Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Home $ Știri Cluj $ Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

by | Mar 19, 2013 | Știri Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) prin intermediul mai multor evenimente organizate pe tot parcursul săptămânii 25-30 martie 2013.

Pe 26 martie, la restaurantul VIA, actorii vor servi celor prezenţi mâncarea gătită de ei sub îndrumarea bucătarului şef, Egon Náday. Meniul, de patru feluri, va fi însoţit de patru soiuri de vinuri şi de patru „îmbucături” de literatură, toate fiind prezentate de actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Pe 27 martie va avea loc ziua porţilor deschise. Membrii companiei teatrului: Andrea Kali, Melinda Kántor şi Csilla Varga vor organiza un program pentru copii, în cadrul căruia se va juca spectacolul realizat de Enikő Györgyjakab, Mindenke és a varázsdoboz (Mindenke şi cutia miraculoasă).

Tot pe 27 martie, actorii vor deveni ghizi pentru o zi, călăuzindu-i pe spectatori prin clădirea teatrului. În aceeaşi zi, echipa actorilor şi cea a jurnaliştilor se vor întrece într-un meci de baschet organizat în parcul sportiv Iuliu Haţieganu (Babeş). Ziua porţilor deschise se va încheia cu concertul trupei actorilor, Loose Neckties Society.
În aceeaşi săptămână vor avea loc la Teatrul Maghiar de Stat Cluj spectacolele Buzunarul cu pâine (pe 26 martie de la ora 20) şi Aniversarea (pe 30 martie de la ora 20), ca parte a campaniei iniţiate de UNITER, „Artiştii pentru artişti.” Înaintea spectacolelor, se va citi mesajul de Ziua Mondială a Teatrului, formulat anul acesta de Dario Fo, precum şi mesajul lui Ion Caramitru.

Pe 28 şi 29 martie, publicul va pune stăpânire pe scenă; la Teatrul Maghiar de Stat Cluj se va desfăşura workshopul teatral Atelier 200, sub îndrumarea regizorilor: István Albu, Andreea Iacob, Levente Molnár şi Ferenc Sinkó. Cei care doresc să participe, găsesc mai multe informaţii şi formularul de înscriere de pe site-ul teatrului.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!