TIFFF. TIFF+F = TIFF Fashion (II)

by | May 30, 2014 | Articole

Săptămâna trecută vă scriam din intimitatea garsonierei mele în care literalmente mă coceam de cald. Motiv pentru care nu prea am dat importanță rubricilor de meteo de la televizor sau aplicațiilor de pe telefonu-mi genial care urlau în cor „furtună”. După o ploaie cu grindină ivită la propriu din senin, îmi revizuiesc puțin lista de recomandări fashioniste, nu de alta, dar dacă mie nu-mi convine să dârdâi în Piața Unirii asemeni unei găini jumulite, cu siguranță nici voi nu veți suferi doar de dragul pozelor de pe covorul roșu al TIFF-ului.

Astfel, pentru gala de deschidere, care va avea loc peste câteva ore, domnișoarele cochete care se visează asemeni unor cadâne cu spate dezgolit ar face bine să își asorteze rochia „heligantă” unei coafuri decente, care rezistă și la ploaie și la soare și sub clar de lună. Plus o pălărie neagră. Că tot se potrivește noii locații: Casa de Cultură a Studenților. Cât despre proiecțiile indoor, acolo îmi mențin poziția: comod, lejer, casual, cu o tușă personală. Spre norocul nostru nu ne plouă în cinema, iar dacă se anunță vreo vijelie, cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne luăm bilet și la următoarea proiecție. Pentru că ploaia sigur se va opri. La un moment dat. Dar haideți mai bine să dezbatem subiectul răcoros al filmelor vizionate în aer liber, cu adevărat challenging din punct de vedere vestimentar.

3. Proiecțiile Outdoor.

Dacă-i vorba de Mănăștur Open Air, v-ați scos. Locația nu e foarte pretențioasă, snobismul nu e chiar pe toate gardurile, deci o puteți scoate la capăt foarte ușor cu un pulovăr oversized și o pereche de jeanși. Dacă în schimb vorbim de Piața Unirii, schema devine complexă. Cu radicali, fracții and stuff.

1. Bluza cu mâneci lungi.

Nu-i de ieșit din casă fără ea. Oricât de înșelătoare sunt temperaturile de peste zi, nu aveți cum să rezistați până în miez de noapte doar într-o cămașă, tricou, top. Imposibil. Nu suntem în iulie, iar pielea de găină nu e sexy deloc. Decât dacă ați ieșit la vânătoare de masculi la costum. Care vă vor da cu împrumut propriul sacou. Sport, casual, tricotată, din lână, din mohair, din bumbac, minimalistă, monocromă, în dungi sau buline, se poate asorta cu ușurință pantalonilor sau fustelor (musai purtate cu ștrampi; sau măcar înghesuit ciorapi în poșetă, pentru orice urgență).

2. Geaca din denim.

Să ne înțelegem: orice fel de geacă. Dar întâi și întâi, dacă tot vrem să păstrăm aparențele coolness-ului, optăm pentru cea din denim. Nu tare călduroasă, dar de mare efect stilistic. În special cea neagră. Ușor punk. Practică și după proiecții, veți fi uber hip la petreceri. Mă rog. Până să vă debarasați de ea, uitând-o la garderobă.

3. Geaca / paltonul / parka / trenciul / geaca de piele

Ceva ce să vă țină de cald. Cam asta-i ideea. Ce anume? Asta depinde în foarte mare măsură de restul ținutei. Dacă mă întrebați pe mine, cred că se poate impresiona audiența și într-o ținută care face față frigului, așa că pe mine mă veți vedea într-un pulovăr și eventual o geacă de piele. Sau de lână. Depinde de averse.

4. Poncho

Varianta mai practică a eșarfei supradimensionate, este de luat la purtător doar atunci când simțiți aer de vară la 9 seara și sunteți convinse că nu-i deloc frig afară, respectiv că ploaia va evita Clujul pe parcursul proiecției.

5. Umbrela

O urăsc. Din copilărie. Am pierdut mai multe umbrele la viața mea decât dinți de lapte. Le consider neatrăgătoare, incomode și hidoase. De obicei îmi cumpăr câte una în timpul exact al ruperilor de nori și o abandonez prin vreun bar imediat după ce se înseninează. Dar, dacă aș fi mai puțin deranjată de prezența lor pe această lume, sau dacă aș primi cadou o umbrelă Hermes, probabil ar aș lua-o cu mine în fiecare seară în Piața Unirii.

