Anul trecut pe vremea asta mă ghiftuiam cu mâncăruri franțuzești. Nu, nu vă gândiți la tot felu’ de sofisticăreli decorate cu frunze de mentă și busuioc. Chestii simple, gătite repede, cu mult unt și servite obligatoriu alături de un pahar cu vin. Uite-așa mi-am dezvoltat o adicție: Moules-frites. Oriunde mergeam pe malul Atlanticului, era imposibil să nu gust specialitățile locale de midii: cu sos Roquefort, în stil catalan, cu vin alb, simple, complexe, și mai complexe. În primă fază cu cartofi prăjiți, în pur stil englezesc, mai apoi cu pâine prăjită, unsă cu puțin unt demi-sel.
De ce mi-am propus să divaghez pe subiecte culinare? Dintr-un motiv foarte simplu și practic: descoperirile gastronomice reușite nu se țin secrete. Se dau mai departe, pentru a ferici și alți gurmanzi. În această idee, vreau să vă împărtășesc câteva ponturi: unde puteți mânca în Cluj diverse specialități la prețuri mai mult decât rezonabile, în localuri pour les connaisseurs, cum s-ar spune.
Sigur, e cool să fii zărit pe „straße”, în plin centru al urbei, sub umbreluțele celor mai populare terase, cu o ditai farfuria pe care tronează trufaș un burger american de 5 etaje. Și un borcan de limonadă de un litru. Și un cheesecake mai scump ca cel din Dubai. Statutul social se afișează și indirect, nu doar prin intermediul logourilor de o șchioapă, brodate pe cămașă sau gravate pe ramele ochelarilor de soare. Adică mașina pe care o conduci, tipa / tipul cu care te afișezi, telefonul / tableta pe care îl / o butonezi, whiskey-ul pe care îl bei, trabucul pe care-l fumezi și nu în ultimul rând, mâncarea cu care de îndestulezi, toate sunt simboluri ale bunăstării, de care fac paradă suficienți clujeni / turiști.
Mai sunt studenții și tinereii care nu au încă o educație culinară sau o cultură gastronomică trainică, șaorma la lipie, chiflă sau farfurie fiind treapta superioară la care pot accede atunci când vine vorba de a „mânca în oraș”.
Și desigur, mai sunt exploratorii, care știu, cunosc, apreciază mâncarea bine gătită, nu pun preț foarte mare pe locație (adică e fix același lucru dacă restaurantul e poziționat la coada calului statuii lui Matei Corvin – punctul zero al orașului, sau, undeva ascuns prin zona gării sau în vreun cartier al orașului. Cunoscătorii caută, găsesc, savurează și recomandă. Și uite așa, promovarea „orală” își dovedește funcționalitatea.
1. Specialități pe bază de fructe de mare
Într-un singur restaurant cu mare pretenții mi-am făcut curaj în urmă cu ceva vreme, să îmi comand o supă cu fructe de mare. Inutil să vă spun că nu am mâncat nici jumătate din ea. Fiindcă nu ne aflăm la malul mării, orice experiment culinar legat de pește și fructe de mare e un fel de loz în plic. Poate e bun, dar îți pică prost, poate e e nasol dar atât de piperat / condimentat că nu-ți dai seama, sau poate te trezești cu o indigestie de toată frumusețea. Sau, dacă ai un mare noroc, chiar mănânci ceva gustos, gătit pe loc, din ingrediente fresh.
A fost nevoie de mai multe recomandări (mulțumesc pe această cale trioului G – Gabi, Gloria, Gioni!) și câteva luni de îmbărbătare a sinelui pentru a vizita întâia-ș dată restaurantul Cervia. Știam de el de pe Facebook, dar cumva nu îmi era în drum niciodată. Asta până când am redescoperind dependența mea de midii. Un local cuminte, curat și cozy, situat unde la mijloc de Calea Moților, unde nu se poate să nu nimerești vreun preparat pe placul tău.
