Investiții de timp liber: 10 – 16 iunie

by | Jun 9, 2014 | Articole

În fiecare an, imediat după TIFF, Clujul e aproape pustiu. Pe cât de multă lume veselă și colorată vedem pe străzile orașului în prima săptămână de vară, pe atât de puțini nostalgici rămân după  înceheirea marelui festival de film să-și savureze cafeaua de dimineață pe terasele semi-goale din Piața Unirii. Ce-i drept, după un maraton de evenimente, concerte, proiecții și petreceri, Clujul are nevoie de un somn bun. Și noi la fel. În timp ce studenții studiază de zor, se pregătesc de examene și își petrec nopțile blestemând licențele sau disertațiile, adulții responsabili merg la job, iar elevii pe care nu-i așteaptă un BAC chinuitor așteaptă vacanța mare. Însă, cu toții avem ceva în comun: planurile de concediu, care prind încet încet contur. La mare, la munte, cu cortul sau la ultra all inclusive, la țară la bunici sau în capitală la prieteni, fiecare din noi visează la acele zile caniculare în care nici măcar Facebook-ul nu poate concura cu o înghețată de fistic. Dar hei, mai avem puțin. Iar Clujul mai are surprize ascunse-n tolbă. Nu ne relaxăm până nu ne electri…zăm!

Spre teatru ne-ndreptăm!

Luna iunie marchează închiderea stagiunilor 2013 – 2014 de la mai toate instituțiile culturale, motiv pentru care e bine să profitați de aceste săptămâni pentru a vă aduce la zi agenda culturală. O mulțime de spectacole de teatru și operă pot fi văzute zilele astea, așa că e bine să ne facem plinul. Până în toamnă ni se va face dor de scena Naționalului. Cerere în căsătorie, Cântăreața Cheală, Artă, respectiv Sânziana și Pepelea la Teatrul Național, Sweeney Todd, Leonida Gem Session, Unchiul Vania sau spectacolul L-am servit pe regele Angliei la Teatrul Maghiar de Stat Cluj și desigur, Serbia, Mon Amour care se joacă în Diesel Club, sunt spectacolele de neratat ale săptămânii. În paralel, puteți vizita expozițiile deschise la Muzeul de Artă Cluj sau Muzeul Etnografic, participa la o degustare de vinuri organizată în Corso sau la un show de stand-ul comedy + improv. în Spațiu Cafe. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Transilvania susține un concert extraordinar “American Sounds” la Colegiul Academic, spațiul cultural Reactor are încă motoarele turate și ne-a pregătit un program stufos: trei noi premiere, trei expoziții și trei concerte. Teo face comedie la Casa TIFF, iar la Răgaz vedem Parfum de viață pe un tractor, un one woman show cu Fatma Mohamed, actriță a teatrului din Sfântul Gheorghe. Pe scurt, nu prea avem timp de plictiseală!

Dance, dance, dance!

Iunie nu-i chiar ca mai, dar asta nu înseamnă că ne închidem în casă și ne holbăm la stele verzi pe pereți. Chiar deloc. Pantofii de dans încă așteaptă să fie purtați, și nu doar în week-end. În timpul săptămânii petrecem în Observator, dăm din cap pe ritmuri rock – tot în Observator, bem o bere și-o tequila la Caro, purtăm brățări colorate în After Eight și savurăm shoturi de Jager la Tomorroland Party, tot în Piața Muzeului. Claudia Ciobanu & Istvan Ilyes ne cântă în Le Parisien, în Cizmărie mergem la o lansare de album – Bohemian Groove, în Irish & Music Pub ascultăm muzică underground, iar în Diesel nu ratăm concertul săptămânii: Gabby Young and Other Animals. În Euphoria ascultăm muzică retro, în Shelter asistăm la lansarea unui nou proiect muzical – Brutto Acuto, iar în Boiler ascultăm Renegades Of Jazz. Partyul Praslesh / Barac / Mihigh din Midi marchează sfârșitul sezonului de evenimente din cel mai tare club al țării, așa că nu avem cum să îl ratăm!

MARȚI

La Cluj HUB are loc UI/UX Meetup, o reuniune a comunității de developeri și designeri din mediul IT clujean, iar la Hotel Central Cluj are loc întâlnirea săptămânală Toastmasters Cluj, unde aflăm mai multe despre gadgeturi, device-uri și aplicații.

MIERCURI

Vedem Sweeney Todd la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, respectiv Serbia, Mon Amour în Diesel. Apoi petrecem un pic în After Eight și Caro. Încheiem seara în stil unguresc, la Janis.

JOI

Gabby Young and Other Animals sunt o trupă britanică excentrică, formată din 8 persoane, aducând împreună pe aceeași scenă, ritmuri din muzica țigănească, folk, rock şi jazz. Musai de ascultat, în Diesel. Grecii de la Despite Everything se întorc în Irish & Music Pub, iar Teo ne face să râdem cu lacrimi la Casa TIFF!

VINERI

Jazz Live la Casa Jazz, Retro Attack în Euphoria Music Hall, Ladies Night Out în Club Caro, Brutto Acuto se lansează în The Shelter, Renegades Of Jazz fac show în Boiler Club, iar Praslesh, Barac și Mihigh se ocupă de closing party-ul din Club Midi. Pick your choice!

SÂMBĂTĂ

Vunk, Șuie Paparude, Shadowbox și Omul cu Șobolani concertează la Zilele Prieteniei Bergenbier de la Polus Center, E.M.I.L. & Ska-nk cântă în Shelter, Hood Bangers #10 are loc la Casa TIFF, Festivalul Luminii se întâmplă în Parcul Central, așa, mai pe înserat, iar târziu în noapte suntem Fabricați în Boiler!

DUMINICĂ

Duminică ne relaxăm la un picnic cu prietenii, facem o plimbare în Iulius Park, vedem un spectacol de teatru, poate și un film, ne delectăm cu un gelato și cu un somn bun!

LUNI

Începem „săptămâna electrică”, pregătindu-ne încă de luni garderoba de festival. Dar până în 19 mai este. Așa că nu ratăm încă o doză de cultură, oferită de Ansamblul Kalaka care va concerta la Teatrul Maghiar. Iubitorii de metale își pot da întâlnire în Irish, la concertul NervoChaos. Toată lumea se gândește însă doar la ELECTRIC CASTLE!

Pentru o „investiție” de timp liber mai complexă consultați programul evenimentelor pe fiecare zi în parte și downloadați aplicația Nappoca.

Tags:

Evenimente viitoare

Sat 05

Lights On Romania 2020 – Solitude Edition

27 November, 10:00 am - 6 December, 10:00 pm
Sat 12

EduHack 2020 – Education. Technology. Future

12 December, 9:00 am - 13 December, 8:00 pm
Sun 13

NUCA Christmas Fair [ediție în aer liber]

13 December, 11:00 am - 4:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This