“Lets Do It ! Romania” îşi continuă treaba şi anul acesta

Home $ Știri Cluj $ “Lets Do It ! Romania” îşi continuă treaba şi anul acesta

by | Apr 10, 2012 | Știri Cluj

După succesul din anii precedenţi şi numărul de mare de voluntari pe care am reuşit să îi atragem la Ziua Curăţeniei, ne propunem ca anul acesta să reuşim să ajungem mai departe. Nu vrem să ne rezumăm doar la curațenia propriu-zisă ci și la menținearea acesteia, prin încurajarea implicării unui număr căt mai mare de oameni.

Ce este LDIR?
“Let’s Do It, Romania!” face parte din marea echipă “Let’s Do It, World!” care va implica peste 85 de state la nivel global în perioada 24 martie – 25 septembrie 2012 în cel mai mare eveniment de voluntariat din istoria omenirii. În România, Ziua Curăţeniei va avea loc în data de 12 mai.

Care este scopul LDIR?
Proiectul are ca obiectiv final responsabilizarea socială a comunității și conştientizarea importanței unui mediu curat. Acțiunea de curățenie la nivel național este precedată de diverse activităţi şi evenimente care pregătesc comunitatea în vederea atingerii scopului proiectului. Pe lângă acestea, în anul 2012 vom pune un mare accent pe educarea celor din jurul nostru. Dorim ca toţi cei care vor să fie voluntari şi care doresc să aibă un mediu mai curat, să facă acest lucru nu doar prin participarea la ziua curăţeniei, ci şi prin schimbarea atitudinii lor şi a celor din jur faţă de aruncarea deşeurilor in arealele naturale.

Cine şi cum poate participa?
Oricine e bine venit să participe, e destul să te înscrii pe site-ul oficial (www.letsdoitromania.ro) pentru a putea participa la Ziua Curăţeniei Nationale. Dacă ai prieteni care sunt interesaţi să participe, îţi poţi aduna o echipa şi să veniţi împreună.

Ce se va întâmpla în ziua curăţeniei?
În ziua curăţeniei, voluntarii vor fi împărţiţi pe echipe, în funcţie de numărul necesar pentru mormanul alocat. Fiecare echipă va primi coordonatele mormanului şi/sau o hartă cu locul în care se află acesta, iar apoi il vor curata. Materialele necesare pentru curăţenie vor fi asigurate de noi (mânuşi, saci), iar firmele de salubrizare vor ridica sacii de la punctele de colectare.

Cum pot afla mai multe informaţii?
Dacă eşti interesat să participi sau pur şi simplu doreşti să afli mai multe informaţii, poţi accesa letsdoitromania.ro, site-ul oficial al proiectului la nivel national si blog.letsdoitromania.ro/cluj pentru a fi la curent cu informaţii legate de evoluţia proiectului la nivel judeţean.
e-mail: [email protected] / telefon 0745 805 740

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!