Aplicaţii utile pentru turiști în #Cluj

Home $ Articole $ Aplicaţii utile pentru turiști în #Cluj

by | Jul 24, 2017 | Articole, Descoperă Clujul

Scriam la un moment dat un text şi am avut brusc o revelaţie: avem tot felul de articole scrise pe tema aplicaţiilor, însă nu avem unul care să fie destinat turiştilor, atât de pierduţi într-un oraş nou şi care au nevoie de îndrumare. Hărţile printate sunt overrated, numere de taxi habar n-au, în caz că li se face foame şi vor să comande ceva la cazare… pot să-şi pună pofta-n cui. Hai să vedem cum îi putem îndruma 🙂

Dacă aţi ales să călătoriţi până aici cu trenul / autocarul / un prieten cu maşină care v-a lăsat în Cluj şi a mers mai departe, aveţi câteva modalităţi de deplasare prin oraş. În primul rând, pe jos. Face piciorul frumos, ştiţi voi. Însă nu e o opţiune foarte bună dacă aveţi de parcurs distanţe mai mari, pentru că nici căldura de afară nu va fi de partea voastră. În acest caz, e musai să aveţi instalată aplicaţia Cluj Bus, disponibilă pentru Android şi iOS. Aici veţi găsi programul de circulaţie ale mijloacelor de transport în comun, staţiile cele mai apropiate de voi, traseul pe care trebuie să-l urmaţi, dar şi dacă e ceva care merită vizitat în zona în care vă aflaţi. Aplicaţia asta ştie 4 limbi şi vă oferă şi posibilitatea să vă achiziţionaţi biletul de călătorie. Btw, vă puteți plimba cu un tramvai colorat:

The only colorful tram in Cluj-Napoca that fits my style.

O postare distribuită de Robert Katai (@katairobi) pe

O altă variantă ar fi să optaţi pentru deplasarea cu un autoturism care nu vă aparţine. Propoziţia asta sună ciudat, cred că ar fi ok să clarific că nu mă refer să furaţi o maşină, ci să comandaţi una. Aveţi, de asemenea, mai multe opţiuni. Prima ar fi chemarea unui taxi prin aplicaţia Clever Taxi (Android şi iOS). Funcţionează cam aşa: se validează adresa, se caută șoferul, se calculează timpul și tu alegi dacă vrei mașina respectivă sau nu. Partea tare e că poți să interacționezi cu șoferul prin chat, ți se calculează costul cursei în aplicație și poți să plătești şi cu cardul, dacă nu ai cash. Sau puteţi chema un Uber (Android şi iOS), bineînţeles. Îi spuneţi aplicaţiei unde mergeţi, unde vă aflaţi, şi o maşină va veni să vă preia. Partea bună e că dacă aveţi o zi proastă, singurul lucru pe care trebuie să i-l spuneţi şoferului e „Salut” şi „Pa”, pentru că el va şti care este destinaţia voastră, iar plata se face automat. La crearea contului, trebuie să vă introduceţi datele de card, pentru că nu există posibilitatea să plătiţi numerar.

My last ride for today. #Cluj is really foggy. [w/ #iphoneSE]

O postare distribuită de Marian Hurducaş (@marianhurducas) pe

În ultimă instanţă, dacă singurul şofer în care aveţi încredere sunteţi voi, există Get Pony, un sistem de car sharing care îți permite să deblochezi, prin aplicație şi Bluetooth, orice mașină Pony pe care o vezi parcată în oraș și este liberă, odată ce ți-ai creat şi validat un profil. Plata se face tot prin card, tariful este de 1 leu/minut, însă au un algoritm numit dynamic pricing, care recunoaște condițiile de trafic îngreunat şi sunteţi taxaţi mai puțin dacă viteza scade sub 15 km/h. Disponibilă pentru Android şi iOS.  

Cred totuşi că există o mare şansă să veniţi în vizită cu maşina personală. Ei bine, avem două veşti. Prima ar fi că nu stăm excelent la capitolul locuri de parcare, şi nu pentru că nu ar exista parcări special amenajate, ci pentru că sunt extrem de mulţi oameni care deţin un autoturism. Sau două. Cealaltă veste e că există aplicaţia Cluj Parking, care monitorizează locurile disponibile în cele 6 parcări cu barieră din municipiu, aşa că puteţi stabili dinainte unde lăsaţi maşina. În plus, vă oferă şi informaţii cu privire la modalităţile de plată şi tarife. Disponibilă pentru Android şi iOS.

