Actorii selectați în proiectul 10 pentru FILM

by | May 15, 2012 | Știri Cluj

Primii actori selectați în noul proiect al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 10 pentru FILM, vor fi în centrul atenției anul acesta, la Cluj. 10 dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, alături de două „tinere speranțe”, vor fi prezentați profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, între 7 și 9 iunie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Programul este unul nou în România și-și propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone.

Actorii vor beneficia de materiale de prezentare la TIFF 2012 – broșură, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist – vor participa la o serie de workshopuri şi întâlniri şi vor fi prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (director Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti).

Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This