Tartuffe sau Impostorul

Home $ Articole $ Tartuffe sau Impostorul

by | Jan 21, 2013 | Articole

Tartuffe sau Impostorul
de Molière

regia: Laurian Oniga
decorul: Laurian Oniga
costumele: Cătălina Chirilă

Piesa Tartuffe a fost reprezentată pentru prima oară la serbările regale din aprilie-mai 1664, dar interzisă imediat de regele Ludovic al XIV-lea, la cererea expresă a episcopului Parisului. Drept compensaţie, Ludovic i-a acordat însă trupei lui Molière titlul de „Troupe du Roi”. Un an mai târziu, în speranţa ridicării interdicţiei, Molière a adaugat comediei încă două acte şi intervenţia finală, salvatoare, a regelui care pedepseşte impostorul. Totuşi, piesa nu va mai fi jucată decât în august 1667, fiind însă din nou interzisă a doua zi, recăpătând dreptul de reprezentare abia după cinci ani, în 5 februarie 1669, când spectacolul se va bucura în sfârşit de un extraordinar succes.
Molière a fost excomunicat pentru acest text, mergându-se până într-acolo încât să i se refuze înmormântarea creştinească, fiind îngropat noaptea, pe ascuns. Nu biserica era însă cea pe care Molière o ataca, el însuşi fiind absolvent al unui colegiu iezuit, ci ipocrizia, prostia, tirania minciunii şi a bigotismului.

Ideea actualităţii lumii lui Molière este perfect surprinsă de regizorul spectacolului, Laurian Oniga: „Ce se întâmplă la noi acum, aici, e halucinant, dintr-un anumit punct de vedere. Eşecul politicilor, al politicienilor au adus oamenii în situaţii disperate de viaţă, şi-atunci, am devenit un teritoriu foarte propice pentru tartuffi. Ei ne aşteaptă la colţul străzii, ne prind de mână, ne stropesc cu «agheasmă» şi ne creează iluzia unor soluţii miraculoase a căror victimă devenim cu toţii. Nimic mai trist, poate chiar tragic, decât manipularea disperării, a speranţelor, a viselor prin şarlatani impostori. Mai ales atunci când unul din instrumente e chiar biserica.”

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!