Concert: Alexandrina & Band
Era un vânt rece, oarecum mult prea strident pentru douǎ picioare goale, afundate în nisipul îmbǎtat de vin, vodcǎ şi ce s-a gǎsit mai ieftin la alimentara învecinatǎ cu o searǎ înainte. Un soare roşu se nǎştea din nou din mare. Gǎlǎgia asurzitoare de peste noapte parcǎ a obosit, fǎcându-i loc unui sunet monoton, compus din scurte discuţii, câte un strigǎt pierdut în zare, paşi dezordonaţi, ciocnituri de pahare adunate de pe mese şi sfârâitul pungilor în care se adunau rǎmǎşiţele unei alte nopţi.
Cafeneaua emana o puternicǎ aromǎ de nou început. Nişte mâini uşor obosite se agǎţau de canǎ. Rutina rǎsǎritului pǎrea sǎ ia locul entuziasmului. Si totuşi trebuia sǎ se fi întâmplat ceva, care sǎ lase amprentǎ, ceva care a transformat acel moment dintr-o “altǎ dimineaţǎ” într-o “aceea dimineaţǎ”. A existat un moment în care urechile s-au desprins de zumzetul monoton din jur, lipindu-se de firele de aer care transportau sunetul. O voce femininǎ de o putere impresionantǎ emana o cǎldurǎ copleşitoare în jur. S-a produs un fel de identificare mult râvnitǎ de ascultǎtor, o empatie fascinantǎ care te invita într-un alt plan… un plan în care vedeai artistul cum cântǎ, totuşi surprinzǎtor… cuvintele le auzeai ieşind din gura ta.
Pe cât de intens, pe atât de scurt momentul. Apoi luni de cǎutare a acelei voci, a acelor cuvinte. Un joc de detectiv cu ochi de cristal a început, dar parcǎ totul de împotrivea succesului. Apoi… ivitǎ de nicǎieri…soluţia ghicitorii…
Alexandrina…
Recunosc cǎ am fost pregǎtitǎ sǎ mǎ bat cu morile de vânt sǎ pot reauzi vocea… Recunosc cǎ pânǎ seara trecutǎ parcǎ totul mi se împotrivea. Trǎiam parcǎ un basm post-modern în care eu, cavalerul, trebuia sǎ-mi gǎsesc drumul cǎtre prinţesǎ. Bla bla. Well… am reuşit! In sfârşit! Un scurt drum labirintic pânǎ în faţǎ la Euphoria Music Hall şi momentul era pe cale sǎ se întâmple.
Trebuie înţeles cǎ existǎ în lume acele puţine prezenţe, care în momentul în care intrǎ într-o încǎpere o încǎlzesc pur şi simplu, fie printr-un simplu zâmbet, o privire binevoitoare sau o vorbǎ înţeleaptǎ… Eh… Alexandrina le oferǎ pe toate acestea şi probabil nici nu este conştientǎ de forţa ei…
Prezenţa ei scenicǎ a fost imaculatǎ… rochie boemǎ, degete firave care se plimbau pe pian, vocea aceea obsedant de suavǎ, privirea sfioasǎ din spatele unor ochelari supradimensionaţi… Cred cǎ puţini au reuşit sǎ nu se lase pǎtrunşi de aceastǎ experienţǎ uşor disturbatǎ totuşi de mici inconveniente legate de sonorizare şi de gǎlǎgia din spatele barului.
Impreunǎ cu o trupǎ formatǎ din chitarist, basist şi toboşar, Alexandrina a urmǎrit sǎ animeze piesele ei, dându-le o tentǎ uşor rock. Totuşi, de pe la jumǎtatea concertului s-a desprins de trupǎ, interpretând “Printre flori”, “Dorm” şi alte piese râvnite de ascultǎtori doar la pian.
Nu pot sǎ mǎ exprim asupra gradului de entuziasm al publicului… Nu ştiu de ce, la sfârşitul concertului reacţia lui n-a fost aceea aşteptatǎ şi manifestatǎ de mine. Totuşi am observat cǎ mulţi au ţinut sǎ-I mulţumeascǎ în particular artistei care dovedeşte cǎ existǎ şi ceva mai departe de imitaţiile kitsch-oase numite mişeleşte artǎ…
Denisa Seician
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr