Critica muzicala, sport national
Replica la articolul “Artisti clujeni lipsiti de stil”, scris de Richard Constantinidi (czb.ro) si publicat pe clujlife.com
Articolul cu care am dat nas in nas astazi mi-a starnit amuzamentul in atatea feluri, incat nici nu stiu unde sa incep replica asta. Il consideram pe domnul Constantinidi un critic bunicel si ii apreciam aciditatea – a carei „victima” am mai fost in trecut, dar mi s-a parut dragut ceea ce scrisese el acolo pe maculatura lui electronica si n-am considerat niciodata ca e demn sa ajung la balacareli virtuale si reglari de conturi ca cele pe care le-a mai avut domnul autor cu cel putin un reprezentant al scenei muzicale clujene (nu dau nume, ca nu-i frumos sa dai cu trompeta). Tocmai din acel motiv, prezenta replica va fi si singura legata de materialul mirobolant pe care domnul Constantinidi l-a redactat.
Acum cateva zile am fost contactata de Gabriel Aldea – psaico – detinatorul clujlife.com pentru a raspunde la doua intrebari care urmau sa fie publicate pe site-ul lui intr-un articol despre „artisti clujeni care au trecut prin mici schimbari”, dupa cum s-a exprimat chiar el in mesaj:
– cat de mult ti-ai schimbat stilul? sau care a fost marea schimbare pentru tine dupa concursul de la tv.
– a avut impactul dorit?
Mi s-a parut putin ciudat ca trebuie sa dau un raspuns la doua intrebari ale caror context nu-l cunosc, dar l-am formulat gandindu-ma ca ele se refera la stil in sensul de imagine si ca o fi aparut in peisajul clujean un critic vestimentar, star gossip style – chestie care m-ar fi bucurat. Despre ce altceva putea fi vorba?
Ca s-o spunem pe aia dreapta, din pacate inca nu sunt cunoscuta pentru piesele pe care le compun si le orchestrez, ci pentru activitatea mea alaturi de colegii mei din trupa Hazard cu care cantam de 5 anisori – surpriza, domnule Constantinidi – nu rock, ci coveruri! Ca sa ajut putin la documentarea pe care trebuia s-o faceti inainte de a va apuca de sportul national, am sa va dau si cateva linkuri – de exemplu, repertoriul trupei Hazard:
http://www.facebook.com/trupahazard/info
Revenind la articol, iata prima fraza de care m-am agatat:
Pe măsură ce trec anii am întâlnit din ce în ce mai puțini artiști cu coloană care sunt pregătiți să își promoveze credința lor muzicală până în pânzele albe.
Da, poate si Madonna ar fi trebuit sa faca la fel. Sau Loredana, pe care am spus in repetate randuri ca o apreciez enorm pentru felul in care se reinventeaza. Dar deschiderea, evolutia si complexitatea artistica nu se prea poarta in acel tip de mentalitate pe care domnul Constantinidi o promoveaza asa evlavios. Mi se pare o jignire si un gest superficial, demn de un om mic sa te astepti de la un artist sa respecte imaginea de coate-goale si sa se inchida intr-un singur plan muzical pentru ca un domn critic sa zambeasca apoi multumit la mormantul artistului, spunandu-si: „Da dom’le! Asta saracu’ a dat ortu’ popii de foame, dar macar si-a promovat credinta muzicala pana-n panzele albe!”
Domnule Constantinidi, noi avem imaginatie, suntem deschisi la nou si poate nu luam intotdeauna cele mai bune decizii, sau nu cantam ce i-ar placea doar unuia sau altuia sa auda, dar va asigur ca facem ceea ce ne place, cantam din suflet si majoritatea dintre noi mai au si un bun simt sa nu faca ceea ce nu li se potriveste. Adica nu ne bagam in stiluri muzicale doar de dragul banilor ci de drag, punct. Da, asta inseamna sa ai coloana, nu inchistarea. Exista, de exemplu, un proiect muzical in Cluj al carui nume inca nu-l pot dezvalui, dar la care am avut onoarea sa-mi aduc aportul vocal impreuna cu alti artisti pe care am observat ca ii respectati. Sunt curioasa daca veti stramba din nas auzind o voce cunoscuta din alta sfera muzicala pe o piesa electro.
