Festivaluri la care să fii voluntar în Cluj

De-a lungul timpului, subiectul voluntariatului a fost unul extrem de controversat. Și asta pentru că vorbim de o muncă pe care o faci pentru că vrei, pentru că îți place, și pentru care ești răsplătit în zeci de mii de feluri, dar nu și remunerat financiar. Dacă ați făcut la viața voastră voluntariat, probabil știți că prea puțin ai nevoie de bani, când beneficiile sunt atâtea.

În Cluj există variante nenumărate, opțiuni la tot pasul. Mereu se ivește câte un eveniment la care este nevoie de ajutor și de la care cei care aleg să se implice și să facă un pas în spatele cortinei au ce învăța. Poate pe timpul iernii nu ați vrut să ieșiți din vizuină, dar cică vine vara și… vine ea, nu vine, festivalurile tot încep. Iar experiența de voluntariat la un festival e una din categoria “before I die”. Musai!

Să vedem ce vă pregătește orașul în perioada următoare. Și dacă nu sunteți convinși că vreți să deveniți voluntari, am vorbit noi cu câțiva care au avut mai mult curaj în anii trecuți și i-am luat la întrebări, bineînțeles.

Începem cu un tren al voluntarilor pe care nu ar trebui să-l pierdeți sub nicio formă, pentru că nimic nu se compară cu Electric Castle, festivalul de la Bonțida care atrage oameni din toate colțurile țării, dar și din afară. Cu siguranță este un festival care merită “studiat” îndeaproape, iar experiența de voluntariat vă oferă această șansă. Camping, acces, informații, comunicare, logistică, peste tot este nevoie de oameni descurcăreți și voi știți mai bine unde vă potriviți. Pentru că acest festival nu este o experiență doar despre distracție, ci și una despre învățare, socializare, dezvoltare. Iar de asta sigur vă veți convinge la training-urile și activitățile desfășurate înainte de începerea propriu-zisă a festivalului. Who is in?

Just one of those moments #ECmoments #electriccastle #musicfestival #festivalgoers

O postare distribuită de Electric Castle (@electriccastle) pe

Din păcate, trenul voluntarilor pentru EC 2017 a trecut deja, noi sperăm doar că aţi apucat să aplicaţi, căci înscrierile s-au terminat în 9 aprilie.

Eu am fost în echipa ECO. Am avut tot felul de activități care ne motivau să fim implicați, de exemplu, în ultima zi au fost aleși 3 câștigători din toți participanții, cei care au dat dovadă de cea mai mare dăruire. Fiind prima mea experiența de festival am fost super entuziasmat toate cele 4 zile, chiar dacă în primele două am avut apă în cort și toate hainele îmi erau ude. A doua zi am vrut să mă duc acasă și fix atunci a ieșit soarele, am uscat tot ce aveam și m-am bucurat de festival în continuare. E o energie și o atmosferă la Electric Castle care te face să uiți de toate, și de ploaie, și de vânt, o energie care nu te lasă să pleci. Oamenii au știut cum sa întrețină atmosfera chiar și când venea potopul peste noi și asta e o chestie foarte tare. Am avut cazare în camping gratuită și buget de 150 de lei în total pe cele 4 zile. Toți colegii au fost super de treabă, în special liderii de echipă. Munceam 6-8 ore pe zi și nici nu se simțea munca pentru că îmi plăcea ceea ce făceam. Mă duc acum în iunie la Rock Werchter în Belgia și dacă o să fie acolo măcar jumătate din atmosfera de la Electric Castle, ar fi perfect.

(Tudor Drobotă, 20 ani)

We can still feel the love.

O postare distribuită de Electric Castle (@electriccastle) pe

Poate că unii au uitat, dar Parcul Central nu a fost dintotdeauna atât de popular, lumea nu stătea pe iarbă și nici în hamace. Ce a schimbat totul? Jazz in the Park, festivalul care a ajuns deja la a 5-a ediție! Noi i-am văzut crescând atât de frumos, pornind de la ceea ce părea o reuniune mai mare în parc, la 7 zile de festival, 12 spații de evenimente, 100 de concerte, artiști celebrii etc. Nu putem decât să le aplaudăm eforturile, iar aici nu-i putem uita pe tinerii care au lucrat cot la cot cu organizatorii pentru ca oamenii să-și primească parcul înapoi. Și știm cu toții că oricum vom fi acolo în perioada 26 iunie-2 iulie, de ce să nu și contribuim activ? Da, un moment de relaxare sună bine, însă satisfacția adusă de propria contribuţie la zâmbetele și buna energie pe care o vom găsi la festival este nemăsurabilă.

