujean, un concert de jazz si o lansare de album din partea ei & Hungarian All Stars. Ritmurile de jazz se vor îmbina armonios cu elemente folclorice și improvizații vocale variate. Albumul Heritage este un album de familie, și va îndemna la tot soiul de trăiri: pot fi și încărcate de nostalgie, dar și vesele, zglobii, melancolice sau triste.

Mai multe despre concertul de la Cluj și despre artista Luiza Zan puteți citi într-un interviu chiar aici. Biletele pentru concert costă 50/60 lei și sunt disponibile online pe www.biletmaster.ro și offline la Agenția Teatrală, Cinema Florin Piersic și Agenția de Turism Wens Tour (Eroilor nr. 10).

O altă alegere potrivită este concertul celor de la David & Six Martini din Club NOA. That’s Amore, concertul organizat pentru Valentine’s Day, a fost un real succes, fără niciun bilet rămas în vânzare, așa că asigurați-vă locul și trăiți cu așteptările unei seri frumoase, căci și cele mai ridicate vor fi îndeplinite.

Trupa e printre cele mai cunoscute trupe de cover-uri din Cluj-Napoca, dacă nu ați descoperit-o încă, e timpul să o faceți, iar dacă o cunoașteți, meritați să vă bucurați iarăși de o călătorie muzicală prin sentimente și piese bine alese cum numai ei pot oferi.

Apreciere handmade
Mesteshukar Butiq este o rețeaua de întreprinderi sociale ce cuprinde mesteșugari romi și creațiile handmade, realizate prin tehnici tradiționale, ale acestora. Ei doresc să confere o semnificație deosebită zilei de 8 martie și să facă dintr-un mic gest un motiv de a apropia oamenii și a le aduce bucurie, așa că s-au pus pe treabă și au creat o întreagă colecție de obiecte cu personalitate și cu elemente desprinse din folclor.

Mărțișoarele inedite sunt lucrate din materiale naturale precum lemnul, pielea, pâsla sau argintul. Alături de bijuteriile de argint, alamă sau cupru vei găsi miniaturi de lemn, broșe de piele și brățări charm. În Cluj, colecția se găsește în rulota mobilă. Detalii despre locația rulotei găsiți pe site-ul Meșteshukar ButiQ sau pe pagina de Facebook.

Tichetul de investiție în ea însăși
Mai sunt 7 zile până la una dintre cele mai așteptate conferințe ale anului, The Woman. După cum îi spune și numele, se adresează și este dedicată în întregime femeilor și leadership-ului feminin, cu invitate care au cunoscut succesul și vin să spună ce au învățat.

În agenda conferinței sunt programate panel-uri de dezbateri precum Women making a difference in business, Reputation and Performance, dar și prezentări de excepție ale unor femei ca Monica Bîrlădeanu, Paula Herlo, Maia Morgenstern și Ingrid Vlasov.

Fă-i ziua frumoasă iubitei, soției, surorii sau mamei și fă-i cunoștință cu sentimentul că, prin orice vrea să facă, poate schimba lumea în bine. Bilete sunt disponibile aici, cu opțiunea conference sau all-day event.

Nu uita, însă, înainte de toate, să te gândești la dorințele celei căreia i se adresează cadoul, la ceea ce i-ar plăcea ei să încerce și la mesajul pe care vrei să îl transmiți.
Voi ce alte sugestii mai aveți?

Comentarii:

Sus