6. Geanta maxi

Cazul meu: plec de acasă pe la 11. Mă întorc spre dimineață. Necesar zilnic: pantofi de schimb, o bluză, agendă, tabletă sau laptop, uneori ambele, ipod, două telefoane, umbrelă (sâc!), pixuri, farduri, chei, portofel, batiste de hârtie, șervețele umede, desfăcător de bere (?!), forfecuță + pilă de unghii, cremă de mâini, oglindă și multe altele. Singura opțiune valabilă: o geantă cât casa.

* Încălțările. Am amintit și săptămâna trecută pantofii, shoes-ii, adidașii comozi, dar acum insist pe încălțăminte călduroasă, mai apoi comodă. Ghete, cizme, bocanci, adidași, orice, mai puțin sandale cu ciorapi. Dezgustător!

4. Legendarele petreceri TIFF

Știu, nici nu a început bine festivalul, că deja îmi stă capul la dezmăț, în loc să mă gândesc la culturalizare. Dar cred că oricui îi place să își facă program nocturn cât mai zgomotos, care alternează cu un calm diurn perfect asumat. Una peste alta, evenimentele care au loc în paralel cu proiecțiile de filme sunt diverse. Concerte indoor, outdoor, petreceri cu uși larg deschise, sau din contră, pe bază de invitații…you name it. Tocmai de aceea avem și dress-code-uri diferite. Dictate de bunul simț al fiecăruia și de un acut simț al ridicolului. Există însă câteva item-uri care ne scot din incertitudine și ne ajută să păstrăm o imagine deloc șifonată.

1. Rochiile

Nu cele de bal. Din contră, cât mai minimaliste, cât mai arhitecturale, cât mai neutre. În felul ăsta nu gafați nici dacă e un super-party cu vedete & Co., nici dacă e petrecerea voluntarilor. Ce-i drept, la cea din urmă ar merge mai bine un tricou lejer și o pereche de jeanși, dar nici rochia-sarafan nu-i chiar de lepădat.

2. Fuste maxi

Suficient de pretențioase prin croi, material sau imprimeu pentru a fi purtate la un event „mai de ocazie”, dar, combinate cu un simplu tricou din bumbac avem deja o ținută casual. Motivele florale, dungile și bulinele sunt la mare căutare și asigură acel efect de WA-WA-WOOM după care tânjim cu toatele.

3. Overalls

Salopete, mai pe românește. Primul model care-mi vine în căpșor este desigur, negru. Cu pantaloni ușor largi, drepți, sau din contră, foarte largi, salopetele sunt comode, elegante, sofisticate, accesorizate cum trebuie pot fi purtate în contexte simandicoase sau relaxate.

4. Tricoul cu mesaj

Potrivit în special la party-uri nepretențioase, la care știi că vei dansa până în zori, deci nu are sens să te încorsetezi într-o ținută incomodă. Mesaj textual, grafic, un logo imens, desenat, imprimat, stil patchwork, orice îți trece prin cap sau orice ți se pare original…go for it!

5. Detalii,

Orice îți sare în ochi. Coliere statement. Cercei, brățări, lănțișoare fanteziste. Accesorii de păr. Curele dubioase. Ceasuri vintage. Ochelari de vedere sau de soare hiper cool. Eșarfe. Pantofi ciudați / unicat / deosebiți. Un machiaj puternic. O coafură ieșită din tipare. O geantă inedită. Un mod aparte de a purta o bluză (pe post de rochie?!). Ciorapi colorați. Șosete cu degete. Broșe uriașe. Nu știu. Orice ți se pare altfel.

* Totul cu măsură, desigur.

Dacă stau mai bine să mă gândesc, orice sfat e cam superfluu. Fiecare la o adică se îmbracă în funcție de propria stare, personalitate, chef. Vremea este însă un factor decisiv. Eu, una, nu renunț în ruptul capului la un pulovăr călduros! Restul, se adaptează. Până una alta, TIFF plăcut tuturor!

Evenimente viitoare

Mon 30

Lights On Romania 2020 – Solitude Edition

27 November, 10:00 am - 6 December, 10:00 pm
Mon 30

Online: Traviata de G. Verdi

29 November, 7:00 pm - 1 December, 7:00 pm
Dec 03

Gala Tineretului Clujean 2020

3 December, 8:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This