Concerte, Festivaluri

Poze: Iarmaroc Fest 2010

Iarmaroc Fest 2010 – 21 – 23 mai

Corespondenta noastra, Adina, a fost la Iarmaroc Fest, si, intr-un final, a reusit sa ne trimita galeria foto.

Galerie foto:

Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr

Acest eveniment a fost anuntat cu surle si trambite, s-a facut tam-tam la radio, in social media, a fost organizat si un pre-party langa Deva cu doua saptamani inainte. Am vazut un interviu in care totul parea foarte bine organizat, iti oferea siguranta ca va iesi excelent si ca nu trebuie ratat. Cand am auzit ca e vorba de peste 200 de artisi, 14 scene si 270 000 mp, mai mult decat “uau” nu am putut spune.
Ajunsa la locul faptei, impresia a inceput sa se modifice de la ora la ora, ba in bine, ba in rau. Fiecare eveniment are punctele sale forte si unele slabe, asa ca o voi lua punctual.
Incep cu ce a fost de bine, ca asa e frumos:
– Locatia foarte bine aleasa, bunker-ele pline de graffiti erau pata de culoare printre tonele de noroi si nori.
– Camping-ul nu s-a mai platit, nu stiu de ce.
– Mancarea era excelenta, desi fiind doar o sursa pentru asa ceva ma asteptam sa nu fie tocmai delicioasa.
– Sonorizarea nu a dezamagit absolut deloc! Nu ma asteptam la un sunet atat de clar.
– Media de varsta a fost undeva peste 23 ani, ceea ce m-a surprins intr-un mod placut. Nu am dat de oameni care sa cerseasca tigari sau bani, cei care au ajuns acolo chiar aveau un buget mediu sau chiar peste mediu.
– Voi trece aici plimbarea cu tractorul pentru ca mi s-a parut extrem de amuzanta. De unde te lasa autocarul, mai aveai 3 km pana la locatia festivalului iar organizatorii au rezolvat un tractor cu remorca pentru a transporta participantii in “calup”. Asa au promis, asa au facut. A fost o adevarata aventura sa ne urcam acolo, noaptea, cu noroiul dupa noi, sa ne tinem unii de altii sa nu picam la curbe sau hop-uri. Pacat ca a doua zi primarul a interzis aceasta activitate.
– Majoritatea potecilor erau luminate – o chestiune foarte necesara tinand cont ca noaptea prin noroi riscai sa ramai impotmolit sau sa te pierzi.
– In prima zi era plin de saci de gunoi , a doua zi mai putini si duminica parca si mai putini, insa erau containere de colectare selective a deseurilor. Ah, si la intrare am primit saci de gunoi pentru fiecare cort si cate o scrumiera portabila. Eco – friendly, cum s-a si dorit acest festival. Pacat ca participantii nu au respectat asta si gaseai gunoaie peste tot.
– Au venit multi oameni dotati cu pelerine si nu au tinut cont de ploaie ci au dansat in namol. A fost o mini-cocina insa la un moment dat totul era deja amuzant. O mare parte din participanti au plecat vineri si s-au intors sambata cand a iesit soarele, mai bine echipati si cu mai multi oameni dupa ei.
– Activitatea cea mai mare a fost la scena Live, singura cu adevarat scena de fapt. Acolo El Negro (m-)au surprins prin energia de care au dat dovada si prin show-ul ce l-au facut alaturi de o tipa la voce si un negru cu care au cantat una sau doua piese. Au un sound nou care prinde, insa versuri putin cam repetitive si speech-uri a la Tudor Chirila.
– Dub Pistols cred eu ca a fost piesa de rezistenta a festivalului; suna muuult mai bine live decat inregistrati. Au reunit cea mai multa lume si au intretinut atmosfera sarind, cantand, interactionand cu publicul – ceea ce nu se asteptau necunoscatorii tinand cont ca membri formatiei nu sunt chiar tineri; nu au avut probleme in a fuma si bea pe scena insa au dezamagit, lasand publicul sa ii aclame si sa ii strige 10 minute pentru un bis, nemaiaparand pe scena. Asa au facut si The Prodigy la Peninsula anul trecut.
– La scena de folk era cea mai mare interactiune cu publicul, desi nu era foarte numeros. Artistii au colaborat intre ei si au reusit sa faca publicul sa cante alaturi de ei. Mi s-a parut cea mai friendly scena.
– La scena de drum’n’bass s-au remarcat laserele si jocurile de lumini, perfecte sa te bage in transa. Sonorizarea perfecta si acolo.

Acum sa zic de rau, parca aici sunt mai multe:
– Multi oameni in staff, slab sau prost informati. Am umblat in jur de 2 ore in ploaie incercand sa descopar unde sunt safety-box-urile care pana la urma erau o camera si nimeni din organizare nu stia nimic. S-au uitat la mine cu batjocura cand i-am intrebat daca am undeva o priza unde sa imi incarc telefonul sau sa imi bag laptopul sa pot publica si eu pozele la timp.
– “Biblia Festivalului” care cuprindea si harta am primit-o doar sambata dupa-amiaza, dar oricum nu se potrivea cu ceea ce gaseai la locatie.
– Distantele intre unele scene erau prea mari, iar datorita noroiului iti pierea cheful de a parcurge acel drum; intre altele era prea mica si se ciocneau sunetele.
– O mare parte din zi se pierdea la cozi – fie la mancare, fie la bere, fie la standul de clatite. Puteai sta si cate o ora la coada. Problema a fost ca o parte din standurile pentru bauturi erau inchise, iar sursa de mancare era una singura, desi au anuntat ca vegetarienii vor avea una separata. Am fost informati si ca vor fi zeci de bucatari si barmani, dar am vazut doar doua sau trei doamne care serveau la orice ora din zi si din noapte, de vineri pana duminica.
– S-a anuntat ca vor exista zone special amenajate pentru 2000 de corturi. Nicio sansa de asa ceva. Cred ca au pus un zero in plus. Nici pentru alea 4000 de masini de care ziceau nu am vazut loc destul.
– Programul mi se parea normal sa il primesc printat chiar la intrare, insa nu s-a intamplat asa ceva. Au dat foarte random cateva foi cu timeline-ul, de parca s-ar fi respectat ceva. Nu am avut sanse sa stiu cine a mai prestat si cine nu si nici la ce ore. Am ratat multi artisti pentru care am mers din aceasta cauza.
– Din 14 scene au functionat maxim 11, in caz ca reuseai sa le gasesti. Peste zi erau pustii, putine aveau activitate. Oricum erau prea multe scene pentru numarul de oameni prezenti. Participantii si-au ales 1-2 scene intre care au pendulat si au ramas fideli lor; prin urmare la unele scene am gasit si 3 oameni.
– Press Lounge-ul a fost de negasit. L-am cautat cu harta in mana si cu multe intrebari in stanga si in dreapta dar nu am reusit sa dam de el. Nici de scena de chillout unde trebuiau sa fie hamacele. Duminica am reusit sa descopar unde fusese Movie Area, dar era deja prea tarziu. Prost semnalizate scenele.
– Din cei peste 100 artisti hand-made despre care vorbeau organizatorii eu am vazut in jur de 15, si aia aparuti dupa ce s-a terminat cu ploaia.
– Zona de activitati sportive – dezastru. O tiroliana, niste cauciucuri, o placa de lemn cu niste cuie infipte pentru “escaladari montane” si un arc.
– Dusurile cu apa calda si uscator de par despre care se anunta pe internet – existente dar nu aveau apa pana sambata, iar de atunci doar apa rece. Uscatoare de par – inexistente.
– Ne-au cautat in bagaje de produse alimentare, bauturi alcoolice si deodorante. Uite asa s-au aruncat la gunoi bani multi. Depinde cat de bine ai stiut sa le ascunzi. De produse narcotice si medicamente nu a intrebat nimeni. Nici cu umbrele nu era voie, dar am vazut destui oameni care detineau asa ceva.
– In regulament scria ca in caz de conditii meteo nefavorabila organizatorii vor asigura desfasurarea festivaluylui in conditii optime. Aha. Ce de treaba sunt ei. Puteau avea pelerine de vanzare sau cizme de cauciuc – nimic. Puteai muta scenele in buncare, nici asta. Nici macar ceva prelate. Dupa ce a inceput ploaia toata lumea s-a ascuns sub umbrelele de la Food court.

Cateva “can-can”-uri adunate din public:
– Pe Psychofreud l-au uitat in aeroport si nu i-au raspuns la telefon. – consider ca asta e stirea festivalului. Cum ma sa uiti unul dintre artistii din line-up in aeroport? Cuuum?
– Tippa Irie nu au vrut sa iasa 5 h din hotel deoarece organizatorii nu i-au platit.
– Raku a inceput un scandal tot pe probleme de neplata.

Cifra magica a festivalului a fost 5: 5 Ron un dus, 5 Ron la camping, 5 Ron transportul, 5 Ron la safety box, 5 Ron un jeton. Alte preturi care imi vin in minte: 1 jeton un snitel, 1 jeton o portie de cartofi pai, 1 jeton o gogoasa,1 jeton o ciorba, 1 jeton o bere, 3 jetoane vodka cu suc de mere, 2 jetoane o clatita cu cascaval si sunca, 3 jetoane tiroliana .
Per total, e greu sa zici daca a fost ok sau nu. La ploaie ne-am asteptat cu totii, la noroi la fel – doar eram in mijlocul padurii. Organizarea a stricat tot spiritual petrecerii, deoarece oamenii erau dornici de distractie, excesiv de sociabili si multi venisera din zone indepartate special pentru artistii invitati. Chiar daca sambata la pranz faceam cu nervii in ploaie, dupa ce a iesit soarele spiritele s-au calmat. Recomand mai putine scene pentru o editie mai reusita a Iarmaroc-ului.

ClujLife - Te scoate din casă

11 comments

Comments are closed.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.