Ce faci în weekend? #vinoinparc #jazzintheparkcluj #jazzymoment #jazzcluj

O postare distribuită de Jazz in the Park (@jazzintheparkcluj) pe

Formularul de înscriere poate fi completat până în data de 7 mai aici. Atenție să aveți vârsta de 16 ani împliniți până la data de 19 iunie și mai ales, să vă doriți cu adevărat să vă implicați. Ar fi păcat să-i încurcați pe organizatori și să vă pierdeți și voi timpul.

În ultimii doi ani am voluntariat la Jazz in the Park și evenimente conexe. Prima dată, la Picnic-ul din 2015 am ajuns din pură curiozitate. Eram deja de câteva luni în Cluj, mi se părea foarte tare tot ce se întâmplă în materie de evenimente și simțeam că vreau să mă implic și eu. Din întâmplare am ajuns în echipa Fondul Jazz in the Park, iar acum nu m-aș vedea făcând altceva în festival. Ideea din spatele Jazz in the Park este foarte faină și te simți bine când știi că ai contribuit cumva la implementarea ei. Dar cel-mai-cel-mai tare (și ce cred că poate cântărește un pic mai mult decât ideea din spatele evenimentului) este că lucrezi cu oameni faini. La Jazz ești înconjurat de oameni puși pe fapte frumoase; simți că-și fac treaba cu drag și inevitabil te molipsești de la ei.

(Ana-Maria Vlad, 21 ani)

Din câte am înțeles, pentru festivalul Lollyboom nu se caută voluntari, ci spiriduși. O întreagă echipă de spiriduși care să pregătească festivalul dedicat întregii familii, părinți, bunici și copii. Numai ei ar putea pune la cale ateliere de creație pentru cei mici, de magie, de teatru, concerte, câte și mai câte. De ce nu ți-ai dori să faci parte din poveste? Doar gândul la zâmbetele atât de gingașe ale celor mici mă fac să aștept cu nerăbdare 1 iunie.

Încă nu au deschis înscrierile pentru voluntari, dar am dat noi buzna peste ei și i-am întrebat când au de gând să o facă, că vorba aia… nu ești spiriduș în fiecare zi. Și așa am aflat că marele eveniment va fi la începutul lunii mai, aplicațiile vor fi depuse pe site și ca e imposibil să nu aflăm când încep căutările, căci vor face tam-tam pe Facebook, iar pe site va apărea o secțiune separată unde vă veți putea manifesta dorința de a deveni voluntar Lollyboom.

În primul rând, eu am ajuns să fiu voluntar Lollyboom cu ajutorul Beard Brothers, ONG din care fac parte de aproximativ un an. Atunci eram la început în această arie, a voluntariatului, și am auzit că niște băieți faini pe care îi cunoșteam din alte colaborări vor organiza în Parcul Central un festival pentru întreaga familie, la care am putea să punem și noi umărul. Am acceptat cu plăcere și acum scriu toate acestea fără urmă de regret, pentru că totul a fost super tare! Concret, m-am ocupat oarecum de chestii logistice, am montat corturi, am ajutat expozanții să își așeze standurile, am desenat cu creta pe asfalt, dar nu am uitat că mă aflu la un festival destinat în mare parte celor mici, așa că am profitat de asta și m-am jucat… M-am jucat cu copiii, m-am jucat cu oamenii mari, totul într-un peisaj bine pus la punct. Și pot spune că întocmai de joacă și voie bună este caracterizată toată această experiența. Am fost încântat de tot ce s-a întâmplat, așa că recomand Lollyboom, recomand oricărui om să facă voluntariat, și de ce nu, voluntariat la Lollyboom. (Ionuț Ivan, 23 ani)

