Aniversare Camil Petrescu @ MACN

Home $ Articole $ Aniversare Camil Petrescu @ MACN

by | Apr 4, 2014 | Articole

Aniversare Camil Petrescu @ Muzeul de Artă Cluj-Napoca

 

În luna aprilie, când se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu (9 aprilie 1894), Fundația Culturală ce-i poartă numeleși revista „Teatrul azi” (continuatoarea publicației înfiinţate de scriitor în 1956)  și-au propus să-l sărbătorească într-un cadru deosebit.

Programul aniversar se desfășoară sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Cluj-Napoca, Timișoara și București, cu sprijinul generos al Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Teatrului Național București și Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Programul va debuta la Muzeul de Artă Cluj-Napoca care va găzdui miercuri, 9 aprilie, 2014, de la  orele 17, o primă întâlnire cu opera lui Camil Petrescu. Compozitorul Cornel Țăranu va dărui publicului un moment muzical pe versurile autorului, în interpretarea soliștilor Ramona Eremia și Cristian Hodrea, precum și a ansamblului Ars Nova (dirijor Cornel Țăranu), iar actorii Miriam Cuibus, Kézdi Imola, Sorin Leoveanu și Bogdán Zsolt vor oferi un moment poetico-teatral. Vocea scriitorului citind din romanul „Un om între oameni” se va face auzită în acest context configurat de scriitorul Ion Vartic și criticul de teatru Florica Ichim.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!