Stiri

Nneka @ B’ESTFEST Summer Camp 2013

B’ESTFEST Summer Camp aduce o noua premiera pe scena festivalului, de aceasta data fiind vorba despre Nneka, celebra cantareata de origine nigeriano-germana. Editia din acest an de B’ESTFEST Summer Camp va avea loc vara aceasta in perioada 5-7 iulie, in B’ESTFEST Park – Bucuresti, Tunari.

Nascuta in Warri, Nigeria, Nneka s-a mutat in Germania la varsta de 18 ani din dorinta de a incepe o cariera in muzica, traseul urmat fiindu-i o permanenta sursa de inspiratie pentru creatiile sale muzicale. Piesele ei reflecta atat perioada in care aceasta a locuit in Nigeria, cat si timpul petrecut in Europa de Vest, subliniind adesea probleme ale capitalismului, ale saraciei sau ale razboiului. Influentata de artisti precum Fela Kuti, Bob Marley, Talib Kweli, Mos Def sau Lauryn Hill, Nneka a fost comparata cu Erykah Badu si Floetry, mai ales datorita mesajelor cu incarcatura morala transmise prin intermediul versurilor sale. Una dintre cele mai cunoscute piese ale artistei este “Heartbeat”, inclusa pe albumul “Concrete Jungle”, al treilea din cariera, aceasta bucurandu-se de o serie de remix-uri care la randul lor au fost preluate in setlist-urile DJ-ilor din intreaga lume. Remix-ul realizat de Chase & Status a devenit fara indoiala cel mai popular, publicul roman avand sansa de a-l asculta live chiar vara aceasta, in cadrul B’ESTFEST Summer Camp. De-a lungul timpului, Nneka, a fost invitata de artisti precum Lenny Kravitz, Gnarls Barkley sau Femi Kuti pentru a canta in deschiderea concertelor lor. In anul 2010, artista i-a insotit pe Nas si Damian Marley in turneul care promova albumul “Distant Relatives”, realizand alaturi de Nas un alt remix pentru piesa “Heartbeat”, care a facut inconjurul lumii.

B’ESTFEST Summer Camp 2013 va avea loc vara aceasta, in weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe intreaga durata a celor trei zile de festival (150 RON), biletele pentru o singura zi (70 RON) si voucherele de camping (20 RON) se gasesc in pre-sale (pana pe data de 31 iunie) atat online pe www.MyTicket.ro, cat si in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului si libraria Mihai Eminescu.

ClujLife - Te scoate din casă

1 comment

Comments are closed.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.