„Cervia nu este un loc pentru snobi și fițoși cu impresii artistice, care îți dau indicații despre cum să tai mesele, cum să zugrăvești în alte culori pereții, cum să pui fețe de masă simandicoase”, îmi spune domnul Sorin pe un ton cât de poate de prietenos. „Locul ăsta e făcut din suflet. Mi-am dorit să ofer clujenilor un loc în care să mănânce bine, să se relaxeze puțin, iar apoi să își vadă de programul cotidian. Nu am pretenții de restaurant de 5 stele, însă mâncarea pe care o servim aici este gătită cu atenție și pasiune. Eu am avut prima dată contact cu lumea gastronomică în Italia, unde, după 7 ani de muncă într-un restaurant, am început să cochetez cu “bucătăritul”. Am învățat tot ce știu de la maestrul bucătar al localului, iar acum încerc să dau mai departe din cunoștințele pe care le-am dobândit. Sunt mândru de tot ceea ce am făcut, fiindcă știu că am realizat toate acestea prin propriile puteri; fără artificii, împrumuturi sau fonduri”, mărturisește Sorin, ușor nostalgic.
Sesizez nuanța de tristețe a vocii sale și încerc să îl descos. Îmi spune că a avut parte de clienți pretențioși, care nu păreau a realiza că nu se află la Opera Plaza și nu conteneau cu criticile și comentariile. Cel mai mult se bucură atunci când oameni curioși îi calcă pragul, oameni care solicită recomandări, care gustă și apreciază simplitatea bucătăriei italiene, dar în același timp nu le este frică să experimenteze, având încredere că ceea ce își comandă se va ridica la nivelul așteptărilor. „Cervia este un loc simplu. Când l-am deschis, m-am inspirat din trattoriile italiene: un decor cât de poate de aerisit, cald, nepretențios, însă curat, care să îți inspire aerul acela de „acasă”. Nu mi-am propus să concurez cu marile restaurante din centrul orașului; chiar și din meniu se poate observa, atenția este centrată pe preparate din bucătăria italiană, și sigur, mă mai mândresc și cu anumite specialități. Dar intenția mea este ca, prin tot ceea ce fac, la final de zi clientul să plece mulțumit și satisfăcut. Așa, știu sigur că va avea doar cuvinte de laudă despre Cervia”.
Nu pot să nu îi dau dreptate. Siteuri, bloguri, conturi de Pinterest, Instagram, Twitter, reclame peste tot, sigur, funcționează. Dar o recomandare personală, din partea unui prieten, a unui cunoscător sau pur și simplu din partea cuiva care s-a simțit bine și a apreciat mâncarea și serviciile unui local, este de neprețuit. Tocmai de aceea vă îndemn să încercați Midii a Marinara – midiile în sos de roșii sau cele în sos de vin alb (nu se servesc cu cartofi prăjiți, dar la cerere, primiți pâine prăjită cu unt!), penele cu somon, risotto cu fructe de mare, pastele și salata cu fructe de mare, lasagna și orice sortiment de piadine sau steakul în gătit în stil american, din meniul Cervia. Și clătitele cu Nutella și banane. Musai. Insist apoi să vă exprimați părerea. Pe mail, Facebook sau Forsquare.
2. Supe și ciorbe
În copilărie am fost un fan declarat al supelor, fiindcă bunică’mea mă forța în fiecare sfântă zi să-mi încep masa de prânz cu o „zeamă”. Când am fost nevoită să le prepar eu, le-am urât. Nu nimeream cantitățile de legume vs. apă vs. carne niciodată. Apoi, după ce am descoperit Souper, nu m-am mai săturat de ele.
Souper s-a deschis anul trecut pe Bulevardul Eroilor, iar de atunci, din ce în ce mai mulți clujeni învață cum să mănânce sănătos: felul 1 + felul 2, nu musai și desert. Dacă credeți că aici veți fi întâmpinați cu ultra-obositele ciorbe de burtă, de fasole boabe sau de pui, gândiți-vă de două ori. Pe cât de originală este ideea unui mic fast-food axat pe mâncare lichidă – adică pe supe, pe atât de inedite sunt sortimentele de ciorbe și supe proaspete, mereu altele, mereu diferite.
