7th Flower e o apariţie deopotrivă stranie şi liniştitoare în peisajul muzical românesc. Numele de scenă al Laurei Orian, vocea trupei Sensor timp de 9 ani, 7th Flower îşi găseşte inspiraţia în sonorităţi electro-minimal, trip-hop şi dub marca Portishead, Tricky, Faithless ori Björk, dar nu seamănă cu nimic altceva. Joi, 11 aprilie, Laura, avându-i alături pe Alex Ciorogar la bas şi pe Sergiu Fănică la tobe, vine în L’Atelier Cafe cu un setlist organic, apropiat mai degrabă de zona improvizaţiilor de jazz decât de ermetismul electronicului, cu o muzică suplă, de o sinceritate frustă, tulburătoare. Înainte de repetiţiile de la Cluj, din pregătirea concertului din cafeneaua din carton, ne-a vorbit despre concertul său ideal, despre albume esenţiale ori despre cum ar putea crea muzică folosindu-se de respiraţia sau vorbele celor din public.
Ce asculţi acum?
Heei, uite că a apărut şi soarele prin zonă… 😀 Interesantă şi plăcută starea pe care o am, uite asta ascult acum, când îţi răspund la întrebări:
Intensităţi trăiesc on & on, cel mai intens moment nu ştiu dacă a venit… Cred că am simţit de câteva ori atât de simplu şi asta e… cel mai intens. Când nu mai contează ce a fost înainte sau ce vine după, ci ceea ce e şi simţi simplu. Simplitatea e intensă, şi cred că nu ne ţine s-o trăim până la capăt. Momentele deosebit de intense se leagă de oameni şi de ceea ce e viu… de nimic altceva. Muzica pe care am preluat-o din spaţiul trăirilor intense am dat-o mai departe… ăsta e rostul ei. Piesa de dinainte, a lui Wisp, ar merge de minune ca soundtrack pe unul dintre acele momente intense… moment cu soare arzător şi nori adunaţi grămadă, gata să-l atace. 😀 Iar atunci ajunge să ţi se scurgă o rază printre gene şi ţi se schimba viaţa… După un moment trăit intens, mă transform. Şi o simt.
3 albume care ţi-au schimbat viaţa / felul în care vezi muzica.
Faith (1987), al lui George Michael – a fost o lecţie de voce pentru mine, foarte mică fiind pe atunci. Glory Box (1995), de la Portishead, pentru tonurile atât de noi şi de simple încât am putut să văd mai departe de vârsta ce o aveam. Björk – Vespertine Live at Royal Opera House (2002), pentru sinceritatea uluitoare.
Dacă ai putea face un featuring cu oricine din lume (nu musai muzician/muzicieni), cu cine ţi-ai dori?
Featuring aş face cu un regizor, pentru a compune un film de scurt metraj.
Numeşte un loc unde ţi-ai dorit dintotdeauna să ajungi (şi încă nu ai făcut-o) şi ce ai lua cu tine în căşti acolo.
Evident că în New York m-aş plimba, ascultând în căşti Black Radio, de la Robert Glasper Experiment, varianta din concertele lui live.
Analog sau digital?
Digital.
Beţe şi tobe sau polizoare şi butoaie?
Perii, brichete Zippo şi pahare.
Cum s-ar desfăşura concertul ideal?
Concertul ideal s-ar desfăşura aşa: instalaţie de sunet beton, probe făcute îndelung cu bucurie, să am timp să miros pereţii, să simt aerul, să mă încălzesc, să cunosc locul dinainte, gol… să mă ridic de la probe exact înainte ca primul auditor să pătrundă în spaţiul deja creat pentru a prelua şi a da mai departe… Să nu mă întrebe nimeni prea multe înainte de concert, ci după. Să fie auditori deschişi , să îmi lase loc şi mie, să mă îmbin cu ei, să nu se aştepte neapărat la un program de cântece bine alese şi atât… Să facem o călătorie împreună, să înţeleagă că uneori muzica poate fi soundtrack, iar, alteori, muzica…e… Să îmi sune instrumentele din mine, să îi simt pe cei cu care cânt, să mă las dusă de ei, să nu existe solişti… Să fie o lumină caldă, să fie publicul aproape, la 1 cm de mine. 😀 Dincolo de toate astea, pentru un concert ideal, cel mai important lucru e să am, ca artist, ce spune…
Ce pregăteşti pentru primul tău concert la Cluj ca 7th Flower, de joi, din L’Atelier Cafe? Cine sunt Alex şi Sergiu? Cum i-ai cunoscut?
Pentru joi e destul de simplu… m-am legat de conceptul L’Atelier şi am hotărât să dau importanţă creării spaţiului sonor. Mai exact, vom cânta o muzică elaborată acolo şi atunci. În mare parte, vom transforma timpul şi spaţiul într-un laborator viu de experienţe sonore asumate. Câteva momente în care voi cânta doar eu (clape şi voce) vor lăsa loc de meditaţie. Mă bucur că pot să am acest privilegiu… efectele şi bazele sonore folosite de mine în general în concertele mele solo vor fi suplinite chiar de respiraţiile, vorbele, discuţiile, zgomotul paharelor auditorilor… hai că-s dusă rău! :)) Nu va fi un concert în care vom prezenta frumos piese.
Cu Alex mă ştiu de mai mult timp, l-am ascultat de câteva ori cântând, am discutat cu el mai mult decât am cântat. :)) Abia aştept să trecem mai serios şi la această etapă. Pe Sergiu îl ştiu ca percuţionist din Beats Remedy, are un stil suplu şi nu e genul de tobar care să vrea să dea tare , asta îmi place mult… O să văd eu mai clar astăzi, când voi avea prima repetiţie cu el. Repetiţia de dinainte de experiment, în care vom face cunoştinţă cu proporţiile, cu soluţiile, cu culorile, cu dinamica… cu reuşita sau cu nereuşita… cu înţelegerea sau ceaţa…
Nu vrem să demonstrăm nimic, vrem doar să fim şi să fiţi. Mesajul e unul pozitiv: facem muzică împreună.
Ce ar trebui proiectat în timpul concertului vostru pentru a crea ambianţa perfectă?
Aş vedea proiecţii cu oameni pe stradă… cadru general şi, din când în când, urmărit câte un om pe traseul lui. Proiecţii cu tineri în metrou sau autobuze, plini de gadgets, însă cu cărţi în mână… oameni comunicând fără cuvinte… Zâmbete multe, în orice caz, pe feţele persoanelor din proiecţie. Pe momentele solo de pian şi voce văd proiectat oceanul.
Interviu realizat de Dan Vamanu.