Neinfricata! #lollyboom #cluj #sunday

O postare distribuită de Raul (@rmalutan) pe

TIFF e la cea de-a 16-a ediție și succesul pe care îl are în prezent se datorează în mare parte și voluntarilor, deci dacă nu v-ați încumetat până acum să contribuiți, anul acesta e timpul. Din simplul motiv că ați fi parte a celui mai mare festival de film din România, iar experiența în producerea unui eveniment mare, complex, nu poate fi comparată cu nimic. Să nu mai zicem că rolurile din care puteți alege sunt atât de multe, încât este practic imposibil să nu vă găsiți locul în cadrul festivalului. Fie că supervizați buna desfășurare a lucrurilor, interacționați cu publicul și le oferiți informațiile necesare, sunteți în echipa de promovare, tehnică, acces, logistică sau comunicare, munca făcută de voi va fi una vitală pentru reușita evenimentelor. Mai multe despre rolurile pe care le puteți avea citiți aici.

Ce trebuie să rețineți înainte să vă înscrieți? Să aveți vârsta de minim 16 ani, cazare asigurată în Cluj în perioada 2-11 iunie, căci nu sunt asigurate costurile de transport și cazare și să vreți să vă implicați! Înscrierile sunt deschise până în data de 7 mai 2017, hotărâți-vă unde anume v-ați potrivi mai bine, creați-vă cont pe site-ul lor, completați formularul și așteptați telefonul lor. And… have fun!

Eu am fost în departamentul de protocol. Asta înseamnă că ne ocupam de evenimentele speciale, de invitați și de buna desfășurare a lucrurilor în general, de la a rezerva locuri la a valida intrarea celor care vin. Evenimentele noastre principale au fost Gala de deschidere și cea de închidere. Puteai foarte ușor să interacționezi cu invitații și cu toți participanții la festival, iar ca un fel de beneficiu în acest departament, am putut merge la unele evenimente la care alți voluntari nu aveau acces, fie pentru că aveau program în altă parte sau se ocupau de altceva, dar noi, pentru că ne ocupam de invitați, unde erau ei, trebuiau să fim și noi. Ca și atmosfera generală, mie mi-a plăcut super mult, a fost una dintre cele mai faine experiențe. Am fost voluntar și la Electric Castle, și la Untold, dar TIFF-ul a rămas un fel de eveniment de suflet pentru mine. Oamenii, atât organizatori cât și invitați, au făcut ca experiența să fie worth it 100%.

(Andreea Zaharia, 21 ani)

Este bine cunoscut faptul că cei de la Untold au recrutat pentru edițiile trecute un număr impresionant de voluntari, în ambii ani având peste 1000 de oameni care au pus ”umărul la treabă” și au ajutat România să ajungă pe buzele tuturor atunci când vine vorba de festivaluri importante din Europa. Nici anul acesta nu se lasă mai prejos și… cine nu ar vrea să arunce un ochi în culisele celui care a câștigat Best Major Festival încă de la prima ediție? Eu am vrut și nu regret, găsiți câteva impresii legate de propria experiență în testimonialul ce urmează. Chiar dacă nu întotdeauna nimerești în departamentul în care ți-ai dorit, fii sigur că ai de învățat din orice rol pe care îl primești.
Momentan, nu avem niciun semn de la ei în ceea ce privește deschiderea înscrierilor, însă simțim că minutele sunt numărate, căci fac o selecție extrem de riguroasă în fiecare an și presimt că va fi la fel și de data aceasta. Dar cu Brigada de Voluntari alături, siguri vor găsi cei mai faini oameni!

