Dă-ţi demisia, fă-te ce vrei tu! Interviu cu Chef Nicolae Crăciun

Săptămâna trecută am început o nouă serie de articole, sub sloganul „Dă-ţi demisia, fă-te ce vrei tuşi am povestit una, alta, cu Nely Borza. Articolul îl puteţi (re)citi aici. Nu s-ar numi “serie” dacă nu ar exista o continuare, motiv pentru care am vorbit cu Chef Nicolae Crăciun sau Nicu, de la Cimbru, cu care ultima dată ne-am întâlnim la ClujLife Community Conference. Să vedem ce are şi el de spus în direcţia asta, despre cum a ajuns Chef, ce l-a determinat să pornească propriul business (Cimbru) şi altele #streetfood related.

Dacă nu ştiţi nimic despre el, facem noi o scurtă trecere în revistă.

Nicu nu avea neaparat un vis-de-mic, dar cocheta cu ideea de a bucătări, căci stătea mereu pe lângă mama şi bunica lui şi trăgea cu ochiul. A terminat contabilitatea și chiar a lucrat o perioadă scurtă în domeniu, iar după terminarea facultăţii s-a întors la ceea ce simţise iniţial. În timpul facultăţii a lucrat timp de 2 ani la birou, într-un mediu static, şi a realizat că nu i se potrivea, îşi dorea altceva. Aşa a ajuns să se gândească la o școală culinară. Afirmă că şi dacă nu ar fi conştientizat atunci această “nepotrivire de caractere” dintre el şi contabilitate, sigur la un moment dat ar fi renunţat la “munca de birou”.

“Eu sincer cred că nu ştii neapărat ce îţi doreşti până la o anumită vârstă. Am realizat după ce am terminat facultatea ce vreau să fac cu adevărat. Pe la 18-19 ani am zis hai să merg la Agronomie, pe studii economice, dar mi-am dat seama că nu e pentru mine.”

A pornit de la zero în bucătărie, chiar de la a învăţa cum să ţii un cuţit în mână. Însă, până la a ajunge bucătar chef a parcurs un drum anevoios. În primul rând, costurile urmării cursurilor unei Şcoli Culinare ajung chiar la zeci de mii de euro, aşa că a luat problema în mâini şi a plecat cu un prieten în Cipru, unde a lucrat ca ospătar într-un restaurant timp de un an și jumătate, neuitându-şi obiectivul principal: acela de a ajunge în bucătărie. Deși nu erau destui, cu banii strânși a început școala culinară.

Şcoala a fost structurată foarte fain: am avut 6 luni de hands on în bucătărie, apoi 6 luni de practică într-un restaurant din altă ţară. În cazul meu, a fost în Qatar, Doha, unde am fost şi plătit. Apoi, 6 luni în Bulgaria, căci acolo era școala, HRC Academy se numeşte, iar noi studenţii conduceam un restaurant experimental, dar real, unde veneau oameni şi mâncau, plăteau, noi eram şi ospătari, şi bucătari, prin rotaţie.

A mai urmat un internship în State, după care Nicu a decis că era timpul să se întoarcă acasă. În urma acestei “aventuri culinare” care a durat 2 ani jumătate, acesta nu se mândreşte neapărat cu diploma obţinută, ci cu experienţa în sine, cu faptul că nu a avut de-a face cu o şcoală teoretică, ci cu una practică, el fiind cu cuţitul în mână din prima zi până la final. Mai mult, simplul fapt că a avut ocazia să joace mai multe roluri în restaurant, i-a oferit o perspectivă mult mai amplă asupra modului în care se face coordonarea unei echipe, tu însuţi fiind la un moment dat în poziţia celui din faţa ta.

Anul trecut a pornit un business, îi zice Cimbru, care a apărut dintr-o dorinţă evidentă: toţi bucătarii îşi doresc la un moment dat să aibă propriul restaurant, măcar un take-away sau un delivery, tocmai pentru a dovedi 100% de ceea ce sunt capabili în bucătărie. Având în vedere costurile mari implicate de deschiderea unui restaurant, a optat pentru un food-truck, ideea venindu-i chiar în State, oraşul Portland, “mama tuturor food truck-urilor”.

