Kirilla Mihai – expoziție grafică neconvențională

Home $ Cultural $ Expozitii $ Kirilla Mihai – expoziție grafică neconvențională

by | Jan 24, 2012 | Expozitii

Kirilla Mihai – expoziție grafică neconvențională

Vernisaj: 26 ian. Expozitia va tine timp de 7 zile.

Expoziția este compusă din 8 lucrări, tema acestora, după cum precizează tânărul artist, fiind reprezentată de studiul de suprafață a texturii ființelor vii, o armonie neconvențională între piele și păr. Artistul scoate în evidență relația om-animal, concentrându-se totodată pe studiul reacției privitorului, datorita imaginii considerate repulsive (combinație erotism-repulsie estetica).

Mihai este student la Facultatea de Arte Plastice din Cluj-Napoca și membru al Asociației ARTileria, prin a cărei intermediu a susținut diverse expoziții, atât colective cât și personale.

Lucrările propun o reflecție estetică complexă. Arta lui nu transmite o imagine artificială, deși una din temele abordate face legătură cu mitologia greacă – satirul, demon al naturii de sex masculin. Din dorința de a evidenția percepția naivă a omului, atunci când vine vorba de estetic, lucrarea satirul se vrea a fi o transfigurare a realității, aparent frumoasă, limitând imaginea unei arte erotice.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!