Emir Kusturica, DragonForce şi Rotfront la Festivalul Peninsula

by | Apr 29, 2013 | Știri Cluj

Emir Kusturica (19 iulie), britanicii DragonForce (19 iulie) şi Rotfront (21 iulie) vor cânta la Festivalul Peninsula (18-21 iulie, Valea Gârbăului, Cluj-Napoca).

19 iulie va fi ziua Unza Unza la Peninsula! Creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său, Emir Kustirica, alături de formaţia sa The No Smoking Orchestra vor pune stăpânire zi pe Scena Mare a celui mai mare festival din România. Încă din primul an de înfiinţare trupa a demonstrat că în ciuda intoleranţei şi a celor mai mari prejudecăţi, există o muzică fără antidot, care te seduce la dans, iar acest mesaj a ajuns deja în toate colţurile lumii, chiar dacă versurile sunt într-o limbă necunoscută.

DragonForce este uşor de recunoscut: are un sound metal mai rapid decât orice. Formaţia londoneză de power-speed, înfiinţată în 1999 are o muzică pozitivă, compupusă în primul rând pentru a antrena publicul. În 2008 au fost nominalizaţi la premiile Grammy pentru cea mai bună trupă de metal, iar popularitatea le-a crescut şi mai mult odată cu lansarea piesei Through the Fire and Flames, care are peste 50 de milioane de vizionări pe Youtube. Pasionaţii Guitar Hero au ales melodia drept cea mai bună din joc.  Herman Li şi Sam Totman au o interpretare incredbil de rapidă la chitară, iar talentul lor a vândut milioane de albume DragonForce în toată lumea. Trupa este o adevărată forţă pe scenă, mai ales din 2011, când solist a devenit Marc Hudson. Noua voce DragonForce a dat un nou impuls trupei, pentru a lansa şi un album The Power Within (2012), iar anul acesta trupa s-a întors în studio. Pentru prima dată în România, cei mai rapizi chitarişti ai metal-ului vor cânta la Festivalul Peninsula, pe 19 iulie.

Pe 21 iulie, în ultima zi a Festivalului Peninsula, Valea Gârbăului va răsuna de stilul “Emigrantski Raggamuffin” al celor de la Rotfront. Muzica lor este o combinaţie unică de russian reggae, hungarian garage-rock, ska, klezmer şi hip-hop. Formaţia a deschis în 2003 un nou capitol de world music, cu un stil eclectic şi versuri inspirate din cotidianul berlinez şi aventurile unui imigrant într-o metropolă – membrii fondatori ai Rotfront sunt ucraineanul Yuriy Gurzhy şi ungarul Simon Wahorn, care s-au întâlnit în Berlin.

Concerte anunţate la Festivalul Peninsula:
18 iulie: Kaiser Chiefs (UK), Paul Kalkbrenner (DE), Utah Jazz & Stamina MC (UK), Şuie Paparude (RO)
19 iulie: Emir Kusturica (SRB), DragonForce (UK), , Benga (UK), Camo&Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society (IT)
20 iulie: Ska-P (ESP), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US)
21 iulie: Rotfront (DE), Ocho Macho (HU)

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This