Când m-am întors în ţară, am decis să mă angajez undeva şi în paralele să încep şi asta. Într-un final am decis să-mi dau demisia şi de luna aceasta să mă dedic în totalitate ideii mele. A durat aproximativ un an să facem acest food truck: să găsim maşină, să cumpărăm aparatură, să echipăm, să vopsim şi toate astea. Eu am ales o maşină veche, a trebuit aşadar şi recondiţionată…

Nici nu se putea să stăm la poveşti cu Nicu şi să nu pomenim nimic de street food. Nouă ni se pare interesantă această evoluţie rapidă în România, felul spontan în care a apărut, dar am vrut să vedem dacă părerile ne sunt împărtăşite. Şi aşa am aflat că la fel s-a întâmplat şi prin alte părţi, nu doar la noi, chiar în State creşterea este foarte mare pe segmentul de street food, food truck-uri, comparabil cu restaurantele. În România, pe plan local, zice Nicu că în viitor probabil vor fi tot mai multe evenimente unde vor putea “da oamenilor de mâncare”, iar mai apoi, având în vedere deschiderea Clujului, va exista o locaţie fixă unde vor exista câteva truck-uri locale, unde lumea să ştie că vine şi mănâncă street food.

Eu cred că sunt mulţi oameni pasionaţi, fie că vorbim strict de pasiune sau de antreprenori, care poate încă nu îşi permit să deschidă un restaurant, deci sigur vor apărea şi alte food truck-uri în continuare. Atâta timp cat încercăm să menținem calitatea, cred că domeniul este potrivit pentru oricine. Ceea ce oferim trebuie să pastreze un raport bun calitate / preț, costurile pot fi mai mici decât într-un restaurant, iar calitatea mai bună.

Fiind un aspect des menţionat, am fost curioşi în legătură cu investiţia necesară pentru a avea un food-truck. Răspunsul, ca în cazul multor întrebări, depinde, dar cheltuiala principală este dată de achiziţionarea maşinii, iar mai apoi a aparaturii. Dacă, de exemplu, aveţi nevoie de rotisoare, acestea sunt mai scumpe, însă dacă optaţi pentru echipamente “neutre”, în care puteţi face o varietate mare de preparate, ele mai scad. În orice caz, acestea variază, dar cu răbdare şi mai ales dorinţa de a oferi şi altceva oamenilor, nimic nu e imposibil.

Street Food-ul este un mod de viață. Trebuie să te bazezi pe piața de acolo, unde dacă n-ai mai fost nu știi ce produse găsești. O persoană care este pasionată de ceea ce face, va oferi o experiență completă oamenilor și până la urmă așa se diferențiază. Oricum, clienții sunt de nișă, fiecare alege ce-și dorește să mânânce. De exemplu, în Oregon în State am văzut 30 de truck-uri cu 30 de feluri de bucătării diferite.

Cooptat încă de la început de cei de la Street Food Festival, anul acesta Cimbru se va plimba prin toate cele 9 oraşe ca vendor, plus multe alte evenimente pe lângă ele. Şi, dacă bine vă amintiţi de la CCC, se pregătea înfiinţarea unei asociaţii – Street Food Revolution. Aflaţi că actele sunt în curs de eliberare, asociaţia va fi un punct de întâlnire pentru toţi street food-eri din ţară, iar unul dintre principalele scopuri va avea legătură cu găsirea și dezvoltarea de locaţii fixe.

În final, prezentăm într-o frază esenţa a tot ce reprezintă Nicolae Crăciun: pasiune pentru gătit în forma cea mai pură.

Mai multe nu ştiu, eu mă ocup doar de mâncare.

Praise the lard! 🐖 #chef #cooking #sunny #food #streetfood #foodtruck #foodtherapy

O postare distribuită de Street Food Festival (@streetfoodfestivalromania) pe

Ce părere aveţi despre povestea lui Nicu? Vă bate un gând să deschideţi şi voi un food-truck?

În perioada 6-9 iulie ne vedem la Street Food Festival.

Comentarii:

Sus