Primăvară

Home $ Articole $ Editorial $ Primăvară

by | Mar 14, 2011 | Editorial

Nu știu daca ați observat dar nu ne mai pasă despre criza. S-au deschis terasele iar oamenii stau înghesuiți, sunt claie peste grămadă, unii peste alții, terase care în mod normal aveau două rânduri de mese aveau ieri chiar și patru rânduri. Și trecătorii, cei care nu au prins un loc liber și-ar fi dorit încă un rând în plus și pentru ei.

Da. Și eu am îndurat un pic răcoarea care se lasă seara. A fost frumos, aer liber, curat, fără fum, doar că încă este puțin frig către seară. Mi-aș fi dorit să mai am o bluză pe mine însă s-a rezolvat într-un final. Cele opt persoane care eram la o masă de patru locuri am păstrat aceeași echipă și am fost poftiți înăuntru, unde nu ne mai păsa de condițiile meteo.

Da. A venit primăvara, soarele a fost bun cu noi și ne tratatează cu 14°C de câteva zile încoace. Se pare că atâta timp cât împărțim o bere pe terasă cu prietenii nu ne mai pasă despre criză, probleme, stress, job, șef stresant, coleg nou, coeziune de departamente, hârțogăraie și așa mai departe. În sfărșit am primit ceea ce ne-am dorit. N-a fost o iarnă lungă însă a fost urâcioasă, mult frig, puțină zăpadă. Mă bucură faptul că am compensat cu toții prin petrecerile la care am fost, prin petrecerile care au fost organizate, artiștii care ne-au făcut nopțile pline, dar cel mai mult, cred că pot spune că iarna asta s-a băut bine. Și în sensul de mult dar și în sensul de bun.

De ce ambele? Pentru că încep să observ că voi vedeți că se poate și calitate și cantitate. Ceea ce pe mine mă bucură și cred că pe voi vă încăntă mai mult faptul că vedeți localurile altfel dar mai mult priviți cu alți ochi motivul pentru care ieșiți în oraș. Mai mult decât un stat la bere. Cine vrea să mă contrazică poate să o facă, însă faptele concrete care s-au întâmplat în fața ochilor mei nu le poate contrazice nimeni. :p

Recunosc, introducerea a fost mai lungă decât de obicei însă mi-am dorit să fac un fel de concluzie. Și mai vreau să spun încă două lucruri foarte importante: vouă fetelor, surorilor, prietenelor, iubitelor, soțiilor, mamelor, bunicilor, fiicelor, nepoatelor, verișoarelor, mătușilor și nașelor vă doresc o Primăvară frumoasă și călduroasă și La mulți ani pentru cele două zile importante din viața noastră, a bărbaților, 1 și 8 Martie zile în care sunteți răsfățate cu fel de fel de cadouri, cine romantice, băuturi extravagante, sunteți îndrăgite pentru că voi sunteți un motiv pentru care unii dintre noi ies în oraș, la party-uri și concerte, la agățat, și nu în ultimul rând sunteți iubite mai mult ca ieri și mai puțin ca mâine.

Revenind, ne vom vedea de acum înainte foarte mult pe terase, cel puțin pe timpul zilei, în următoarele două luni și apoi de tot, pentru că este normal să îți dorești să nu stai la o bere în fum ci să îți dorești să stai la aceeași bere în aer curat, să nu mai asculți muzică ci să asculți freamătul de pe terase, să stai în soare și să simți că te relaxezi.

Vor începe băuturile de sezon, ceaiuri reci, băuturi reci pe bază de cafea, frappe-uri, diverse băuturi cu fructe proaspete, fresh-uri, beri cât mai reci și mai mari și mai gustoase și să nu uităm cocktailurile care vara arată cel mai bine pentru că nu vă mai este teamă să cereți fără gheață ci vreți cât mai multă, să fie băutura rece și bună iar nu în ultimul rând răcoritoare. Aceste băuturi de sezon trebuie să conțină numai produse proaspete pentru că odată cu creșterea temperaturilor și alimentele și fructele devin ușor perisabile așa că mare atenție la fresh-uri, limonade, milkshake-uri și cocktailuri non-alcoolice dar și cu alcool cu gust diferit (în afară de acele băuturi al căror gust v-a fost explicat în prealabil, de exemplu un Gin tonic cu ghimbir).

Pe de altă parte, acum este vremea cea mai înșelătoare, cum este vremea frumoasă afară, cum renunțăm la un rând de haine. Încă nu este momentul să renunțăm la foarte multe pentru că totuși este frig.
Alcoolul, chiar dacă îți lasă impresia că te încălzește, pe de altă parte deshidratează corpul uman, iar dacă nu consumăm și fructe pe timpul zilei sistemul nostru imunitar va scădea foarte mult, iar după două zile de ieșit pe terasă vom răci și în a treia zi, nu vom vrea decât să bem un ceai fierbinte, în casă.
Așadar, consumul alcoolului, după cum recomandă și producătorii, se face cu moderație. Dacă totuși alegeți terasele, încercați locul cu soare, vă va încălzi puțin și nu veți simți nevoia unei băuturi tari la ora șase dupămasa pentru a vă pune sângele în mișcare.
Și nu uitați de rândul de haine, este bine să fi pregătit mereu

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!