Cum ar putea începe o nouǎ recenzie pentru un concert Silent Strike decât cu: AAA-T-ÂÂÂÂ-T? Cum ar putea fi concluzionatǎ seara trecutǎ decât prin: “Once you go Silent Strike, you never go back?”
Publicul Silent Strike (care de altfel se înmulţeşte vǎzând cu ochiul liber) aştepta asearǎ în Flying Circus urcarea lui Ionuţ în spatele pult-ului. Mai o bere, mai o discuţie ca între prieteni, mai o muzicǎ (dupǎ pǎrerea mea absolut inadecvatǎ publicului din pub), mai un scurt WC înfundat (again) şi totul pǎrea ca în restul sutelor de seri ieşite. Totul pânǎ la primul sunet autentic ieşit din generatoare. Apoi a început….ǎǎǎ… cum sǎ-i spunem? Delirul? Da! Visual-urile pe cât de simple, pe atât de “mindfucking”, Silent Strike mai zâmbǎreţ decât ne-a învǎţat, publicul în extaz, fotografii de eveniment în stare de repaus şi… printre rânduri berea Alexandrinei Hristov zguduitǎ puternic de paşii hotǎrâţi de dans.
Toate aceste efecte generate de un artist cu o lungǎ şi intensǎ experienţǎ muzicalǎ în spate. Proiectul Silent Strike poate fi considerat la o primǎ vedere unul a muzicii electronice, la o analizǎ mai atentǎ a conţinutului totuşi se observǎ implementarea multor elemente neobişnuite genului, precum instrumente acustice cum ar fi flautul sau chitara bass. De asemenea sunt sesizabile multe influenţe strǎine muzicii electronice (rock, hip-hop). Pentru alǎturarea cu succes a diferitor sunete, Ionuţ a preferat colaborarea cu diferiţi artişti de talie naţionalǎ, nume de referinţǎ ale muzicii folk (Ada Milea), hip-hop (C.T.C.) sau rock contemporan/soul/jazz (Alexandrina). Combinaţiile acestea definesc pe deplin numele de scenǎ a artistului, un nume de altfel paradoxal, ca expresie a unui contrast între melodicitatea sunetelor (Silent) şi agresivitatea beat-urilor (Strike). Profunzimea fiecǎrui concert trǎit alǎturi de artistul din spatele proiectului Silent Strike, introduce într-o poveste desfǎşuratǎ pe un tǎrâm infinit, un spaţiu caracterizat de nenumǎrate posibilitǎţi, o lume a aspiraţiei, a evoluţiei mentale fǎrǎ limitǎ. “Vreau mereu sǎ transmit stǎri, nu mesaje. Omul trebuie sǎ simtǎ sunetul” declarǎ artistul, care îi oferǎ ascultǎtorului libertatea deplinǎ de identificare cu muzica.
Si omul simţea muzica pe deplin. Dar ce sǎ observi starea altora când starea ta proprie te copleşea? Cu un repertoriu diferit faţǎ de cel de data trecutǎ din Boiler, Silent Strike a “tâmpit” din nou publicul sǎu clujean. Si toatǎ satisfacţia unui concert atât de reuşit exprimat în final într-un scurt zâmbet discret dar foarte cald în discuţiile sale cu cei care-i simt muzica pânǎ în adâncul firii. “Mi-ai schimbat viaţa, mi-ai deschis orizonturile”” i-a confesat asearǎ un fan vizibil alcoolizat dar foarte sincer. Ce sǎ scriu? Cǎ mǎ alǎtur celor spuse? Las recenzia sǎ vorbeascǎ în locul meu.
Denisa Seician
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr