Investiții de timp liber: 23 – 30 aprilie

Home $ Articole $ Investiții de timp liber: 23 – 30 aprilie

by | Apr 22, 2014 | Articole

Iepurașul tocmai a plecat, așa, pe fugă, cum a și venit de altfel. Ne-am bucurat de câteva zile de respiro, suficiente pentru a ne reculege și a ne trage sufletul, dar acum e marți, iar în fața noastră se așterne o săptămână întreagă care trebuie umplută și cu altceva decât job și facultate. Plus de asta, 1 mai e chiar după colț și nu știu zău dacă toată lumea și-a făcut planurile din timp. Nu e panică, opțiuni sunt numeroase, de la clasica variantă cu Vama Veche (cort și autostop inclus în pachetul turistic), până la mult mai obișnuita ieșire la iarbă verde, mici și grătare. Sperăm că manele nem included! Acestea fiind spuse, vă doresc o săptămână ușoară, să intrați rapid în ritmul obișnuit al activităților voastre zilnice și să nu uitați că week-endul e doar la o aruncătură de băț!

De îndată ce soarele se scoală…

Săptămâna care tocmai s-a încheiat ne-a dat suficient de multe bătăi de cap la nivel de pregătiri, cumpărături pentru masa de Paști, curățenie generală și robotit prin bucătărie, încât să ne mai ardă de evenimente culturale. Foarte bine, avem mai mult timp acum să colindăm muzeele, să luăm parte la câte o lansare de carte sau să ne amuzăm la vreun show de stand-up comedy. Evenimentul must al săptămânii este aniversarea Samsarei Foodhouse, care împlinește un anișor de funcționare și pe această cale ne propune o incursiune în lumea gastronomiei vegetariene și vegane. Curioși cum e la gust un raw cake? Îl puteți testa la Samsara! Bogdan O. Popescu își lansează volumul “Cartea Dragostei” la librăria Humanitas, în week-end are loc Turnirul Campionilor în Parcul “Iuliu Hațieganu”, unde putem urmări sesiuni de Historical Medieval Battle (HMB), un sport iubit pe întreg cuprinsul globului. La Muzeul de Artă stăm de vorbă cu Ştefan Câlţia și Adrian Papahagi, mai apoi vedem în premieră spectacolul Livada de vișini la Teatrul Național Cluj. Făcând slalom printre instituțiile culturale clujene care se întrec în a ne oferi un program variat, mai facem și câte o pauză de energizare și descoperim unde anume în Cluj se bea cea mai bună cafea. Idei?

Awesome nightlife is awesome!

Fie că o recunoaștem, fie că încercăm să fim discreți, galeriile noastre foto sunt o mărturie clară: ne place să petrecem, iubim barurile și cocktailurile, adorăm muzica bună! Trăiască deci cluburile clujene, care, noapte de noapte ne fac să ieșim din casă! Săptămâna aceasta începe în forță: dacă suntem single, preferăm After Eight, pentru că Singles Party rulz! Caro Club ne-a pregătit mai multe petreceri tematice, altele decât cele cu care suntem obișnuiți: Back to Basics, Tomorrowland sau Vintage Night Out. Iubitorii de folk pot merge în La Perne pentru a-l asculta pe Ionuț Mangu, în timp ce fanii death metalului îi pot vedea pe Necrovile, Beneath, Dehumanized, Abnormality și Malignancy pe scena din Irish & Music Pub.

La Gazette vă face program aproape în fiecare seară a săptămânii, DOPE D.O.D, Slim Rocka & Eye Scream și POP KILLERS fac echipă în parcarea subterană Cluj Arena, Straight from the Bottle concertează în Karolina Pub, iar la Club Midi îi vedem pe K!D Chriss și Mihigh. Jaheyo, Indjstione și Electroclown ne pregătesc un playlist complet, complex și omogen la Balansoar, în timp ce Șuie Paparude, Rehab Nation și Vescan participă la ediția din acest an a Ghibstockului.

MIERCURI

Creativi, artiști, profesioniști și antreprenori își dau întâlnire la Cluj HUB, la o cafea matinală, pentru discuții despre creative—design, publicitate, software, arts & crafts și nu numai. La Insomnia avem parte de o seară de swing jazz-night cu Edina, pe care o continuăm în Diesel la petrecerea țigănească Șatra!

JOI

Cum vă sună o degustare de ciocolată și vin? Se întâmplă la Bistro 28. Vedem Ca la nebuni în Diesel, apoi dansăm la Gypsy Party cu Zuralia Orchestra în Euphoria Music Hall. Zoom-Z cântă în La Perne, iar Inocsényka în Atelier Cafe. Seara se încheie în Shelter, cu Poliglot, Highroller, ANDX și Nikki FM.

VINERI

Începe Rimetea Climbing Open – ediția a VIII-a, sărbătorim un an de Samsara, constatăm la Teatrul Maghiar de Stat că nu putem trăi fără muzică, vedem Menage a Trois la CCS, apoi dansăm pe ritmuri retro în Euphoria. Nicola Fasano vine în Vertigo, iar seara se încheie invariabil în Midi!

SÂMBĂTĂ

Ștefan Câlția își expune lucrarea “Lumea ca teatru”, fetele primesc șampanie în Phi18, în Spațiu Cafe e rost de karaoke, în After Eight are loc o nouă ediție a Partydului KISS FM, iar New Disorder împlinește 3 ani, deci e musai de mers în Shelter!

DUMINICĂ

DOPE D.O.D. vin la Cluj, spectacolul regizat de Roberto Bacci se joacă în premieră pe scena Naționalului clujean, iar în Caro Club te poți da în spectacol dacă ai voce. Fiind duminică, vă recomand și un film bun, românesc, la Cinema Victoria!

LUNI

Trezit dis de dimineață, îndeplinit ritualul zilnic de mers la job, luat pauză de prânz, servit o pizza și poate un cheese cake, iar seara bere și tequila în Caro, apoi Stuf-Stud Party în Janis!

MARȚI

Marți seara e Girls Night Out, dar înainte de toate ne testăm cunoștințele de cultură generală în The Soviet, pentru că ne credem deștepți. Și suntem!

MIERCURI

Ultima zi a lunii aprilie este una foarte specială, așteptată de toți iubitorii de jazz. De ce? Pentru că pe 30 aprilie, pentru al doilea an consecutiv, Clujul sărbătorește Ziua Internațională a Jazzului sub patronajul UNESCO, cu un festival-regal al jazzului!

Pentru o „investiție” de timp liber mai complexă consultați programul evenimentelor pe fiecare zi în parte și downloadați aplicația Nappoca.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!