Cele mai bune costițe din Cluj pe care le poți comanda acasă

Home $ Home Delivery $ Cele mai bune costițe din Cluj pe care le poți comanda acasă

by | Apr 10, 2017 | Home Delivery, Recomandări

Chiar dacă poate cu câțiva ani în urmă nu li se acorda așa o importanță deosebită, costițele sunt tot mai populare și nu puține sunt dățile în care s-ar putea să vă apuce o poftă nebună. Pentru acele momente, și pentru cele în care preferați să comandați acasă în loc să le preparați voi sau să mergeți undeva, avem câteva idei de localuri care vor face o treabă excelentă cu gătitul și livrarea.

Înainte de a trece la treabă și mai exact, la subiect, vrem să vă reamintim că această listă este una întocmită în baza preferințelor noastre. Proprii și personale. Nu este nicidecum un top, nu declarăm aceste locuri nr. 1 în lume, ci doar ne dorim să vă oferim câteva opțiuni care pentru noi au reprezentat o experiență plăcută. Ideea acestor articole este întocmai aceea ca voi să vă prezentați, la rândul vostru, părerile în comentarii și să stârnim discuții… culinare.

Recomandările noastre vin acum. Le așteptăm și pe ale voastre.

Preferatele mele le găsiți la Deutsches Haus, casa germană din inima Transivaniei. Poate pentru că știu că acolo găsesc și o bere germană autentică care să meargă grozav cu ele, iar când am statutul de șofer mă bazez oricum pe murăturile de casă sau varza bavareză. Either way, I win. Dacă vreți să nu mai știți ce-i cu voi, vă recomandăm mixul pentru 4 persoane cu costițe de porc, ceafă de porc, mici și piept de pui. Orice ați pofti, puteți comanda de la ei aici. Costițele au prețul de 53 lei, dar vin automat însoțite de cartofi prăjiți.

Celor de la Jaxx cu siguranță le place să se joace cu gusturile noastre, altfel nu știm de ce ne-ar înnebuni cu fel de fel de bunătăți din care abia putem alege. De data aceasta, Pork Ribs, coaste fragede de porc gătite încet cu sos Kalbi, garnitură de edamame, busuioc și roșii cherry trase la tigaie, homemade kimchi. Credeți că lipsește ceva din toată ecuația aceasta? Noi zicem că nu, voi le puteți încerca și să ne contraziceți. 46 lei, puteți comanda direct de aici.

Despre Meat UP noi v-am mai zis. De nenumărate ori chiar, și chiar de curând ne bucuram alături de ei cu ocazia aniversării primului an de la deschidere. Ce-i drept, mereu în centrul atenției erau faimoșii lor burgeri, de care nu am fost niciodată dezamăgiți, doar că de curând am descoperit și costițele. Oh, costițele, am fi vrut să le dăm de gust mai devreme. În meniu le găsiți sub denumirea ”coaste cu bbq” și vin alături de salată coleslaw, cartofi prăjiți și castraveți murați. Direct din bucătăria unui local cu specific american, 42 lei, comandați aici.

Știm că e posibil să vă lăsați distrași de diferitele feluri de pizza care vă vor face cu ochiul în meniul de la Grande Pizza , dar eyes on the prize, people! Costițe caramelizate în sos barbeque, ce sunt în prima fază marinate peste noapte și gătite lent la cuptor, iar mai apoi caramelizate în sos și în final, servite cu cartofi wedges. Tot acest drum lung pentru ca voi să aveți parte de un preparat delicios. 36 lei, comandați online aici.

#grandeisgrande #sweet #ribs #barbeque #delish #tasty #viataincluj #cluj #clujlife #grande #deliverycluj

A post shared by Grande (@grandepizza) on

Restaurantul Livada pur și simplu nu poate fi ignorat atunci când vine vorba de mâncare bună. Și pentru că nu s-au putut lăsa mai prejos, costițele fiind un must în meniul fiecărui local, ei au pregătit aceste coaste de porc confiate și rumenite cu cartofi la cuptor cu rozmarin și sos barbeque. Definiția unei mese aromate și gustoase, perfectă pentru zilele în care ai găti ceva, dar mai bine comanzi. 39 de lei, puteți comanda direct aici.

Și, în cele din urmă, Marty. Și cum nu am putut accepta cu ușurință faptul că am ajuns atât de repede la finalul listei, aici avem trei recomandări: cu bbq, muștar sau chimichurri,sosul fiind cel care face diferența. Și trebuie să menționăm că acestea sunt home-made. Totuși,toate preparate vin fără garnitură, așa că nu uitați să add some extra stuff to your place. 35 lei, comezile le puteți plasa direct aici.

So, what's it going to be today? Choose your flavour! #thebookofflavours #martyrestaurants #viataincluj

A post shared by Marty Restaurants (@martyrestaurants) on

Voi urmați. Care sunt localurile din Cluj de unde comandați cele mai bune costițe?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!