Cum a fost la Edge Design Talks #2

Weekend-ul acesta, nu pentru că mă scald în timp liber, ci pentru că am fost chiar curioasă, am mers la Edge Design Talks, ajuns deja la ediţia a doua. O conferinţă despre design grafic, UI şi UX, pentru profesionişti, dar şi pasionaţi. Chiar dacă cu o oră înainte de eveniment am fost “pusă în temă” de către o prietenă că nu voi înţelege mare lucru, căci limbajul va fi prea tehnic, speakerii i-au arătat ei! Subiectele abordate au fost cumva “light“, s-au spus ce-i drept şi câteva propoziţii care “nu făceau nici un sens” pentru mine, ca om care nu lucrează în domeniul design-ului, dar prea puţin m-am simţit pe lângă subiect.

Ziua I a început la ora 16.00, iar primul care a „urcat pe scenă” a fost Alex Cioflica. Alex este Principal UI Developer la Paddy Power Betfair în Cluj-Napoca, iar povestea lui începe de la realizarea unui simplu afiş pentru o petrecere, clientul fiind chiar fratele lui. În anii 97-98, acesta avea prima lui întâlnire cu tot ce însemna Internetul şi era de-a dreptul fascinat de site-ul de la Cartoon Netwoork. Mai apoi, a realizat pentru o competiţie şcolară un site de arhitectură gotică, moment în care a realizat că îşi doreşte să înveţe mai mult, să experimenteze, să nu se lase constrâns de reguli. Aşa se explică de ce nu se limitează la a şti un singur lucru, Alex fiind cunoscut şi ca Flash Developer, Video Editor, PR, Visuals Creator, Event Designer şi, într-un final, UI Designer. Îndemnul lui? Reinventaţi-vă continuu!

A urmat Mihai Munteanu, Art Director la MRNGR (sau după cum spune el, la “Mură-n gură”). Despre Mihai fusesem avertizaţi încă de la început că se consideră un povestitor vizual, aşa că nu a fost prea mare mirarea atunci când a explicat toată treaba asta cu design-ul sub forma unei poveşti. Clientul este eroul care trebuie să pornească într-o aventură şi să depăşească anumite obstacole, cel mai mare fiind cel al anonimităţii. Tot ce deţine el este un obiect magic, sabia din basm, reprezentată aici de încrederea în propria idee. Din acest motiv, are nevoie de procesul de branding, de designer. Designerul acesta este un fel de vrăjitoare a poveştii, un şaman, fiind privit ca fiind inabordabil şi uşor ciudat. Date fiind personajele, tot ce rămâne de făcut este ca aceştia să lucreze împreună pentru a aşeza valorile bussines-ului într-o formă narativă. Mihai a făcut şi o comparaţie destul de bună, care mie mi-a rămas în minte. A spus aşa: Designerii sunt asemenea psihologilor, doar că nu se bagă cu mânuţele în coşmarurile oamenilor, ci în visele şi speranţele lor.

Carmen Gociu, Freelance Graphic Designer în Bucureşti a stârnit interesul publicului printr-o întrebare pe care cu toţii ne-am ridicat-o la un moment dat: dispare printul? Răspunsul dat a fost destul de simplu, pentru că dacă e să ne uităm în trecut, apariţia unui mediu nu înseamnă distrugerea altuia (fotografia cu pictura, cinematografia cu televiziunea). Carmen este specializată în design editorial, altfel spus, un fel de jurnalism vizual, prin intermediul căruia educă, comunică, distrează prin text şi imagini. A lucrat cu cei de la revista DOR, iar la TIFF a început istoria ei ca graphic designer, deşi nu ştia aproape nimic despre publicaţii. Imediat după a ajuns la Revista Republik.

