Celelalte Cuvinte @ Jaxx

Home $ Articole $ Celelalte Cuvinte @ Jaxx

by | Mar 11, 2013 | Articole

Concert: Celelalte Cuvinte

Pret intrare: 20 lei

Miercuri, 20 martie, Celelalte Cuvinte, trupa-legendă a rock-ului românesc, va susține un concert extraordinar în Jaxx – Garajul cu Rock (Str. Emil Isac nr.25) din Cluj. Evenimentul face parte dintr-o suită de concerte pe scenele de club din marile orașe ale țării.

Clujul nu putea lipsi din lista orașelor în care Celelalte Cuvinte va cânta în acest sezon, fiind unul din oraşele de suflet ale trupei. La fiecare vizită în Cluj – Napoca, publicul întâmpină trupa cu entuziasm și căldură, iar aceasta își propune să răsplătească fidelitatea fanilor săi.

Concertul de la Cluj va fi unul dintre puținele evenimente live rock pe care Celelalte Cuvinte le are programate în acest an, deoarece trupa urmează să prezinte publicului un spectacol nou, de rock acustic, a cărui premieră are loc pe 30 mai, la Sala Palatului din București.

Celelalte Cuvinte își invită fanii și iubitorii muzicii rock la concerte având de partea sa o tehnică instrumentală desăvârșită, măiestria câștigată în cele peste trei decenii de activitate neîntreruptă și piesele de pe cele opt albume de studio. Printre melodiile care nu au cum să lipsească dintr-un concert Celelalte Cuvinte se numără Iarbă prin păr, Dacă vrei, Armaghedon, Zmeie și fabuloasa lucrare rock Oglinda.

Celelalte Cuvinte înseamnă Călin Pop (voce, chitară), Marcel Breazu (chitară bas), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi) și Ovidiu Roșu (sunet).

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!