Interviu cu Vlad Pop, coordonatorul voluntarilor la Untold

by | May 26, 2017 | Articole, Interviuri | #clujlife

Call-ul pentru voluntari la UNTOLD s-a lăsat așteptat, iar astăzi a fost făcut anunțul oficial. Pe scurt, dacă ești în căutarea unei experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului, poți să aplici ca voluntar aici. Nu aștepta prea mult, pentru că înscrierile se fac până în 7 iunie și sunt ~2000 de locuri.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, am discutat cu Vlad Pop, noul coordonator de voluntari la UNTOLD.

Salut Vlad,
Ai facut pana acum voluntariat? Daca da, ne poti povesti putin experienta ta si cum crezi ca te-a ajutat?
Vlad Pop: All give some, but some give all. Voluntariatul iti ofera oportunitatea de a te dezvolta atat personal/profesional cat si sa contribui la dezvoltarea altor oameni. Investesti in tine pe termen lung, ai ocazia sa inveti iar singurele limite sunt ambitia si energia personala 🙂

Am inceput activitatea de voluntariat in anul 2006, anul I de facultate, in cadrul Organizatiei Studentilor din Universitatea Tehnica Cluj-Napoca OSUT. Din dorinta de a ma dezvolta si a cunoaste cat mai multe domenii, m-am implicat din ce in ce mai tare in activitatea studenteasca si de tineret, de asemenea sa ajut studentii si tinerii sa se dezvolte prin proiectele organizate. Am ajuns coordonator de departament/e, director executiv in urmatorii ani, organizam proiecte din ce in ce mai mari ca si Zilele Universitatii Tehnice (80 de activitati sportive, de sanatate, divertisment, culturale, educationale, profesionale), Napoca Music Event, Luna Studentului Clujean, iar in acelasi timp eram si angajat part time ca manager de proiect la Targul de Cariere, rezultat tot din implicarea ca si voluntar in primele editii.

Am invatat project management, scriere de proiecte pentru finantari, vanzari, marketing din proiecte, experienta si prin participarea la trainingurile oferite de structurile partenere. Am devenit la rândul meu trainer si m-am ocupat de pregatirea echipelor de proiect, astfel am deprins abilitati care s-au transformat in joburi pentru care nu exista facultate 🙂

Drumul m-a dus mai departe in Consortiul Organizatiilor Studentesti unde am devenit presedinte in 2012, iar când s-a aratat oportunitatea de a deveni Capitala Europeana a Tineretului am muncit alaturi de colegii mei din ong-uri, primarie, grupul Pont si Cluj2021 la aducerea acestui titlu in 2015 la Cluj-Napoca.

Dupa toti acesti ani investiti pot spune ca a meritat, atat pentru mine cat si pentru colegii mei, sute de oameni care fac voluntariat, cu care am format echipe si am dus la bun sfarsit impreuna proiecte imense.

Cum ai ajuns sa coordonezi departamentul de voluntari de la Untold?
Vlad: Am ajuns aici prin recomandari si discutii cu fostii/actualii mei colegi de la diferite proiecte care acum se ocupa de managementul Untold.

În fiecare an aţi avut un număr impresionant de voluntari, anul acesta am înţeles că va fi un numar si mai mare, cum crezi că va fi această experienţă pentru tine?
Vlad: Imi plac provocarile, sistemul de voluntari de la Untold e imens. Invatam din experientele trecute si punem bazele unui sistem care sa functioneze de acum inainte pentru toate proiectele marca Untold.

Care a fost cel mai tanar / batran voluntar de pana acum la Untold?
Vlad: Cel mai tanar a avut 16 ani iar cel mai batran, daca putem sa-l numim asa, 35 de ani.

Cine poate fi voluntar la Untold? Ce se aşteaptă de la cei care vor fi voluntari?
Vlad: Sa aiba intre 16-35 de ani, si sa aiba dorinta, disponibilitate, seriozitate si responsabilitate, lucru in echipa, voie buna si energie.

Practic, cu ce va vor ajuta voluntarii şi după ce criterii faceţi departajarea lor pe echipe?
Vlad:
Acestia se pot implica in cadrul departamentelor de Acces si Acreditare, Angels, Comunicare, Resurse Umane, Logistica, User Experience, Logistica si Location Management. Criteriile sunt experienta / abilitatile si desigur prestatia lor in sesiunile de formare si pregatire inainte de eveniment. Acestia vor participa la sesiuni de customer care, project management, time management, comunicare si teambuilding.

De ce sa fii voluntar si nu simplu participant la Untold?
Vlad: Voluntariatul inseamna si oportunitate, in primul rand ca investim in voluntari (training, coaching etc) iar cei care isi demonstreaza abilitatile/vointa au sansa de a ajunge coordonatori si, de ce nu, in 1-2 ani in locul meu 🙂 De asemenea se pot bucura de experienta Untold la un alt nivel, pe langa participarea la festival au ocazia sa ajute ca magia sa se intample, contribuind activ la derularea acestuia cu succes. De anul acesta implementam si un sistem de recompensare si recunoastere a rezultatelor, cei implicati vor avea din ce in ce mai multe beneficii in evenimentele viitoare.

Ce astepti cel mai mult sa vezi la aceasta editie?
Vlad: Astept sa vad cum munca a mii de oameni se transforma in magia Untold, si de ce nu, titlul de European Best Major Festival din nou 😀

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This