Locuri de top din Cluj pentru nefumători

by | Jun 18, 2014 | Recomandări

În ultimii ani, ori de câte ori plecam în străinătate mă supuneam docilă legilor țării, cea mai aspră și usturătoare pentru feeling-ul de vacanță fiind interzisul fumatului în baruri, cluburi, restaurante. Niciodată nu am protestat, nu m-am simțit pusă la colț, nu am suferit. Nici nu așteptam să mă întorc acasă, la vechile obiceiuri și la permisivitatea care domnea în localuri. Dar, scrumierele așezate în mod aproape ostentativ pe mese erau mereu o surpriză plăcută.

În iarnă, timp de 3 luni, am trecut de partea cealaltă a „Zidului” care îi desparte în mod firesc, la nivel de concepții, pe nefumători de nefumători. Moment în care am constat că se poate trăi bine-mersi și în Cluj, dacă ești nefumător. Nu ești ostracizat, nu comiți sinucidere socială dacă te lași de fumat. Ba chiar ești primit în sânul unor baruri și cafenele special deschise pentru nefumători. Chiar și acum, după ce micul meu experiment a dat un chix monumental, mi-a intrat în reflex să frecventez localuri unde fumatul este interzis. Și mă supun acestei „legi”, fără să crâcnesc.

Dacă vă aflați în acel moment al vieții în care sunteți pregătiți să spuneți DA! statutului de nefumător, vă dau o mână de ajutor, adică ponturi despre câteva locații din Cluj unde nu veți fi tentați să vă aprindeți o țigară. Fiindcă știți din capul locului că n-aveți voie.

CULINA NOSTRA

Culina este feblețea mea, recunosc. Poate și din cauza originilor mele maghiare, găsesc mâncarea Culinei foarte apropiată de ceea ce îmi gătește bunica de fiecare dată când plec acasă. Micul bistro situat vis-a-vis de Sora este una din primele locații pentru nefumători, deschis în urmă cu trei ani într-o clădire încărcată de istorie, care datează de mai bine de 5 secole. Personalul foarte amabil te așteaptă la orele prânzului cu 3 sortimente de supe și feluri principale, din care poți alege în funcție de preferințe. Pontul e să te grăbești, după ora 14.00 se cam termină hiturile culinare. Seara, trebuie să încercați platourile cu 7 feluri de cărnuri sau cel cu 7 feluri de brânzeturi. Fie în incinta bistroului, fie pe terasă!

Bistro Culina Nostra
Bd. 21 Decembrie nr. 14
Tel: +40 746 622 319
facebook.com/culinanostra.bistro
www.culinanostra.ro

DEMMERS TEEHAUS

Matcha Latte, adică o bombă verde de vitamine, este o băutură pe care o găsiți la Demmers Teehause din Piața Unirii, una din ceainăriile mele preferate. Aici nu se fumează, motiv pentru care întotdeauna miroase frumos, a ceaiuri, de cele mai multe ori e “bătaie” pe locuri – aproape de fiecare dată când am călcat pragul ceainăriei am așteptat politicoasă se se elibereze măsuța mea preferată, din acvariu – cum îmi place să alint geamurile imense care te fac să te simți ca o păpușă într-o vitrină. Fetele sunt niște drăguțe, care te ghidează spre ceaiul potrivit pentru tine, te sfătuiesc și îți zâmbesc, făcându-ți ziua mai bună. Un calm ireal domnește în acest spațiu, calm care te încarcă cu o energie pozitivă de fiecare dată!

Demmers Teehaus
P-ța Unirii 9
facebook.com/demmers.romania

LOTUS

Un nefumător nu-și petrece timpul doar în cafenele sau baruri, mai trebuie să și mănânce. Iar uneori, i se face poftă de ceva exotic. Nu știu cum se face, dar singurul restaurant cu specific thailandez din oraș, Lotus, este și unul de nefumători. Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt produsele tipice thailandeze utilizate în prepararea mâncărurilor atât de gustoase și insolite, ei bine la Lotus veți afla totul despre sosul de stridii, galangal, frunzele de lime, lemongrass, tăițeii din orez, laptele de cocos. Multe din mâncăruri sunt pregătite la wok, Lotus promovând un stil de viață sănătos, motiv pentru care tot ceea ce se servește aici este pregătit în modul cel mai lejer posibil.

Lotus
Str. Academician David Prodan, nr. 4
Tel: +40 746 855 461
facebook.com/LotusClujNapoca
lotus-cluj.ro


LUCAS SUPER SANDWICH

Nu sunt cel mai mare fan al gustărilor frugale, servite din mers, în mijlocul străzii. Tocmai de aceea am o problemă cu sandwichurile. Recent le-am descoperit pe cele de la Lucas, gustoase, proaspete, servite într-o ambiață de trattoria italiană, în care desigur, nu se fumează. Conceptul Lucas Supersandwich a fost creat la Timișoara, de familia Croitoru, în prezent existând mai multe locații în Timișoara, Sibiu și Cluj. Specificul Lucas: sandwichuri servite în pâine de casă, pregătită la locație, în cuptoare speciale. Cu somon, chorizo, pastramă de vită, vegetariene sau de post, sandwichurile se pot servi în incinta restaurantului sau pe mica terasă cochetă a localului, alături de un fresh sănătos!

Lucas Super Sandwich
str. Tipografiei intersectie cu str. David Ferenc
Tel: +40 769. 643 002; +40 264 439 068
facebook.com/LucasSuperSandwich.ClujNapoca

www.lucassupersandwich.ro

SAMSARA

FOODHOUSE

Aici avem două opțiuni, în funcție de planurile de moment: servim masa la Samsara Foodhouse sau petrecem o oră-două în grădina Samsara Teahouse. Restaurantul, după cum intuiți deja, promovează un stil de viață sănătos, servind doar mâncare vegetariană, vegană și raw vegan. Nu tu prăjeli, nu tu grăsimi animale, totul e light și sănătos. Și foarte creativ, dacă mă întrebați pe mine. Adică, cum poate fi o pizza vegetariană atât de bună? Iarăși, nu mi-am imaginat vreodată că un raw cake poate gâdila papilele gustative într-un mod atât de plăcut. Cât despre spațiu, impecabil! Mult lemn, plante agățate de tavan și o lumină caldă, de culoarea mierii. Plus o terasă îmbietoare. Filosofia restaurantului: “Echilibrul mâncării conduce la armonizarea noastră, redându-i naturii forța, vitalitatea și dinamismul pe care ni le dă”.

Samsara Food House
Ludwig Roth 5
Tel: +40 364 889 278; +40 736 073 073
facebook.com/samsara.foodhouse
www.samsara.ro

TEAHOUSE

Nu cred că mai există cineva în Cluj care nu a auzit de celebra ceainărie pentru nefumători, în care clienții sunt poftiți amabil să se descalțe la intrarea în local. La fel, cam oricine calcă pragul Samsarei, pleacă de aici abia după ce fumează o narghilea, se destinde, stă tolănit o vreme pe pernele confortabile împrăștiate artistic prin toate încăperile ceainăriei. Decorul este feeric, muzica te transpune instant într-un univers diferit, peste tot în jurul tău domnește un plăcut miros oriental. Pe timp de vară însă, îți recomand să descoperi și grădina de vară Samsara, un spațiu natural viu, jungle-ish, o mică oază de relaxare!

Samsara Teahouse
Emil Racoviță 27
Tel: +40 364 888 477
facebook.com/pages/Samsara-Chillout-Teahouse
www.samsara.ro

Tags:

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This