Cum a fost la concertul Dhafer Youssef în cadrul Jazz in the Park

by | Jun 28, 2017 | Articole, Cum a fost la

Încă de când a fost anunţat ca headliner la Jazz in the Park, toată lumea l-a aşteptat nerăbdătoare pe Dhafer Youssef. Inclusiv eu. Aşa că, aseară la ora 20.00 fără vreo câteva minuţele, am ajuns în faţa Operei Maghiare. Am fost întâmpinată de atmosfera tipică festivalului, o mulţime de oameni entuziasmaţi şi muzică în stradă. Nu ştiam la ce să mă aştept odată ce concertul va începe, dar ştiam cu siguranţă că-mi va fi foarte greu să scriu despre asta.

Şi aşa şi este. Jazz in the Park are puterea de a crea evenimente care nu pot fi descrise în cuvinte. Cred că prin toamnă, când am participat la Robert Glasper Experiment, spuneam după că nu mai sunt atât de sigură de abilităţile mele de a scrie, iar acum am acelaşi sentiment. Un concert de două ore îmi dovedeşte că pot vorbi şi scrie despre orice, mai puţin despre cum mă simt în faţa unor oamenii care mă pot rupe de realitate.

Concert in Cluj Napoca #bgko #concert #tour #rumania

O postare distribuită de Freestrings (@pere_nolasc) pe

Dhafer Youssef, prezentat de către organizatori ca „unul dintre cei mai apreciați muzicieni și un ambasador important al muzicii cu influență arabă, premiat la BBC World Music în 2003 și 2006”, a intrat pe scenă fără mare tam-tam, însoţit de alţi trei colegi. Sincer, când a apărut primul membru al trupei, am crezut că cineva de la logistică mai are ceva de pus la punct. Şi cred că nu doar eu am avut impresia asta, date fiind aplauzele care au început abia când a intrat şi al doilea muzician.

Au început aşa cum şi-am făcut şi intrarea, aproape fără să ne dăm seama. Acum, poate nu toţi din sală au simţit la fel ca mine, dar la prima notă muzicală m-a cuprins un sentiment de tristeţe, pe care nu îl puteam corela cu nimic. Tot ce se auzea de pe scenă mă lovea cu o brutalitate cruntă. Iar mai apoi, totul s-a dizolvat. Tristeţea a fost înlocuită de o fericire inexplicabilă, produsă de sunetele intense de pe scenă, nişte sunete atât de puternice încât nu eram sigură dacă sunt produse de o voce umană. Nu mai eram sigură de nimic, stăteam şi puţin încordată pentru că nu ştiam ce mai urmează.

A urmat un roller coaster de emoţii, Dhafer Youssef a dat o altă definiţie imprevizibilului. Nu doar că nu puteai niciodată intui ce urmează, dar nici măcar nu aveai puterea de a încerca, atât de ancorat erai în momentul prezent, într-o anume stare. Şi apoi te trezeai cu zâmbetul până la urechi, dansând în scaun, tresărind la auzul unei note mai înalte. În altă ordine de idei, a se nota că Jazz in the Park e festivalul responsabil de 90% din palpitaţiile pe care le am. Restu-s din dragoste.

#dhaferyoussef #jazzinthepark #cluj #kolozsvár #romania

O postare distribuită de RiTa Fazakas (@bodritu) pe

A fost prietenos cu publicul, s-a glumit, s-a râs, până la urmă s-a concluzionat: That’s enough, let’s do music. And if you want to dance on this tune, don’t hesitate. Pe lângă interacţiunea cu noi, mi-a plăcut extrem de mult cea de pe scenă, cum Dhafer se ridica de pe scaun oricând simţea şi se îndrepta spre unul din colegii lui. Am simţit de fiecare dată gestul ca o dovadă a cât de mult le place ceea ce creează, cât de mândri sunt că pot face asta împreună.

Cam atât am avut eu să vă povestesc, aştept şi părerile voastre în secţiunea de comentarii. Şi… ne vedem diseară la concertul Susanei Baca!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This