Sper că nu am fost singura care a rămas mască când l-a văzut pe Daniel Muntean. Băiatul e copia fidelă a micului Harry Potter şi cred că poartă ochelarii aceia cu rame rotunde intenţionat, pentru că ştie şi el că asemănarea e izbitoare. Senior UX/UI Designer pentru Telenav, Daniel a abordat o temă de interes, clădită în jurul întrebării What is good design? Dezbaterea a avut în centru un exemplu comun, cunoscut de către noi toţi: compostoarele RATUC. Nu sunt ergonomice, îţi spun prin intermediul ecranului unde să introduci biletul, dar tu ai o singură gaură, like… unde l-ai mai putea băga? Mai mult, deasupra găurii ai un sticker cu săgeţi care îţi indică că acela este locul pe care îl cauţi. Iar pe lateral, un alt sticker te informează că poţi folosi şi compostoarele mecanice. Cu alte cuvinte, e inutil. Iar noi, oamenii, suntem obişnuiţi cu design-ul prost, asemenea acelei ştiuci din experimentul în care era hrănită mereu cu peşti, iar în momentul în care între ea şi hrană este introdusă o sticlă, se dă cu capul de acea sticlă mereu, în încercarea de a ajunge la peştişori. Când sticla este scoasă într-un final, ştiuca nu mănâncă peştii, ea fiind obişnuită cu ideea că ei reprezentau ceva inaccesibil. Pasionat de psihologia cognitivă, Daniel afirmă că “un designer trebuie să cunoască psihologie, altfel e precum un arhitect care nu cunoaşte legile fizicii” şi să răspundă în permanenţă problemelor reale ale oamenilor.

Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost Ovidiu Hrin, Graphic designer la Synopsis, în Timişoara. De 19 ani se mândreşte cu această meserie, iar de 16 ani are propriul studio de design. A făcut Facultatea de Design şi Arhitectură, a renunţat la ambele, din simplul motiv că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi foarte des ne trezim dezamăgiţi şi că nu învăţăm ceea ce ne aşteptam. În Ovidiu am văzut acea pasiune pe care mi-aş dori să o văd în fiecare om care îmi iese în cale, dorinţă de a vorbi despre ceea ce face pentru că e îndrăgostit de munca lui şi o acceptă aşa, cu bune şi cu rele. Am văzut efort, ore întregi de gândire şi talent în fiecare poster de-al lui pe care ni l-a prezentat. Workshop-ul de duminică, despre design-ul de poster, a venit perfect în completarea a tot ce ne-a povestit în ziua precedentă, căci fiecare participant la acel atelier a avut ocazia să creeze propriul poster de teatru sau acţiune socială şi să analizeze alături de Ovidiu câteva exemple care au fost chiar din oraşul nostru, căci el a fotografiat mai multe afişe din Mănăştur până în Centru. Apropo, am auzit un pont la conferinţă: dacă vă căutaţi un scanner bun, alegeţi Epson V800. Face minuni.

Momentul mult aşteptat a fost Speed Design .15, o sesiune în care speakeri au avut de rezolvat pe loc o temă dată de echipa Edge, în doar 15 minute. Punctul de plecare a fost reprezentat de noul look al celor din trupa Metallica, în variantă pop. Carmen a trebuit să facă un cover de revistă,  Mihai un banner web, Daniel o aplicaţie mobilă, Alex imaginea unui album şi Ovidiu, evident, un poster. Am trecut pe la toţi, lucrau fără grabă şi calmi, chiar dacă aveau foarte puţin timp la dispoziţie. Ideea nu a fost de a crea o capodoperă în câteva minute, ci tocmai de a-i vedea în acţiune, de a le analiza mişcările, modul de gândire. 5 oameni, 5 idei, aceeaşi preferinţă pentru culoare roz. A fost un moment interesant, din punctul meu de vedere ar fi putut să dureze şi mai mult, tocmai pentru a vedea o idee conturată mult mai clar.

Mi-a plăcut, recomand. Fie că sunteţi profesionişti, aspiranţi sau nu aveţi nicio treabă cu domeniul, chestiile care se discută acolo sunt cu siguranţă de interes pentru noi toţi, căci ne privesc direct, interacţionând în fiecare moment cu design-ul.

Voi aţi fost la conferinţă? Păreri, sugestii, reclamaţii?

Comentarii:

Sus