Si daca tot ati punctat faptul ca „în ultimii ani producătorii bucureșteni au împins puternic muzica pop-dance cu iz de manele în față”, doresc va contrazic experienta „de aproape doua decenii” din domeniu cu un aoleo! atasat ideii: nu producatorii, ci radiourile dicteaza, motiv pentru care multi artisti mai mari decat noi, cei nominalizati in articol, au facut aceleasi schimbari pe care le blamati. Pe de-o parte sunt de acord, piata e suprasaturata de hiturile verii compuse pe ritmuri de club si asezonate cu cate-un acordeon pierdut intre game. Pe de alta parte, se lanseaza si piese de radio valoroase iar daca un artist are norocul sa primeasca o astfel de piesa, are parte de expunere, concerte, fani si o viata mai buna. Va reamintesc ca noi, artistii, nu mancam aplauze. Aviz altor „meseni” care inca au senzatia ca muzicienii au frigidere umplute cu partituri si poze de la soundcheck.
Si inca ceva, stimate domn „Experienta-de-aproape-doua-decenii”, Hazard nu se incadreaza nicidecum in valul de rockeri 2008-2010. Trupa s-a infiintat in 1997, a avut contract cu casa de discuri si single. Pe vremea aceea cantau pop rock, apoi au inceput sa isi faca un repertoriu de coveruri, iar in 2007 i-am intalnit eu. Pe 21 septembrie facem 5 ani. De coveruri, nu de rock, da? 🙂
Poate ca un critic ar trebui sa asculte mai mult de 2 stiluri muzicale. Oare as avea stofa? Ca eu ascult de la Jamie Woon pana la Mahalia Jackson si de la Toto pana la Panthera. Revenind la muzica aceea abominabila care nu se compara cu rockul: daca reteta succesului mai nou inseamna dance, de ce sa nu abordam genul? Nu pot vorbi in numele altora, dar mie una imi place muzica electronica si – surpriza! – am lucrat pe trance, dance si chillout cu mult inainte ca un anumit critic sa ma eticheteze „cantareata de rock”. Hai sa va fac, din nou, documentarea si sa va pun la dispozitie niste piese rock (adica proprii):
Un rock-trance de prin 2006: Hoyaa feat. Aminda – Midnight Forest
Avem si un rock-dance din 2007: Morandi – N3xt (da, am lucrat si cu Marius Moga)
2008: Dima Krasnik feat. Aminda – Airbreath. Versurile si linia melodica imi apartin. Armin Van Buuren a selectat-o si a difuzat-o in emisiunea lui, A State Of Trance.
Rock-trance, 2009, Philippe El Sisi feat. Aminda – You Never Know. A doua piesa difuzata de Armin Van Buuren pe care am compus-o impreuna cu DJ-ul egiptean.
Cunosc multe alte voci care colaboreaza cu DJ, dar proiectele lor de suflet suna total altfel. Un exemplu? Sia, pe care poate domnul Constantinidi n-a descoperit-o pe vremea in care canta superba Breathe Me si care probabil a ajuns deja in lista blamatilor datorita colaborarii cu David Guetta pe la fel de valoroasa Titanium sau datorita mai comercialei Wild Ones cantata alaturi de rapperul Flo Rida.
Observ mai nou că la Cluj când un artist se plafonează (sau nu știe când este timpul să se retragă de pe scenă, dacă nu reușește să spargă barierele comerciale în vreun fel cu muzica live, rock), acesta se agață din disperare, peste noapte, de ritmuri electronice.
Sper ca aici radem deja cu totii, inclusiv domnul czb.ro. Macar ca sa trecem, ca si cum n-am fi observat, peste sugestia dansului, cum ca ar trebui sa ma retrag daca nu cant live (adica eu fac playback?). Si rock (Hopa, avem un motiv re-re-recurent!). Si ca ma agat cu disperare de muzica electronica pe care o gust si o iubesc din copilaria cu Jean Michel Jarre, adolescenta cu rave-uri prin Mythos sau De La Hoya si pana la ultimii ani plini de colaborari frumoase.
Stimate domn Constantinidi, ca sa va aduc lamuriri in privinta stilului meu personal, va las cu cateva piese pe care le-am compus si le-am orchestrat singura de-al lungul timpului (insist pe „singura”, ca sa intelegeti exact ca e sufletul meu si doar al meu in piesele acelea). Va rog sa-mi iertati instrumentele electronice folosite prin orchestratii si va promit ca live le voi canta doar rock, matusa!
Articol scris de Aminda.
