Poze: Toulouse Lautrec @ Gambrinus Pub

Home $ Articole $ Poze: Toulouse Lautrec @ Gambrinus Pub

by | May 7, 2011 | Articole

Asearǎ, Gambrinus Pub a fost gazda concertului Toulouse Lautrec, o trupǎ nu foarte des zǎritǎ pe scenele clujene. Dacǎ artiştii au cerut ca pe afiş sǎ scrie “ora 23 FIX”, trebuia sǎ fie ora aceea, aşa cǎ, “dupǎ lupte seculare ce au durat” 1 an jumǎtate, am asistat în sfârşit la un concert care a început la termen. Cred cǎ nu doar de la mine au primit atât artiştii cât şi organizatorii evenimentului buline roşii, simbolice, se înţelege.

Intr-adevǎr, apariţia Toulouse Lautrec a trezit interesul publicului, printre care s-a mai putut zǎri şi câte un artist local. Toţi au asistat cu uimire la urcarea pe scenǎ a celor trei cǎciuli de blanǎ. Atenţia acordatǎ prezenţei scenice însǎ nu s-a redus doar la extravagantele bijuterii capilare ci şi a continuat pânǎ la asortarea celor trei vestimentaţii, ba chiar pânǎ la alegerea celor 2 chitǎri de nuanţe mai mult decât asemǎnǎtoare.

Artiştii de alternativ-indie se descriu pe ei inşişi ca fiind descendenţii unor familii artistocrate, care însǎ au fost smulşi brutal de cǎtre viaţǎ din utopie, aceasta aruncându-i în “cele mai cârpite paturi ale societǎţii”. Puternic influenţaţi fiind de Rene Pricetau şi John Lewis Brown, ei şi-au câştigat un renume ca fiind componenţi ai boemei rebele. Printr-un edificiu sonor atent compus de cǎtre cei trei (Apartman la chitarǎ, Dizzy la bass şi voce şi Grennman la tobe), prin care ascultǎtorul este atent cǎlǎuzit prin pǎdurea basmelor contemporane, Toulouse Lautrec a reuşit sǎ-şi menţinǎ locul în topurile Guerilla. Cu “Te spun” sau “Domino”, suprapunerea voce-chitarǎ şi refuzul tobelor de adoptare a ritmului genului oferǎ pieselor acel “touch” distinct. Se poate observa cum artiştii în scurt timp au reuşit sǎ facǎ paşi însemnaţi spre ieşirea din cutia strâmtǎ cu “label” alternativ-indie.

Publicul, sceptic sau poate intimidat la început, şi-a reconsiderat foarte repede poziţia dupǎ pauza luatǎ de artişti la mijlocul concertului, tot mai mulţi ascultǎtori simţind nevoia de a “fi mai aproape”, de a ocupa pânǎ la refuz rândurile din faţǎ.
Versurile, complicate prin simplicitatea lor, erau îngânate de câte o gurǎ zâmbitoare, ritmurile erau exploatate la maxim de picioarele aflate în extazul mişcǎrii, mâinile mai savurau joaca incocentǎ cu câte o ţigarǎ între degete, în timp ce cu fiecare bucatǎ de scrum mai cǎdea câte un gând şi urechile erau descoperite de pǎrul mult prea lung, respectiv ciupilica mult prea groasa, pentru a funcţiona la maximul potenţialului lor.

Una peste alta, seara Toulouse Lautrec a fost o micǎ dar savuroasǎ prǎjuturicǎ ca formǎ de rǎsplatǎ pentru o sǎptamânǎ ca vai de capul ei (ploaie, frig, chestii). Sperǎm la o revenire cât mai curând, de data asta promitem (!): fǎrǎ inhibiţiile de la început.

Denisa Seician

Galerie foto:

Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!