Isus între tâlhari @ Muzeul de Artă

Home $ Cultural $ Carte $ Isus între tâlhari @ Muzeul de Artă

by | Jun 5, 2013 | Carte

Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Editura Litera vă invită vineri 7 iunie 2013, ora 16:00 la lansarea volumului Isus între tâlhari. Scrieri de istoria artei şi a culturii de Grigore Arbore.

Participă autorul şi invitaţii:
Academician IOAN AUREL POP, rector al Universităţii Babeş-Bolyai
Academician MARIUS PORUMB, director al Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. NICOLAE EDROIU, membru corespondent al Academiei Române

Cartea lui Grigore Arbore, Isus între tâlhari. Scrieri de istoria artei şi a culturii, publicată la editura Litera, reprezintă o fascinantă incursiune în universul vizual şi cultural al umanităţii din Antichitatea târzie şi până spre secolul al XIX-lea.
În cele 12 studii, grupate în două secvenţe tematice (Certitudinea metodei şi simbolul şi, respectiv, Umbre din Secolul Luminilor), autorul abordează câteva fenomene artistice şi culturale deosebit de interesante precum icoana sinaită din perioada preiconoclastă, arhitectura ideală a Renaşterii, umanizarea sacrului în arta aceleiaşi epoci, dar şi dezvoltarea cartografiei sau receptarea artei scitice în Rusia imperială etc.
Nume de artişti recunoscuţi, ca Antonello da Messina, Piero della Francesca, Rafael, Giovanni Bellini, Tiziano, Johann Bernhard Fischer von Erlach, operele lor precum şi modul în care acestea au transformat modul de percepţie a lumii se află în centrul analizei. Respingând principial „capcanele şuetei culturale”, a unui discurs eseistic bazat pe impresia imediată, autorul îşi fundamentează demersul pe cercetare solidă şi erudiţie. Aceasta nu răpeşte întru nimic farmecul lecturii unui volum care ne poartă prin diferite momente şi spaţii ale omenirii, asemenea unei hărţi imaginare. Semnele deloc convenţionale ale hărţii sunt reproducerile color ale operelor de artă discutate, aflate în numeroase colecţii muzeale de pe toate meridianele.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!