SINDROFÍE, sindrofii, s. f. 1. (Fam.) Reuniune de invitați, petrecere (în familie). ♦ Totalitatea participanților la o petrecere familială. 2. (Reg.) Prietenie, tovărășie. — Din ngr. sindrofía.
Experimentez o senzație bizară ori de câte ori se anunță un eveniment la care ar fi considerată sinucidere socială să nu participe orice membru ilustru al societății clujene. Pe de-o parte, ocazia în sine este una esențială pentru etalarea ultimei poșete Prada, pe de alta este complet irelevant ce se întâmplă, unde sau când, atâta vreme cât există potențial de expunere “mediatică”. Să vă fac un rezumat: poa’ să se lanseze și cuie aurite, dacă showul presupune un covor roșu improvizat, musai un bufet suedez post-speechuri, cel puțin un drink, fotograf echipat cu ustensilele necesare imortalizării ținutelor fără pereche și o hoardă de muieri, atunci evenimentul merită bifat în agenda aparițiilor urbane pe care fiecare fashionistă respectabilă o are pe smartphone.
Să ne înțelegem, nu mă sustrag din cârdul celor care abia așteaptă să șușotească, să instagrameze fiecare milisecundă a reuniunii, să-și facă selfieuri, să comenteze subtil rochia prezentatoarei sau pantofii întârziatei. Nu-i ca și cum la birou îmi pot permite să îmi afișez adidașii Nike culoare papagal-amazonian, asortați unei fuste de balerină și unui coc elaborat. Aș putea, dar prefer să nu alimentez comentariile și așa caustice ale colegilor. Îmi păstrez deci dozele de creativitate vestimentară debordantă pentru mici (sau mai mari) întruniri în care populația feminină domină audiența, nu de alta dar acolo știu că se bârfește în surdină, disprețul sau admirația fiind singurele două stări care merită generate, niciodată indiferența.
De ce vă încurajez prezența la astfel de evenimente? Fiindcă sunt oneste. Știi din start că te îmbraci pentru ca alte femei să te scaneze mai ceva ca la abator, să îți vâneze orice imperfecțiune, să-ți valideze sau denigreze imaginația și talentul într-ale mix & match-ului, respectiv să ridice dezaprobator din sprâncene atunci când depistează vreo eroare vestimentară.
În egală măsură, sunt ocazii de a purta toate acele tâmpenii cumpărate prin târguri vintage, Oser, buticuri chic din Paris. Sau de a scoate de la naftalină ținutele bunicii. Orice sindrofie cu ștaif se supune legilor morale nescrise care impun un dress-code neprecizat, dar intuit. Adică nu e de bon ton să îți faci candida apariție în jeanșii cu care ai plecat dimineață la job sau în tricoul în care ai transpirat toată ziua. Este social acceptabil să pari cât mai „ca-scoasă-din-cutie”, de zici că întreaga ta zi ți-ai închinat-o pregătirii look-ului special creat pentru eveniment.
Un alt motiv bun de a semna condica la deschideri, prezentări, lansări de diverse obiecte/spații, gale, baluri, vernisaje, recitaluri, spectacole sau mai știu eu ce forme de entertainment cultural sau nu, este acela că îți alimentezi ego-ul. Dacă natura te-a înzestrat cu forme umane, dacă îți pui în cui poftele culinare mai des decât să mergi la job sau dacă ți se spune că semeni cu Kate Moss, ai toate șansele să atragi comentarii pozitive rostite din vârful buzelor, priviri lungi, analitice și de-o potrivă critice (nu musai negative) și desigur, un braț de complimente. Unele gratuite, altele veridice.
Înainte de orice sindrofie mă trezesc într-o subită și inevitabilă criză de timp și inspirație, cu prea puține haine purtabile. Înainte de orice sindrofie îmi jur că voi face curățenie în dulap și că voi arunca toate gunoaiele adunate în ani de zile, care-mi obturează viziunea creativă, motiv pentru care mă limitez mereu la negru, alb, alb și negru, jeanși. Înainte de orice sindrofie mă întreb de ce merg, ce caut eu acolo, îmi amintesc că nu fac parte din lumea fashionistă clujeană, și cu toate astea apar din când în când în pozele acestei lumii fashioniste clujene.
La fiecare sindrofie îmi caut un colțișor în care să mă pierd în mulțime și analizez crunt absolut fiecare apariție, fiecare coc elaborat, fiecare accesoriu nepotrivit, de parcă aș fi ceva expertă. La fiecare sindrofie se întâmplă să dau și peste oameni faini, care fac la fel ca mine: se minunează. La fiecare sindrofie mi se pare că arat ridicol, ruptă din context. Mă calmez după primul pahar.
La sfârșitul fiecărei sindrofii mă gândesc că e ultima la care merg. Nu se întâmplă niciodată asta. Apoi, elaborez mental ținute alternative la cea pe care o port. Nu-mi vin veci idei mai bune. Dar mă felicit mereu pentru decizia de a nu purta tocuri chinuitoare, gene false, extensii de păr, kilograme de fond de ten sau chintale de parfum dulceag.
Ok, cred că ați înțeles până acum cam care e treaba cu aceste reuniuni simandicoase. V-ați prins că nu aveți cum să scăpați de o scanare minuțioasă și repetitivă. Cum ieșiți învingătoare din această urzeală a look-urilor? Am trei sfaturi pentru voi: îndrăzniți, exagerați, ignorați.
Îndrăzniți să purtați cele mai dubioase accesorii, cele mai trăznite poșete, fuste, sacouri, îndrăzniți să uitați de cuvântul safe. Uitați de Zara și Stradivarius. Aproape toată lumea va arăta ca și manechinele din vitrinele magazinelor din mall.
Exagerați cât vă ține personalitatea. Mai mult în aspect, decât în comportament, dar dacă motivațiile voastre țin de remarcare, fiți exuberante, joviale, poate și puțin gălăgioase. Dintr-o turmă de muieri acre, cele mai multe bile albe le câștigă singura care zâmbește. Și poartă o rochie-lebădă.
Ignorați orice nu vă convine. Dacă vi se pare că lumea vă privește dezaprobator, well, asta este. Nu-i ca și cum aveți în poșeta microscopică o ținută de schimb. Indiferent ce și de ce le zgârie pe ochi pe celelalte, nu prea aveți cum să schimbați situația, deci asumați-vă radiografierea și toată lumea va fi fericită!