Supă cremă de porumb cu curry, cu nuci și migdale sau de fasole cu salvie. Supă cremă de brânză cu broccoli, de năut cu miere și ghimbir sau de mazăre verde. Supă de cartofi cu afumătură. Și preferata mea, supă cremă de linte roșie marocană. Sezonul estival ne aduce și super reci, unele mai apetisante decât altele: supă cremă de ananas cu bucăți de pere sau de căpșuni cu banane, că doar tot e sezonul căpșunilor. Și nu vă gândiți că n-o să vă potoliți foamea. Pe de-o parte, aceste supe sunt foarte sățioase, pe de altă parte, se pot combina cu salate fresh sau sandwichuri lejere, cu multe legume. Simplu, practic, la îndemâna oricui. Puteți servi masa la locație sau vă puteți lua prânzul la pachet. As you wish!
3. Exotic
Chinezesc, mai pe șleau. În 2004 am luat contact pentru prima dată cu un restaurant chinezesc. Asta se întâmpla la Târgu Mureș, într-o vară caniculară, când m-am îndrăgostit de altfel de sosul de soia condimentat. În 2006 am descoperit restaurantul Beijing din Cluj, respectiv fast-foodul Shanghai, ceva mai târziu Yummy Yangul. De atunci, le-am călcat de sute de ori pragul. Și le-am considerat de vis. Nu mă contrazic acu’, servesc mâncare gustoasă. Dar dacă vreți savoare chinezească, arome și condimente autentice, bucătar chinez (mă rog, bucătăreasă), există un mic fast-food (cred că e prea mult spus restaurant) 100% autentic, situat în imediata apropiere a Facultății de Litere (strada Cloșca, aproape colț cu Horea). Nu se poate să îl ratați, numele chinezesc imposibil de pronunțat se lăfăie mare și lat, scris cu litere roșii pe fundal galben, atârnat deasupra ușii.
În jurul barului unde se face comanda există un imens meniu listat pe un fel de banner, fiecare preparat fiind ilustrat și explicat, mai des în limba română decât în chinezește. Chinezoaica-șefă este foarte amabilă mereu, îți calculează tacticos prețul, după care rostește într-o română stricată nota pe care o ai de plătit. Niciodată piperată.
La ce să vă așteptați: cele mai bune găluști chinezești, vegetariene sau umplute cu carne pe care le-ați mâncat vreodată – JiaoZi. Bambus picant sau normal, BaoZi (tot un fel de găluști, dar mai mari), Jin Yuan Bao și Tang Yuan, foarte gustoase, habar nu am să vă explic ce sunt. Nici nu am fost neapărat curioasă să întreb, aspectul exotic fiindu-mi suficient. Dacă vreți mâncăruri clasice chinezești, cu garanția că sunt gătite ca la mama lor acasă, gustați un bambus picant, o supă picantă, tăieței cu sos de vită, carne Hongshao, o porție de Siu Bao Shi Jin sau ouă cu urechi de lemn. În timp ce așteptați mâncarea, serviți și un ceai verde chinezesc!
La ce să nu vă așteptați: lux de 5 stele. Nici măcar 3. Nu o să îl primiți. Acest local mic, cumva ascuns și foarte popular în rândul avizaților, vă livrează o experiență de fast- food chinezesc autentic, într-un decor…well, simpluț: vii, mănânci bine și rapid, pleci. Sau îți iei la pachet. Știi însă o treabă: mănânci o mâncare autentică, preparată sub nasul tău.
Pe testate vă spun, merită să uitați de Mado și KFC, de bruschete la suprapreț sau de cotlete de vită argentiniană, măcar pentru trei zile. Timp în care vă puteți răsfăța papilele gustative și cu alte arome, alte gusturi și texturi decât cele cu care sunteți obișnuiți!
