Million Dollar Piano – Elton John @ Cinema Victoria

Home $ Cinema $ Million Dollar Piano – Elton John @ Cinema Victoria

by | Mar 26, 2014 | Cinema

Proiectie speciala Million Dollar Piano – Elton John

Intrare: 35 Lei

Cinematograful Victoria continuă seria proiecțiilor speciale ale unor concerte de mare succes cu “Million Dollar Piano”, show-ul susținut de Elton John la Caesars Palace din Las Vegas. Proiecția va avea loc luni, 31 martie, începând cu ora 20:00. Cinema Victoria se alătură, astfel, celor 600 de cinematografe europene care au confirmat difuzarea concertului.

“Un festin de muzică și imagine, un show pe care doar un spațiu ca Caesars Palace își permite să găzduiască”, este modul în care artistul își descrie concertul, pentru care a semnat un contract exclusiv cu cazinoul din Las Vegas, pe o perioadă de trei ani. Proiecția de la cinematograful Victoria este, astfel, o ocazie unică pentru toți fanii lui Elton John de a vedea acest proiect.

Numele proiectului este dat de pianul special conceput pentru acest spectacol de către compania Yamaha, un instrument la care s-a lucrat aproape patru ani, dotat cu 68 de ecrane tip led. Jocul de imagini al acestor ecrane completează excelent derularea pieselor interpretate. Toate marile hit-uri semnate Elton John pot fi ascultate în acest concert, de la “Rocket Man”, “Tiny Dancer”, “Saturday Night’s Alright for Fighting”, “I’m Still Standing” la “Goodbye Yellow Brick Road”, “Crocodile Rock” sau “Your Song”.

Show-ul a fost catalogat de către revistele de specialitate drept unul dintre cele mai de succes prestații live, un spectacol memorabil, în care publicul cântă și dansează alături de muzicieni de la început până la sfârșit.

Elton John este unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai tuturor timpurilor, cu 35 de albume gold și 25 de albume de platină în palmares. Artistul deține recordul pentru cel mai bine vândut single al tuturor timpurilor, “Candle In the Wind”, vândut în peste 37 de milioane de exemplare.

Proiecția show-ului “Million Dollar Piano” durează 110 minute.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!