Întâlnirea Prelucanilor @ La Cizmărie

Home $ Articole $ Întâlnirea Prelucanilor @ La Cizmărie

by | Jan 22, 2014 | Articole

Salutare prelucani! Salutare la toată lumea! Sâmbătă, La Cizmărie, ne întâlnim la poveste prelucănească, cam așa cum fac prelucanii când să stâmpără de dor, dar într-un altfel de spațiu și în timp limitat. Nu contează, facem noi să fie timpul și aici vreme și să ne bucurăm de amintiri, povești prelucănești, să vedem ce mai face fiecare și peste toate să ne bucurăm de: o expoziție cu lucrările adunate în cinci ani de tabără (picturi, desene, lucrări de grafică, fotografii), un spectacol de poezie senzorială, filmulețe realizate la casa de producție Ponița din Săcătura Prelucii de către artiștii și jurnalistii prelucani, momente de teatru (recitare poezie, monoloage și poate altfel de momente), momente de cântec și horă prelucănească și apoi doamne dă bine! Și-om vedea ce-a mai hi! Să trăiască PRELUCA și ȘURA

Invitat special: Badea Pitiș
Despre Badea Pitiș putem spune că a fost declarat monument de către UNESCO.

„Badea Piţiş este unul dintre cei zece români declaraţi anul trecut „păstrători“ ai tradiţiilor populare ale umanităţii. Rapsodul doineşte de când se ştie şi a fost maestrul cunoscutului solist de muzică populară Grigore Leşe.” (sursa: http://adevarul.ro)

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!