Poze: Electric Castle Festival 2016 – Ziua #1

Home $ Festivaluri $ Poze: Electric Castle Festival 2016 – Ziua #1

by | Jul 15, 2016 | Festivaluri

Peste 30.000 de oameni au dat startul distracției la Electric Castle
23.000 de persoane s-au bucurat joi de atmosfera și muzica Electric Castle în prima zi oficială a festivalului; lor li se alătură cei 8.000 de participanți care au sosit la castel încă din “ziua zero“.

Punctul culminant al serii a fost concertul Sigur Ros. Această trupă cult a ales Electric Castle pentru primul său concert în România, în cadrul turneului de promovare a unui nou și mult-așteptat album. Spațiul generos din fața noii scene principale a fost plin de fani care le-au răspuns cu entuziasmul și energia specifice „publicului electric”. Seara a continuat cu show-ul Slow Magic, care la a doua lui vizită la Electric Castle și-a propus să cunoască mai bine publicul și a coborât în mijlocul acestuia, în aplauzele fanilor. Au urmat Camo & Krooked, care au impresionat prin prestația artistică, dar și prin dialogul permanent cu miile de fani din fața scenei.

Începând de ieri, participanții la festival pot face donații pentru campania de subscripție publică „Cumințenia pământului”, inițiată de Ministerul Culturii pentru achiziția celebrei opere a sculptorului Constantin Brâncuși. Participanții pot alege suma pe care să o doneze și să facă plata direct cu brățara RFID, la oricare din punctele de vânzare a băuturilor, și vor fi răsplătiți cu o brățară specială ce atestă contribuția lor. Electric Castle susține constant, inclusiv financiar, restaurarea Castelului Banffy, monumentul istoric ce găzduiește festivalul. Anul acesta, participanții se pot implica direct, făcând donații tot prin intermediul brățarei, mecanismul fiind similar.

Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!