Mirajul culorilor în arta şi tradiţia românească @ Turnul Croitorilor

Home $ Cultural $ Expozitii $ Mirajul culorilor în arta şi tradiţia românească @ Turnul Croitorilor

by | Mar 12, 2012 | Expozitii

Expoziţie: Mirajul culorilor în arta şi tradiţia românească – 12 – 16 martie 2012

Vernisajul va avea loc luni, 12 martie, h12.00

Accesul gratuit.

Proiectul a fost realizat de elevii claselor I-VIII ai acestei şcoli, alături de elevi ai Grupului Şcolar ,,Samus” din Cluj -Napoca, coordonaţi de profesorii: Daniela Bodea, Olga Simina, Mihaela Cioban, Alexandrina Mitrea şi Marius Miclea, dorindu-se prin acest demers marcarea Sărbatorii de Buna Vestire şi a celei de Paşte, promovarea talentului creator al copiilor cu dizabilităţi în comunitate, integrarea lor în viaţa culturală a oraşului şi totodată perpetuarea tradiţiilor româneşti.

Lucrările expuse sunt rezultatul unor activităţi din cadrul unor discipline şcolare precum Religie, Educaţie plastică şi Terapii ocupaţionale, obiectivul general reprezentându-l valorificarea în procesul instructiv-educativ a potenţialului creativ al elevilor cu deficienţe şi creşterea motivaţiei pentru învăţare, prin activităţi interdisciplinare transferând cunoştinţele însuşite într-un context nou, respectiv redarea acestora grafic sau pictural.
Exponatele sunt lucrări unicat cu varietate de reprezentare (dimensiuni, tehnică, stilistică) realizate manual pe suport de sticlă (icoane), textil (imprimeuri decorative in tehnica Batik), ceramic (tablouri în tehnica Quilling) şi pe hârtie (desene, lucrări de tip colaj-mozaic, lucrări de pictură).

Prin această expoziţie, organizatorii doresc să pună accentul pe talentul si creativitatea acestor copii, pe creşterea adaptabilităţii lor şcolare, pe recuperarea deficitelor informaţionale şi pe şansele egale cu copiii din şcolile de masă prin activităţi de socializare şi creative.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!