Wherever you choose to go this summer, make sure #UntoldFestival is on your list✌🏽🔮 #untoldiscoming

O postare distribuită de UntoldFestival (@untoldfestival) pe

Să fiu voluntară la prima ediție Untold a fost cu adevărat o experiență pentru mine. Atunci a fost momentul când am decis că vreau sa studiez Managementul Evenimentelor la facultate și mi-am promis că voi ajunge să organizez evenimente chiar mai bune și mai mari decât cel în cauză. Iubesc să fac voluntariat, am făcut și înainte de Untold și după, iar în cazul acestui eveniment am observat atât părți bune, cât și rele. Ca peste tot. Totuși, a existat ceva care mi-a ajuns la inimă și a făcut totul mai plăcut: oamenii pe care i-am întâlnit, voluntari ca și mine, care doresc ca prin munca și pasiunea lor, să fie o parte a ceva extraordinar. Daca îți dorești să trăiești experiența Untold și să capeți ceva mai mult decât o durere groaznică de gât după 4 zile de distracție, du-te ca voluntar. Daca vrei să îți lărgești networking-ul, du-te pentru prieteniile pe care le legi. (Gabriela Câmpeanu)

Ce aș adăuga eu este faptul că la un eveniment de o asemenea amploare, este nevoie de oameni serioși și care vor cu adevărat să se implice. Dacă singurul motiv pentru care mergeți ca voluntar este intrarea gratis, puneți deoparte câte 1 leu în fiecare zi începând de azi și mergeți la anul. O singură mână de oameni care nu își fac treaba pot da peste cap treaba unui întreg departament. În rest, work hard, but do not forget to have fun! (Ecaterina Trincă)

Show the world where you're at! 💞

O postare distribuită de UntoldFestival (@untoldfestival) pe

Putem spune despre Smida Jazz Festival că a trecut de testul primei ediții și acum e și el festival în toată regula. Chiar dacă anul trecut a fost doar o ediție-pilot, organizatorii nu s-au dat înapoi de la nimic când a venit vorba de ”tratamentul” aplicat voluntarilor. Pe lângă cadrul natural de excepție în care aceștia și-au desfășurat activitatea, muzica chill și atmosfera relaxată, acestora le-a fost asigurat transportul, cazarea și mâncarea. Pretty cool, ha? Ce-i drept, asta e regula, dar nu toată lumea o face și este de apreciat și aplaudat vorbind de o primă ediție.
Pe site la ei e liniște și nici nu are cum să fie altfel, căci este în lucru momentan. Dar nu mai durează mult și pun pariu că va fi funcțional și plin de vești bune. Inclusiv un call pentru voluntari simpatici și cu chef de implicare. Cu cine ne întâlnim la Smida în perioada 25-27 august? Hands up!

Smida has its rainy moments. It's just they end like this. #rainyday #cloudy #rainbow #unicorn #smida #smidajazz

O postare distribuită de Smida Jazz Festival (@smidajazz) pe

Am întâlnit oameni extraordinari printre organizatori, veseli tot timpul, enervant de neobosiți, care nu delegau sarcini ca să scape de ele, ci veneau și puneau umărul (picioarele, mâinile). În plus, pentru o primă ediție, improvizau fără să clipească prea des și nervos. A fost obositor, ne-au muncit organizatorii ăștia (eu am crezut că între două cafele mai învârt în mosor cu ață și fâlfâi o insignă) fără milă, dar sentimentul utilului a fost proporțional, deci a meritat. Ca apoi, seara târziu, să ne adunăm în jurul focului imens și să ne relaxăm cuminți, cu prăjituri, muzică de chitară și ukulele. Cred că asta e menirea unui festival: să te rupă din realitatea cotidiană și să te readucă la natură, uman, simplitate.
Să fiu voluntar a fost o experiență grozavă. Am văzut de cât de multă responsabilitate, creativitate și spirit organizatoric este nevoie pentru a contura un astfel de eveniment, dar am gustat din plin și din frumosul creat de echipa festivalului din care am avut plăcerea să fac parte. Oricui îi e drag să vibreze în tonuri de jazz și să se bucure de aerul tare de munte în fața unui foc de tabăra, îi recomand cu drag să participe la Smida Jazz Festival. (Diana Iurian, Raluca Hauși & Cosmin Veștemean)

A beautiful film photography, shot by @roxalexandrav . #filmphotography #analog #smida #smidajazz

O postare distribuită de Smida Jazz Festival (@smidajazz) pe

“Fii voluntar la MOX, măăăăăăi!” Cam așa suna apelul pentru voluntari a celor de la Music Outdoor Experience în anul 2016 și cine a “îndrăznit” a avut parte de câteva zile bune de distracție în vârful muntelui. Ziceau ei pe atunci că dacă îți dorești să “împarți pâinea cu slănină și ceapă seara la foc pe perioada pregătirilor, să amenajezi, cureți pădurea și să creezi universul #mox”, asta e ocazia ta. Nu știu vouă, dar mie chiar îmi sună a excursie. Un festival ca o excursie cu peste 5000 de prieteni, în care plec în 27 iulie și mă întorc în 30.
Așteptăm strigătul lor, venit din vârf de munte și dornic de a atrage cei mai neînfricați voluntari. Așa că stăm cu ochii în patru și urechile ciulite. Mai ales că în 23 aprilie vine și al treilea val de artiști, măăăăăi.

Men at work. #makingofmox day 10. #măăăi #mox2016 #nature #diy

O postare distribuită de MOX (@musicoutdoorexperience) pe

Primul an în care am fost voluntar la MOX a fost în 2014. De atunci, în fiecare an am mers ca voluntar. Și anul acesta va fi la fel. Să fii voluntar la MOX este într-adevăr o experiență. Munca pentru pregătirea festivalului este cel mai relaxant lucru posibil. Mergem la munte, stăm la cort, în “sihăstrie” (așa am numit noi experiența asta). Efortul pentru pregătirea MOX-ului este unul mai mult fizic, noi efectiv construim majoritatea festivalului, adică scenele, dușurile și multe alte lucruri. În timpul festivalului, în funcție de ce e nevoie, ajutăm constant. Teoretic, ai program de lucru, dar practic, oricând vezi ceva unde ai putea ajuta, ajuți. În toată perioada de voluntariat am primit mâncare și băutură suficientă, acesta ar fi un alt aspect de care nu te poți plânge. Pentru mine, voluntariatul la MOX este deja o tradiție. Cât timp o să am posibilitatea, tot voi fi voluntar la acest eveniment. Pentru că toate astea mă fac să zic că MOX e mai mult decât un festival. Orice om de acolo îți poate deveni un prieten pe viață. (Vlad Helgiu, 22 ani)

Țineți-vă bine, căci cu siguranță mulți nu știați că avem în Cluj un festival în curtea unei școli. Da, în curtea liceului ”Onisifor Ghibu” are loc GhibStock, un eveniment caritabil realizat de elevi pentru elevi. Ce se întâmplă acolo? Păi, după ce sună clopoțelul, curtea școlii se umple de artiști, muzică, artă alternativă. Au urcat pe scena lor artiști precum Șuie Paparude, Macanache, Basska sau Gojira și Planet H, iar anul acesta în weekendul 19-20 mai se anunță cel mai bun line-up din istoria festivalului. Totuși, cea mai tare parte e că festivalul e creat în totalitate de voluntari. Ei, alături de oamenii frumoși din comunitate și de trupele care concertează an de an pro-bono dau suflet acestei mișcări.
Ghibstock nu este făcut doar de oamenii din Ghibu, ci de oricine vrea să se implice. Indiferent dacă ești licean sau pensionar, cât timp ai pasiunea și energia necesară, poți să te implici și tu direct în organizare. Anul acesta te poți înscrie ca voluntar la festival până la data de 6 mai aici.

Ghibstock nu e doar un festival, e locul care te schimbă. Sunt voluntar la Ghibstock de când eram în clasa a 9-a, iar oamenii care îl organizează mi-au dat șansa să învăț lucruri pe care nu le-aș fi putut învăța niciodată. Să vezi cum niște liceeni se adună noaptea în școală și pun cap la cap o astfel de mișcare nu poate decât să te inspire. De departe cel mai frumos moment este când la sfârșitul lunilor de muncă deschizi porțile liceului și vezi cum mii de oameni se bucură de ce ai făcut tu. (Marius Mariș, proaspăt absolvent de liceu)

#streetart #clujnapoca

O postare distribuită de Popa Adrian (@adrianpopaa) pe

Noi v-am prezentat opțiunile cele mai interesante, voi spuneți-ne ce ați ales. Și ne vedem acolo!

Pe același subiect găsesți un articol mai vechi aici.
Pe Facebook poți urmări grupurile Cluj Volunteers și Voluntar a la Cluj.

Comentarii:

Sus