DEX: SCANDÁL, scandaluri, s. n.
-
Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat.
-
Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. — Din fr. scandale, lat. scandalum.
Nu am avut niciodată curajul de a părui la propriu vreo colegă de clasă pisăloagă, nici mai târziu, la facultate, nu am trecut la acțiune și nu am pălmuit acele tipe băgărețe care emiteau 500 de inepții pe minut, sperând să impresioneze profii. Nici chiar în baruri sau cluburi, cu mult după lăsarea întunericului, după 6-7 beri nu m-am încumetat să sar la scandal. Nici măcar atunci când domnișoare cu hormoni clocotitori se cățărau asemenea unor liane în călduri pe iubitul de la aceea vreme, nu-le puteam pune măcar o piedică, să se împrăștie în fața distinsei adunări.
Cu toate acestea, ador scandalul. Iubesc circul (nu cel clasic, în care zebrele, leii sau girafele sunt chinuite să stea într-un picior), nivelul de adrenalină din vene îmi atinge cote aproape la fel de mari ca și atunci când ies din mall cu pantofi scumpi, cu toc de 20, pe care nu-i voi purta decât acasă, pe balcon, asortați sexos cu pantaloni de pijama. Recunosc, este o confesiune oarecum jenantă, dar trebuie acceptată ca un adevăr general. Mi-a picat fisa că aș putea abera pe tema acestui subiect după ce o cunoștință mi-a trântit o replică de genu’: „Păi da, scandalul e vânat de toată lumea, aduce trafic. Vinde.”. Cam da, cam așa e. Puțin sunt cei care îl evită, nu vor să fie asociați cu bârfe, intrigi și publicitate negativă.
Suntem dependenți de scandal, fie că admitem sau nu, capra vecinului este în orice circumstanță mai importantă decât ciorba noastră de burtă de pe sobă, care dă în clocot. Poa’ să ardă casa, dacă Drăgușanca, Zăvoranca sau alte “anca” își cârpesc palme la televizor, suntem prezenți, ne lipim dosurile de scaune și nici nu clipim. Sigur, acest exemplu este ușor depășit, mai nou circurile pe care le urmărim se întâmplă în on-line, pe Facebook, pe bloguri, pe Twitter, prin comentarii, printre rânduri. Suntem la curent cu cine pe care sapă, care cui i-a terfelit imaginea în noroiul social-mediatic, iar la cafelele cu prietenii, invariabil se atinge măcar o dată subiectul “și? ce mai zici nou? ce se mai întâmplă?”, cu trimitere clară la “na bun, și cine pe cine mai urăște în domeniul tău?”
Explicația, well, nu sunt nici psiholog, nici sociolog, dar vă zic ce îmi înfierbântă mie creierul: o pauză vinovată de la sarcini, un moment în care efectiv uit cine sunt și ce trebuie să fac în următoarele minute. O activitate atât de futilă precum urmărirea unui scandal (parcursul, istoria, punctele cheie, tot ansamblul devine deja cronofag și nu mi-l permit) scurt și intens este un adrenaline rush gratuit (mă costă doar timp, care încă nu e atât de scump precum ar fi vrut Justin Timberlake să mă facă să cred), bolnăvicios, vicios și da, o zic și pe asta, inutil. Aș fi ipocrită până la porțile Raiului și înapoi dacă nu aș recunoaște că îmi place să aud povești suculente despre vedetele de peste ocean (ale noastre sunt doar niște cârpe uzate).
Una peste alta, mă Fascinează însăși Fascinația pe care o exercită în special asupra noastră, muierile, situațiile penibile în care sunt puse alții. E același feeling pe care îl ai atunci când te uiți la o Angelina și te gândești că nu mai e chiar tânără, pielea i se lasă, e cam slabă, are botul cam mare etc. Helăăău?! Suntem ființe umane cu creier la purtător (cel puțin așa umblă vorba-n târg), deci nu ar fi tocmai normal să căutăm cu lumânarea scandalul. Dar cu toate astea o facem, pentru că ne potolește frustrările, ne calmează refulările, ne face să ne simțim superiori (Cui? De ce? Habar n-am). Drept urmare, cultivăm acest obicei prost, inacceptabil din punct de vedere social, dar omniprezent în toate mediile.
În lumea modei, în cea editorială, în blogosferă, cam oriunde există mai mult de două femei în încăpere, șansele de a sări scântei sunt cât se poate de reale, aproape palpabile. Leacul? Nu-l văd, nu-l cunosc, căci altfel m-aș trata. Unii zic că e chestie de autocontrol, alții că suntem prea expuși la informație pe care creierul nostru nu o poate tria…Eu zic că ține de noi, de persoana noastră, despre cât de mulțumiți suntem cu noi înșine, de încrederea în care o avem în noi. Nu-mi plac chestiile motivaționale, nu cred în ele, dar azi noapte, surfând de zor pe net în căutarea somnului pierdut am dat peste o frază: Ce ai face dacă ai ști cu siguranță că nu vei eșua? De atunci tot sap după răspunsuri, și credeți-mă, lista e lungă. Pe ea se află și asta: nu mi-ar fi frică de scandal, nu aș mai avea complexe, frici, nu mi-ar fi jenă. Pentru aș putea face orice. (Și da, cu ocazia asta poate aș părui o pițipoancă dacă m-ar călca pe nervi…așa, de fun :)).