Ah, şi dacă tot aţi venit cu maşina, aţi făcut câteva drumuri cu ea în locaţiile acestea minunate din jurul Clujului pe care le puteţi vizita în jumătate de zi şi, întâmplător, aţi umplut-o de praf şi de noroi şi nu vă puteţi prezenta la drum cu ea, avem o aplicaţie tare, Cleverwash, prin intermediul căreia vă puteţi programa la o spălătorie auto parteneră. Aveţi şi oferte speciale şi puteţi compara preţurile de acasă, by the way. Disponibilă pentru Android şi iOS.

Apropo, dacă veniţi cu avionul, există şi o aplicaţie a aeroportului: Aeroportul Internaţional Cluj (Android şi iOS). Aveţi aici informaţii despre  zboruri, orare, destinaţii, precum şi acces la servicii de transport, închirieri de maşini, cazare etc. Mai ziceţi ceva. Nu mai aveţi ce, mergem mai departe.

Romania looks gorgeous from above! ✈️

O postare distribuită de Bia ? (@biulbyanca) pe

La un moment dat o să vi se facă foame şi nu o să aveţi niciun chef să ieşiţi, nu am nici un dubiu. Toate cunoştinţele mele care au venit în vizită în Cluj m-au sunat mai devreme sau mai târziu and popped the big question: „De unde putem comanda ceva bun de mâncare?De pe HipMenu, evident… Eu folosesc aplicaţia asta mai des decât intru pe Facebook, e un instrument de home delivery uşor de folosit, la multe localuri pot plăti şi cu cardul, nu am avut niciodată nici un fel de probleme, nici cu banii, nici cu livrarea, nici comenzi greşite. E posibil să deveniţi confuzi când vedeţi cât de multe variante aveţi, dar mergeţi şi voi pe intuiţie. Majoritatea’s băieţi buni. Android şi iOS.

New favorit 🙂 #mussels #seabass #polenta #parmesan #sunday #goodfood #finewines #relax #livadacluj #cluj

O postare distribuită de LIVADA (@livadacluj) pe

Când vă convingeţi să ieşiţi în lume, puteţi să vă bazaţi pe ce zice TripAdvisor, e destul de accurate. De asemenea, dacă aţi decis să vedeţi lumina zilei / serii, dar aţi ajuns într-un local în care ospătarii nu sunt de găsit, poate aveţi noroc şi îi găsiţi pe FastOrder. Nu mă refer aici că-i găsiţi jucându-se ceva joc pe telefon, ci la faptul că restaurantul / cafeneaua / barul în care eşti îţi oferă posibilitatea să scanezi codul QR unic aflat pe fiecare masă, să accesezi meniul, afli ce promoţii au, după care plasezi comanda de pe telefon. Tot din aplicaţie poţi cere nota şi să interacţionezi cu alţi oameni care se află în acelaşi loc cu tine şi o folosesc.  Disponibilă pentru Android şi iOS.

Într-un final, veţi vrea să vedeţi cum se prezintă oraşul noaptea şi veţi dori să ştiţi care sunt evenimentele la care aţi putea trage cu ochiul şi să vă faceţi o idee despre cum ne ducem existenţa în acest oraş din inima Transilvaniei. Sau poate aţi terminat de vizitat toate obiectivele turistice care v-au captat atenţia şi vreţi să vedeţi dacă nu este vreun festival în desfăşurare aici. Sunt atât de multe, şansele să nimeriţi în timpul unuia sunt foarte mari. Bineînţeles că toate evenimentele le găsiţi în calendarul nostru, dar dacă vă este mai comod să aveţi o aplicaţie, puteţi opta pentru Urby (Android, iOS) sau Cluj City App (Android, iOS), însă aceasta din urmă ar avea nevoie de un update măcar pe informaţiile listate.

Are you ready for the 3rd chapter of #untold? #untoldiscoming #cluj #romania #festival #musicfestival #music

O postare distribuită de UntoldFestival (@untoldfestival) pe

La îndemână ar trebui să aveţi şi aplicaţia NonStop Cluj, căci niciodată nu ştii când ai nevoie în miez de noapte de un Nurofen că te-ai săturat de gusturile muzicale ale vecinilor. Csf. Şi bine ar fi să aveţi şi un Iphone, pentru că e disponibilă doar pe iOS.

Dacă le aveţi pe astea, nu vă mai trebuie nimic. Sau mai știți voi altele? Puteți face recomandări în secțiunea de comentarii.
Vizită plăcută!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!