Cluj Shorts @ Cinema Victoria

Home $ Cinema $ Cluj Shorts @ Cinema Victoria

by | Apr 4, 2013 | Cinema, Festivaluri

Cluj Shorts – festival dedicat exclusiv scurtmetrajelor de orice tip – 19-20 aprilie 2013

453 de filme înscrise. 6 continente. 86 de filme proiectate, din care 32 sunt selectate pentru a participa la competiția oficială. Festivalul se remarcă prin diversitate, cuprinzând producții europene şi extraeuropene ; în cadrul proiecțiilor vor rula scurtmetraje din Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite, Australia, România, Spania, Grecia, Olanda, Armenia, Suedia, Slovacia, Portugalia, Austria, Serbia, Irlanda, Ungaria, Brazilia, Mexic, Hong Kong, Columbia, Turcia, Rusia, Israel, Cuba, Malaezia. Multiculturalitatea de care dă dovadă această primă ediție a CLUJ SHORTS este completată de diversitatea genurilor scurtmetrajelor proiectate: drame, comedii, animații, documentare şi filme experimentale.

Multe dintre proiecțiile festivalului sunt deja deținătoare de premii la numeroase festivaluri internaționale (United Kingdom Film Festival, Lucerne International Film Festival, Lakeshorts International Short Film Festival- Canada, International Film Festival of Cinematic Arts, Rooftop Films – New York, Cannes Film Festival, Alcine- Madrid, Raindance Film Festival, Aix-En-Provence Tous Courts, Shortynale Vienna, Guadalajara International Film Festival, Bornshorts Film Festival, Limelight film Festival 2012, International Brazil Stop Motion Festival, International Film Festival VGIK- Russia, CourToujours, Tres Court Film Festival- Paris, Sapporo Shortfest- Japan) şi vor concura în cadrul CLUJ SHORTS pentru următoarele titluri: “Cel mai bun regizor”, “Cea mai bună imagine”, “Cel mai bun film studențesc”, “Cel mai bun documentar”, “Cea mai bună animaţie” şi, bineînțeles, “Trofeul Cluj Shorts pentru cel mai bun scurtmetraj”. Atât filmele aflate în competiție, cât şi cele în afara acesteia vor concura pentru “Premiul publicului”. Publicul va fi şi el răsplătit cu premii surpriză de-a lungul celor două zile de proiecții.

Juriul, format din specialişti din domeniul cinematografiei, îşi alocă dreptul de a acorda mențiuni speciale. Juriul este constituit din trei membri cu arii extinse de specializare în domeniul cinematografic şi de televiziune. Conf. Univ. Dr. Acad. GABOR XANTUS, cineast – documentarist, director de imagine, regizor, conferenţiar universitar, doctor în arte vizuale, academician în arta cinematografică, membru al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România ( A.P.T.R.) şi al International Documentary Association (I.D.A. – Los Angeles), membru fondator al Asociatiei Internaționale The Explorer Society, a obţinut titlul de doctor în arte vizuale cu calificativul „magna cum laude” , cu tema de cercetare „ Filmul documentar, documentarul-portret – rapeluri creative”. Este membru plin al Academiei de Artă din Ungaria, Secţia Cinematografie, având titlul de „academician al artelor”. Dr. Ioan Pop-Curşeu susține cursuri de estetică cinematografică şi teoria filmului în cadrul Departamentului de Cinematografie şi Media al Universității Babeş-Bolyai. Cercetător în varii domenii de activitate (film, teatru, literatură, psihologie socială şi antropologie), acesta îşi canalizează interesul înspre genuri cum ar fi filmele horror sau fantasy şi înspre relația dintre film şi literatură. Aceasta din urmă a fost surprinsă într-un studiu recent privind influența poeziei în discursul cinematografic. Sergiu Matei este cameraman şi om de televiziune, absolvent al Scolii BBC, recunoscut pentru munca sa atât în țară cât şi în străinătate. Măiestria imaginilor surprinse de catre el a fost comparată cu cea a lui Tarkovsky, iar imaginile inregistrate la granița dintre China şi Tibet au fost difuzate pe plan internațional, reportajul fiind în cele din urmă premiat in cadrul premiilor Emmy 2007.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 8 Aprilie de la Cinema Victoria. Pentru informații suplimentare accesați clujshorts.ro

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!