Vineri seara cu mic cu mare, mai ales cu mic, am fost toţi prezenţi la concertul clujenilor noştri de la Luna Amară în Irish Music Pub. Mare este surprinderea mea când observ de fiecare dată, că în ciuda prezenţelor deosebit de dese pe scenele localurile din oraş, sălile se umple până la refuz, repet: cu mic, cu mare, de data asta mai ales cu mic. Ce să zic? Plăcute micile depresii şi rebeliuni ale artiştilor de noi toţi.
Nu ştiu dacă mai are vreun sens o introducere a trupei pentru voi cititorii, totuşi am să o fac cât mai pe scurt, aşa, pentru mai noii veniţi în scena alternativului. Formată în 1999, Luna Amară debutează cu albumul “Asfalt” deabia în 2004, un an deosebit de buclucaş pentru trupa care trebuie să se confrunte cu probleme de cenzură datorită unei interpretări cu semnificaţii politice la Stufstock ul vremurilor acelea. A urmat apoi al doilea album “Loc lipsă”, un album descris de numeroşi critici ca dând dovadă de deosebită maturitate muzicală. Versurile dure şi sunetul inconfundabil de trompetă le asigură artiştilor în viitor apariţii la cele mai importante festivaluri rock din România precum Stufstock, Peninsula şi FânFest. In 2009 este lansat albumul “Don’t let your dreams fall asleep” de pe care probabil publicul (feminin) român este mai ales încântat de “Chihlimbar”. N-am dreptate? Probabil toată lumea ştie ce urmează: o extindere şi mai intensă pe plan internaţional. Clujenii noştri ajung să cânte de-a lungul acestor câtiva ani în deschiderea formaţiilor Faith No More, HIM, Apocaliptica, Amorphis, Paradise Lost , Clawfinger, Toy Dolls, Ozzy Osbourne şi anul trecut deschid ultima seară Sonishpere, adică seara cu Anathema, Stone Sour, Alice In Chains şi Rammstein.
In ciuda micilor/marilor, mai degrabă marilor probleme sonore, trupa şi aseară a reuşit să răspundă publicului cu acelaşi entuziasm pe care l-au întâmpinat la urcarea pe scenă. Cei mai mici, se înţelege că din cauza înălţimii, s-au pus în primele rânduri încercând să dărâme scena. Nu mai ştiu… dădeau ei din cap… dar vai! Ce mai dădeau… de parcă şi-au propus să deplaseze cu o mişcare comună de cap toată scena în altă parte. Iar cei mai mari (bătrâni), mai în spate, dar la fel de porniţi, urlau vers dupa vers în urechea celui de lângă. Problema a apărut în momentul în care Luna Amară şi-a prezentat câteva piese din albumul ce urmează să apară anul acesta. Versuri noi. Ce să facem? Parcă, parcă acordurile nu se potriveau nici pe “Gri-ul dorian” bine cunoscut, nici pe “Roşu aprins”-ul răscântat de noi, nici pe “Asfalt”-ul mult prea râvnit la concerte. Soluţia: moment de linişte din partea publicului, lăsându-se linia melodică de pe scenă să se desfăşoare în depina ei libertate prin sală. Ceva despre noile piese? Mie mi se pare că se distanţează puţin de sunetele semnate Luna Amară, totuşi…prefer să las pe fiecare în parte să descopere pentru sine noul album.
După un bis bine meritat, şi apariţii numeroase ale oaspeţilor trupei, seara s-a terminat, ea urmând să lase multe dureri de ceafă şi mai multe gânduri nefinalizate în urma sa… lucru de altfel de aşteptat, gândindu-te totuşi că a fost un concert Luna Amară.
Luna Amară este cea mai complexă şi mai controversată apariţie muzicală a scenei rock româneşti din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, cu un clip pe tv atunci când încă nu exista un album, prezentă la toate festivalurile importante, o noutate absolută prin integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative, Luna Amară şi-a format un public al său, un public care vrea să înţeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult.
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr